Sentința civilă nr. 6987/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6987
Ședința publică din 03 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. - Președintele Secției
G. ier: A. O.
Pe rol fiind judecarea acțiunii având ca obiect anulare act de control taxe și impozite formulată de reclamantul H. SS cu domiciliul procesual ales în B. S., str. P., nr. 22A, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele D.
G. R. A F. P. C. - N.,
cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 19, județul C., A. JUDEȚEANĂ A F. P. M.,
cu sediul în
B. M., A. S., nr. 2A, județul M., (succesoare ale DIRECTIEI G. A F. P. M. ȘI ADMINISTRATIEI F. B. M. ) și A.
F. PENTRU M.
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de_ ,răspuns la întâmpinare, de către reclamant.
Verificându-și din oficiu competența materială conform art. 159 ^ 1 din Legea nr. 202/2010 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a Cod pr. civilă, instanța constată că este competentă să soluționeze acțiunea, raportat la art. 10 al. 1 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul H.
SS
a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a
F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru
M., să se dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 3504 din_ , obligarea pârâtelor să restituie reclamantului
suma de 4656 lei, cu dobânda legală calculată de la data plății până la data restituirii integrale a acestei sume și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul OPEL, pe care a dorit să îl înmatriculeze, însă pârâta A. F. P. B. M. a stabilit prin Decizia de calcul a taxei de poluare, obligația de plată a sumei totale de 4656 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
Reclamantul consideră, în esență, că OUG nr. 50/2008 este contrară art.
90 din Tratatul de instituire a CE.
Prin întâmpinare pârâta D. G. a F. P. M. prin A.
F. P. B. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pe fondul cauzei, T. constată următoarele:
Curtea de la Luxemburg a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński, punctul 27, și Krawczyński, punctul 30).
Un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă este instituit și organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński,, punctul 40, Ordonanța din 10 decembrie 2007, Kawala, C-134/07, Rep., p. I-10703, punctul 29 și Hotărârea Krawczyński, punctul 32).
De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie de import, Curtea a considerat că art. 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, Rec., p.I-4981, punctul 66).
Conform unei jurisprudențe consacrate a CJCE, există o încălcare a articolului 110 primul paragraf TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, Rec., p. I-1327, punctul 21, Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, Rec., p. I-4981, punctul 67, Hotărârea Brzeziński, punctul 29, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Grecia, C-74/06, Rep., p. I-7585, punctul 25).
În speță, nu rezultă că autovehiculul este unul de ocazie de import din alt stat membru, reclamantul ─ nedepunând la dosar certificatul de înmatriculare..
Rezultă că articolul 110 TFUE (ex art. 90 CE) nu este aplicabil speței, acțiunea promovată de reclamant fiind neîntemeiată.
Căzând în pretenții reclamantul nu are dreptul la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul H.
SS
cu domiciliul procesual ales în B. S., str. P., nr. 22A, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. - N.,
cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 19, județul C., A. JUDEȚEANĂ A F. P. M.,
cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., (succesoare ale DIRECTIEI G. A F. P. M. ȘI ADMINISTRATIEI F. B. M.
) și A. F. PENTRU M.
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 03 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | G. | IER, | |
A. S. | A. | O. |
Red. A.S./_
Tred. A.O. /_ - 6ex
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul H.
SS cu domiciliul procesual ales în B. S. | , str. P. | , nr. 22A, jud. M. |
în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. | A F. | P. C. - N. , |
cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 19, județul C., A. JUDEȚEANĂ A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., (succesoare ale DIRECTIEI G. A F. P. M. ȘI ADMINISTRATIEI F. B. M. ) și A. F. PENTRU M. , cu
sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 03 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE,