Sentința civilă nr. 7278/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7278/2013

Ședința publică din 22 Aprilie 2013 Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: A. R.

Grefier: A. D.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta B. A. K., pârâta A. F. P. DEJ și pârâta A.

F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima cât și la a doua strigare părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,

În temeiul dispozițiilor art. 1591 Cod proc. civ. Tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze pricina.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, Tribunalul, în temeiul art. 167 Cod proc. civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Având în vedere că prezenta cauză se află în stare de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 Cod proc. civ., Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta B. A. K. a chemat în judecată pârâtele A. F. P. A MUNICIPIULUI DEJ și A.

F. PENTRU M. solicitând obligarea acestora să îi restituie suma de 1213 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autovehicule, cu dobânda legală calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta susține pe larg argumentele pentru care dispozițiile legale care au instituit plata acestei obligații sunt neconforme cu normele europene.

În drept, reclamanta a invocat prev. art.1, art.8 și art.18 din Legea nr. 554/2004, art.148 din Constituția României, OUG nr.9/2000 și art.110 din Tratatul de funcționare U.E.

În probațiune, reclamanta a depus dovada plății taxei de poluare, cererea către pârâtă și răspunsul acesteia, contractul de vânzare-cumpărare, certificatul de înmatriculare.

Pârâta A. F. P. a municipiului DEJ legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M., invocată din oficiu, instanța reține că din cuprinsul acțiunii introductive rezultă că reclamantul a înțeles să conteste un act administrativ-fiscal emis de către

A. F. P. Dej si sa solicite restituirea sumei de 1213 lei, achitate în baza acestui act administrativ. În raportul juridic de drept fiscal născut între părți ca urmare a emiterii de către AFP Dej a deciziei de calcul a taxei de poluare contestate reclamantul apare ca titular al dreptului de a solicita analizarea legalității actului administrativ-fiscal, unicul subiect față de care se poate realiza acest drept fiind însuși emitentul actului -AFP Dej.

Pe de altă parte, între reclamantă și pârâta A. F. pentru M. nu s- a născut niciu raport juridic de drept substanțial, în condițiile în care, potrivit prevederilor art 7 din OUG nr 50/2008 :"; Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.";

Pentru considerentele ce preced instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M., invocată din oficiu.

Pe fondul cauzei, se reține că, în fapt, reclamanta a achiziționat un autoturism marca Audi, anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamanta a fost obligată să achite suma de 1213 RON cu titlul de taxă pentru emisii poluante, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. DEJ la data de_ .

Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea a fost respinsă. Potrivit prevederilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor alte state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor similare.

La data perceperii taxei de poluare era în vigoare Legea nr. 9/2012 ale cărei prevederi sunt contrare și incompatibile cu prevederile art.110 din Tratat, deoarece pentru un autoturism produs in România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România iar scopul prevăzut de art.110 din Tratat este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, articolul referindu-se la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Curtea de Justiție a U.E. a statuat că dispozițiile art.110 din Tratat interzic o taxă de primă înmatriculare în măsura în care este percepută asupra autovehiculelor second-hand puse pentru prima dată in circulație pe teritoriul unui stat membru. Aceeași Curte a arătat că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele care circulă pe drumurile publice, însă acest sistem de taxe nu trebuie să intre sub incidența art.110 din Tratat, adică să nu fie discriminatoriu.

Față de faptul că la vânzarea autovehiculelor second-hand pe teritoriul României, deja înmatriculate la noi în țară nu se percepe aceeași taxă ca pentru cele înmatriculate pe teritoriul altui stat membru și importate spre utilizare și înmatriculare în România se încalcă principiul nediscriminării.

În cauza T. versus Statul Român, CJUE a statuat că taxa de poluare instituită prin reglementarea românească și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse unei taxe care se apropie de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Dispozițiile legii române au ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre.

România este stat membru al Uniunii Europene de la_ și potrivit prev. art.148 al.2 din Constituție prevede că tratatele și reglementările comunitare au caracter obligatoriu și prioritare față de dispozițiile contrare din legile interne. A. .4 din același articol prevede că Președintele României, Guvernul și Autoritatea Judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.

Având în vedere că taxa de poluare a fost plătită de către reclamantă în temeiul unei dispoziții legale interne, contrară prevederilor art.110 din Tratat și că statele membre UE să trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor acestui articol, cu respectarea prevederilor care guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, cererea reclamantei este fondată și urmează să fie admisă în parte cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 1213 lei, reprezentând taxă de emisii poluante pentru autovehicule, cu dobânda legală de la data achitării până la restituire.

În temeiul at.274 C.pr.civ., pârâta a va fi obligată la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.

A. K., cu domiciliul în Dej, A. A. nr. 10, bl.B1, sc.A, ap. 15, jud.C. împotriva pârâtelor A. F. P. A MUNICIPIULUI DEJ, cu sediul în

Dej, str. Mihai Eminescu nr. 2, jud.C. și A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6 și în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 1213 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei până la data restituirii efective.

Respinge acțiunea exercitată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.

  1. Pentru M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

    Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2013.

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. R. A. D.

Red.AR Tehnored.VAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7278/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare