Sentința civilă nr. 713/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINTA CIVILA NR. 713/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS
GREFIER: E. C.
Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. T. A., în contradictoriu cu pârâta I. P. J.
C. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a A., pârât A.
F. P. a M. T., având ca obiect, anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Tribunalul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.
Se constată că prin serviciul registratură, la data de 09.ian.2013, pârâta
A.F.P. a mun. T., a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii și cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului Pentru Mediu București.
Se constată că prin serviciul registratură, la data de_, s-a depus la dosar de reclamant o adresă prin care acesta arată că renunță la judecată, față de A. F.P. T., prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa de la proces, potrivit dispozițiilor art. 242 C.pr.c., arătând că alăturat a anexat copia răspunsului primit din partea pârâtei, la cererea formulată, de a fi înmatriculat autoturismul, fără plata taxei de poluare.
Tribunalul constată cererea legal timbrată, 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în cuantum de 0,30 lei.
Tribunalul constatând suficiente probele de la dosar pentru judecarea cauzei, lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul D. T. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.
F. P. a mun. T. și I. P. J. C., S. P. C. R.
P. de C. și Î. a A., obligarea pârâtelor să procedeze la înmatricularea autovehiculului marca VOLVO tip LX793E/460 cu nr. de identificare XLB_ 719263, an fabricație 1996, fără plata taxei pentru emisii poluante, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul indicat in petitul acțiunii din Italia și dorește înmatricularea lui in România, însă pârâta condiționează înscrierea autovehiculului de plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012.
Consideră reclamantul că noua reglementare a taxei de înmatriculare a autovehiculului în România, introdusă prin Legea nr. 9/2012, este o taxă similară taxei de prima înmatriculare și a taxei de poluare ulterioare, fiind în
aceeași măsură discriminatorie în condițiile în care autovehiculul a fost deja înmatriculat într-o altă țară a Uniunii Europene decât România.
Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României.
Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.
Pârâta A. F. P. a formulat întâmpinare
, solicitând respingerea acțiunii, invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii. În subsidiar, a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
La data de 09 ianuarie 2013, reclamantul a depus la dosar un înscris, prin care solicită instanței să ia act de renunțarea sa la judecată față de pârâta
A. F. P. a municipiului T. . (f. 22).
Analizând cererea formulată, în baza probelor administrate, instanța reține că aceasta este întemeiată.
Reclamantul a achiziționat din Italia autoturismul marca VOLVO tip LX793E/460 cu nr. de identificare XLB_ 719263, an fabricație 1996.
În vederea înmatriculării acestui autoturism, pârâta pretinde reclamantului să facă dovada plății taxei pentru emisii poluante.
Tribunalul apreciază că solicitarea acestei taxe este una nelegală în considerarea următoarelor aspecte:
Legea nr.9/2012, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de
A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.9/2012 obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către
primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.*). Prin urmare, în forma inițială, Legea nr.9/2012 nu a prevăzut nici o discriminare în ceea ce privește plata taxei pentru emisiile poluante, indiferent că autoturismul era nou s-au second-hand, de producție autohtonă sau din import.
Cu toate acestea, prin OUG nr.1/2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Potrivit dispozițiilor art.2 lit.i din lege, taxa pentru emisiile poluante se plătește și pentru prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;*).
După cum se poate observa, urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art.2 lit i și art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 legiuitorul român a creat o discriminare între autovehiculele rulate aduse din import, pentru care se plătește taxa și autovehuiculele rulate din țară pentru care anterior nu a fost achitată taxa specială pentru autoturism și autovehicule.
Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Prin suspendarea aplicării dispozițiilor cu privire la taxa pentru emisiile poluante pentru autovehiculele second-hand din România, practic se mențin efectele Hotărârii T. c/a României, în care CJCE a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și
autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a
industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât
alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.8,18 din Legea nr.554/2004 tribunalul va admite acțiunea formulată de reclamantul D. T. A. și va obliga pârâta I. P. J. C. -S.
P. C. R. P. de C. și Î. a A. să procedeze la
înmatricularea în România fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a autovehiculului marca VOLVO tip LX793E/460 cu nr. de identificare XLB_ 719263 înmatriculat prima dată în Italia la_ .
Potrivit prevederilor art. 246 alin. 1 C.pr.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință fie prin cerere scrisă. Astfel, tribunalul apreciază că sunt întrunite condițiile art. 246 C.pr.civ, sens în care urmează a lua act de renunțarea reclamantului la judecată față de pârâta A. F.
P. a municipiului T. . Urmare a renunțării la cererea de chemare în judecată a pârâtei AFP T., cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului de Mediu este neavenită.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D.
T. A.,
domiciliat în comuna M. V., sat M. V., nr.531 A, jud. C. împotriva pârâtei I. P. J. C. -S. P. C. R. P. de C. și Î. a A.
cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr.58, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta să procedeze la înmatricularea în România fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a autovehiculului marca VOLVO tip LX793E/460 cu nr. de identificare XLB_ 719263 înmatriculat prima dată în Italia la_ .
Ia act de renunțare reclamantului la judecată față de pârâta A. F.
P. a municipiului T.
, cu sediul în T., P-ța. R., nr.15,jud. C. . Respinge ca neavenită cererea de chemare î garanție formulată de pârâta A.
F. P. a municipiului T. a chematei în garanție A. Fondului de Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Ana-SS
Grefier,
E. C.
4 ex/_
Red.dact.S.S./C.Ț.