Sentința civilă nr. 7249/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7249

Ședința publică din data de 23 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. T.

Grefier: M. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul C. A. -C. în contradictoriu cu pârâtele

D. G. Ă A F. P. C. și A. F. P. C. -N. .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți. Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 16 aprilie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23 aprilie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată sub dosar nr._ reclamantul C. A. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P.

C. -N. obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1129 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, cu dobânda legală aferentă perioadei_ și până la restituirea integrală a sumei solicitate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că reclamantul a achiziționat autovehiculul Dacia tip Logan, fabricat în anul 2011, cu nr. de identificare UU1LSDA3P45646075, la data de_ achitând cu titlu de taxă de poluare suma de 1129 lei. În continuare se arată că practica Curții Europene de Justiție este în sensul înlăturării de la aplicare a taxelor care au ca efect o diferență de tratament fiscal între produsele autohtone și cele de import. Noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie compatibil cu art. 110 din TFUE trebuie să exclusă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 7, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, art. 3 alin. 3 din OG 9/2000.

În probațiune s-au depus copia chitanței de plată a taxei pe poluare, copia cărții de identitate a vehiculului, cererea de restituire a taxei pe poluare, decizia de calcul al taxei

pe poluare, corespondență purtată cu A. F. P. C. -N., copia facturii ce atestă plata prețului autovehiculului.

Pârâta A. F. P. C. -N. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii având în vedere faptul că autovehiculul pentru care s-a achitat taxa de poluare era nou, achiziționat de pe teritoriul României și înmatriculat pentru prima dată în România, în cauză neexistând vreun tip de discriminare.

Analizând actele depuse la dosarul cauzei și legislația în materie, instanța constată că atât cauza I. T. contra României cât și cauza I. Nisipeanu contra României

constată incompatibilitatea OUG 50/2008, cu modificările ulterioare, cu legislația europeană, statuând că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Ori, reclamantul a achiziționat un autoturism nou, fabricat în anul 2011 în România și care a fost pentru prima dată înmatriculat în România, în speță neputându-se discuta despre vreo discriminare față de alte vehicule similare. Drept urmare, art. 110 TFUE, cauza T. și cauza Nisipeanu nu sunt aplicabile în speță, neexistând vreun element de extraneitate care să facă întemeiată acțiunea, categoria de vehicul achiziționată de către reclamant nefiind discriminată în vreun fel față de alte categorii similare de autovehicule.

Se putea discuta despre discriminare doar dacă taxa pe poluare ar fi fost achitată pentru un autovehicul nou M1 sau N1 cu norma de poluare E4, cu capacitatea cilindrică peste 2000 de cmc, cum se fabrică doar în străinătate, și doar dacă aceasta ar fi fost achitată pentru autovehicule ce se înmatriculează în perioada_ -_, când, potrivit OUG 50/2008, modificată prin OUG 218/2008 "Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe

poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Or do nanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.";

Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează a respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu pârâta A. F. P.

C. -N. și, în consecință, a respinge și cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ precizată, formulată de reclamantul

C. A. C., cu domiciliul ales în mun. Târgu -M., str. I., nr. 6, ap. 20, jud.

  1. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. C. -N., cu sediul în mun. C. -

  2. , P-ța A. I., nr. 19, jud. C. și A. Fondului pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294 Corp A, sector 6, având ca obiect restituire taxă pe poluare.

Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. M. S.

Red. S.T./_ /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7249/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare