Sentința civilă nr. 729/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 729

Ședința publică din 06 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I. - judecător

G. ier: I. P.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul R. L.

împotriva pârâtelor D. G. a F. P. M., A. F. P.

B. M. și A. Fondului pentru Mediu București având ca obiect restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Verificându-și din oficiu competența materială conform art. 159 ^ 1 din Legea nr. 202/2010 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a Cod pr. civilă, instanța constată că este competentă să soluționeze acțiunea, raportat la art. 10 al. 1 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul R. L. a chemat în judecată pe pârâtele D. G. a F. P. M., A. F.

P. B. M. și A. Fondului pentru Mediu București solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să anuleze decizia nr. 6472 din_ emisă de

A. F. P. B. M. și nr. 2122 din_ emisă de D. G. a

  1. P. M. ca netemeinice și să oblige pârâtele să restituie suma de 2479 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobândă legală, începând cu data plății acesteia și cheltuieli de judecată.

    În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism rulat marca Audi din spațiul Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia a plătit în România taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal, în cuantum de 2479 lei, conform chitanței menționate în petit.

    Reclamantul a mai arătat că în momentul achitării taxei erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 care înlocuiește prevederile art.214/1 și art. 214/2 din Codul fiscal, potrivit cărora taxa specială de primă înmatriculare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

    În drept s-au invocat prevederile art. 90 și 226 din CE, Protocoul 1 art. 1 din CEDO, Constituția României, Legea nr. 157/2005, practica Curții de Justiție Eruopene, art. 3 din OG nr. 9/2000, art. 135 Cod pr. fiscală.

    În probațiune s-a depus decizia de calcul a taxei de poluare, dovada achitării acesteia, actele de proveniență ale autovehiculului.

    Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M., a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

    Cu toate că a fost legal citată, pârâta A. Fondului pentru Mediu a solicitat de asemenea respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

    Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

    Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 2479 lei reprezentând taxă de poluare, aspect dovedit cu chitanța seria TS3B nr. 2127024 din_ .

    Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

    In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

    De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Statul Român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

    Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

    Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza O.U.G. nr. 50/2008 modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

    În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .

    Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R. are un temei legal pentru stabilirea taxei de poluare.

    Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la _ în Franța, stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime.

    Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantei, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 și 6 din O.G. nr. 13/2011 începând cu data plății sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.

    Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului este întemeiată și va fi admisă în baza prevederilor art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului.

    Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

    Admite acțiunea formulată de reclamantul R.

    L.

    domiciliat în B. M.

    , str. G. nr. 1/62 în contradictoriu cu pârâtele D.

    G.

    a F. P. M.

    , A. F. P. B. M. și A. Fondului pentru Mediu cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, corp A și, în consecință:

    Anulează decizia de stabilire a taxei de poluare nr. 6472 din _

    emisă de A. F. P. B. M. și nr. 2122 din_ emisă de D.

  2. a F. P. M. și obligă pe pârâte să restituie reclamantului suma de 2479 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS3B nr. 2127024 din_, cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea sumei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 6 februarie 2013.

Președinte, G. ier,

V. I.

I. P.

Red.I.V/_ .

T.red.P.I/_ . 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 729/2013. Anulare act control taxe şi impozite