Sentința civilă nr. 6775/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr.6775/2013
Ședința publică din data de 18 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. Ț.
Grefier: A. T.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamanta B. M. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând că
acțiunea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, fiind însoțită de înscrisuri în probațiune, precum și faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri, în temeiul art.242 alin.2 Cod Procedură Civilă, apreciază că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel că reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta B. M. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. a mun. C. -N. ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligată aceasta la restituirea sumei de 5077 lei achitată cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legala calculata la aceasta suma, începând de la data plății si pană la restituirea efectiva, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamanta că a achiziționat autoturismul marca BMW, cu nr. de identificare WBAVC31040VG20236, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligata să achite o taxă de poluare în sumă de 5077 lei. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar cererea sa a fost respinsă .
Consideră reclamanta că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie in raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de achitare a taxei, cartea de identitate a autoturismului, contract de vânzare cumpărare și certificat de înmatriculare al autoturismului în Republica Franceză și în România, corespondență purtată cu AFP C. -N. .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 90 par.1 și 234 din Tratatului de Instituire a CE, Legea nr. 554/2004, art.148, art.115 din Constituția României, Legea 157/2005, art.1082, 1084 C.civ.
Prin întâmpinarea din data de_ pârâta AFP C. -N. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat in esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent si sunt in concordanta cu dreptul comunitar si a depus cerere de chemare in garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., solicitându-se ca, in cazul admiterii acțiunii, să se admită si cererea de chemare in garanție.
In susținerea cererii se arată ca taxa care a fost plătită de reclamant se constituie venit la bugetul F. Pentru M. si se gestionează de A. F. Pentru M. in vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele: Reclamanta B. M. I. a achiziționat autoturismul marca BMW, cu nr.
de identificare WBAVC31040VG20236, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania.
In vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligata să achite suma de 6739 lei, cu titlu de taxă de poluare, taxa pe care a achitat-o la A. F. P. C. -N. prin chitanța seria TS8 nr.3964478 din data de în_ (f.10). Prin Decizia de restituire nr.242245/_ parata AFP C. -N. a dispus restituirea sumei de 1662 lei reprezentând diferența intre taxa speciala achitata pentru autoturisme si autovehicule si taxa de poluare pentru autovehicule (f.16), rămânând un rest de restituit in suma de 5077 lei.
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe paratei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe (f.18), context în care a formulat prezenta acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
In ceea ce privește dobânda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.
Tribunalul apreciază că, in speță se poate acorda dobânda legala întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamanta si fiind totodată pusă in întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță.
Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamanta este îndreptățita la plata dobânzii legale in materie civilă de la data plății taxei din speță si până la data restituirii sale integrale.
Raportat la cele arătate deja și față de împrejurarea că, in baza OUG 50/2008 taxa de poluare achitata a fost virată de către pârâtă in contul administrat de chemata in garanție, în temeiul art. 60 si urm C.pr.civ se va admite si cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 5077 lei reprezentând taxa restituită reclamantei, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
În temeiul art.274 C.pr.civ., la solicitarea reclamantei, pârâta AFP C. -N. va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de
judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios formulată de reclamanta B. M. I. ,
dom. în C. -N., str. B. nr. 33A, jud.C., în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. a Municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta AFP C. -N. să restituie reclamantei suma de 5077 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată, cu dobânda legală de la data achitării_ și până la data restituirii acesteia.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă A. F.
C. -N., împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 5077 lei reprezentând taxa restituită reclamantei, cu dobânda legală de la data achitării_ și până la data restituirii acesteia.
Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. A. T.
Red. A.Ț./C.B./
2 ex./_