Sentința civilă nr. 6902/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.6902/2013

Ședința publică din data de 18 aprilie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: L. C.

GREFIER: D. C.

S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul U. M. și pe pârâtele A. F. P. A MUNICIPIULUI C. N. și A. F. PENTRU M., având ca

obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită

Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 aprilie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul U. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția

Generală a F. P. a Județului C. - A. F. P. a mun. C. -N. și A. F. pentru M., să se dispună anularea actului administrativ, în speță, Decizia nr. 8133256 la data de_ emisă de pârâtă, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.375 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu plata dobânzii legale aferente acestei sumei de la data plății acesteia și până la data restituirii efective a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. art. 110 din TFUE (art. 90 TCE ).

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul al taxei pe poluare, chitanța de plată a taxei, contract de vânzare-cumpărare, factură, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru al U.E., corespondența purtată cu A.F.P. C. -N. .

Pârâtele A. F. P. a municipiului C. -N. și A. F. pentru M. nu au formulat întâmpinare.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 2.375 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Skoda, tip Superb, cu nr. de identificare TMBCL63U539024588, conform chitanței seria TS6 nr. 3339759 din data de_, la Trezoreria Municipiului C. -N. (f. 8).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P. a mun. C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr. 55451 s-a arătat că se poate restitui numai dacă taxa achitată este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor legale privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 21).

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a

constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, și în consecința va dispune anularea deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante emisă de pârâtă sub numărul 8133256 la data de_, pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată

să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2.375 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

În baza art. 274 Cod Procedură Civilă instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în sumă de 39,3 lei (filele 2 și 4 verso).

Având în vedere prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către acesta, dar ținând seama de faptul că nu s- au statornicit raporturi juridice directe între reclamant și pârâta de rândul 2, instanța va respinge acțiunea formulată de același reclamant față de pârâta A.

F. pentru M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul U.

M.

, cu domiciliul în C. -N., str. M. nr. 66-68,. Bl. D2, sc. 1, ap. 31, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. și în consecință:

Dispune anularea deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante emisă de pârâtă sub numărul 8133256 la data de_ .

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.375 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei.

Respinge acțiunea formulată de același reclamant față de pârâta A.

F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6

B. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 18 aprilie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. C. D. C.

Red. 5 ex./L.C./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6902/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare