Sentința civilă nr. 7311/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.7311/2013

Ședința publică din data de 22 aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: A. Ț.

Grefier: C. B.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul F. P. I. în contradictoriu cu pârâta A. FIN. ȚELOR PUBLICE A MUN. G. și chemata in garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constata ca la data de 15 aprilie 2013, prin serviciul registratura al instanței, reclamantul a depus la dosarul cauzei, actul de dobândire al autoturismului si dovada achitării taxei de poluare.

C

onstatând că acțiunea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în

cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, fiind însoțită de înscrisuri în probațiune, precum și faptul că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri, în temeiul art.242 alin.2 Cod Procedură Civilă, apreciază că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel că reține cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul F. P. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. Finanțelor Publice a mun. G. ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligată aceasta la restituirea sumei de 3563 lei achitată cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legala calculata la aceasta suma, începând de la data plății si pană la restituirea efectiva, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat autoturismul marca Opel Vectra, cu nr. de identificare WOLOOOO36V5089285, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligata să achite o taxă de poluare în sumă de 3563 lei. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar cererea sa a fost respinsă .

Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie in raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de achitare a taxei, cartea de identitate a autoturismului, contract de vânzare cumpărare și certificat de înmatriculare al autoturismului în Germania și în România, corespondență purtată cu A. G. .

În drept, au fost invocate dispoz. art. 110 TFUE, art.148 Constituție, art.8 si urm., Legea 554/2004.

Prin întâmpinare pârâta A. G. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece la data promovării acțiunii reclamantul nu avea un drept de restituire a taxei achitate, drept care să îi fie protejat de lege.

Totodată, prin întâmpinarea din data de_ pârâta A. G. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat in esență de faptul că la data promovării acțiunii reclamantul nu are un drept de restituire în integralitate a taxei, drept care să îi fie protejat de lege. Totodată, a depus cerere de chemare in garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., solicitându-se ca, in cazul admiterii acțiunii, să se admită si cererea de chemare in garanție.

In susținerea cererii se arată ca taxa care a fost plătita"; se constituie venit la bugetul F. Pentru M. si se gestionează de A. F. Pentru M. in vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";.

In ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare aceasta este neîntemeiată întrucât prin Decizia RIL 24/2011 s-a declarat admisibilă o astfel de cerere, și întrucât aplicarea Legii 9/2012 a fost suspendată, jurisprudența anterioară apariției legii continua să fie aplicabilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele:

Reclamantul F. P. I. a achiziționat autoturismul marca Opel Vectra, cu nr. de identificare WOLOOOO36V5089285, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania.

In vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 3563 lei, cu titlu de taxă de poluare, taxa pe care a achitat-o la A. Finanțelor Publice G. în_ (f.28).

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe paratei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe, context în care a formulat prezenta acțiune.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

In ceea ce privește dobânda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

Tribunalul apreciază că, in speță se poate acorda dobânda legala întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusa in întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță.

Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale in materie civilă de la data plății taxei din speță si până la data restituirii sale integrale.

Raportat la cele arătate deja și față de împrejurarea că, in baza OUG 50/2008 taxa de poluare achitata a fost virată de către pârâtă in contul administrat de chemata in garanție, în temeiul art. 60 si urm C.pr.civ se va admite si cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 3563 lei reprezentând taxa restituită reclamantei, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

În temeiul art.274 C.pr.civ., la solicitarea reclamantei, pârâta A. G. va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul F. P.

  1. , dom. în com. M. G., sat M. G. nr.112, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta A. Finanțelor Publice a Mun. G., cu sediul in G., str. A. nr. 63, jud. Cluj, și in consecință:

    Obligă pârâta A. G. să restituie reclamantului suma de 3563 lei

    cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală de la data plății_ și până la achitarea integrală.

    Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.

    Admite cererea de chemare in garanție formulata de pârâta A.

    Finanțelor Publice a Mun. G. împotriva chematei in garanție A. F. pentru M. cu sediul in B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6.

    Obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 3563 lei reprezentând taxa restituită reclamantului, cu dobânda legală de la data plății_ și până la achitarea integrală.

    Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică din data de_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. Ț. C. B.

Red.A.Ț./C.B.

2 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7311/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare