Sentința civilă nr. 7353/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7353/2013

Ședința publică de la 23 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. O. -S.

Grefier C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant A. F. P. A M. C. -N. și pe pârât A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare DISJUNS-_

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea, se constată că s-a comunicat întâmpinarea și cererea de chemare în garanție cu chemata în garanție A. F. Pentru M. .

Totodată, se constată că nu s-a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în garanție.

Tribunalul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul instanței la data de 25 mai 2012 reclamantul Z. AN F. -N. LAE a solicitat instanței

în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N.,

anularea Deciziei nr 80587/2009 emisă de pârâtă și restituirea sumei de 3390 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS6 nr. 1956488, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.

Pârâta A. F. P. C. -N. a formulat întâmpinare și a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dispozițiile tratatelor privind Uniunea Europeană nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care

le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului

1

general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F.

pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr. 50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Prin Sentința civilă nr. 10004/2012 pronunțată în dosarul civil nr.

_ a Tribunalului C. a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Z. an F. -Nicolae, în contradictoriu cu pârâta A. F. P.

C. -N. și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3390 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de_ s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție, înregistrarea acesteia sub un nou număr de dosar și repartizarea acesteia spre soluționare în mod aleatoriu.

În urma disjungerii cererea de chemare în garanție a fost înregistrată sub dosar nr._

, fiind repartizată spre soluționare completului 18 C, cu prim termen de judecată la data de 7 martie 2012.

La termenul de judecată din data de instanța a dispus amânarea cauzei în vederea acvirării dosarului nr._ al tribunalului C. .

Față de cererea de chemare în garanție,înregistrată sub dosarul nr._, Tribunalul apreciază că, față de admiterea cererii principale, și aceasta este întemeiată.

Potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție, A.

F. pentru M. .

Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, instanța reține că, față de admiterea cererii principale, se impune și admiterea cererii de chemare în garanție, având în vedere că A. F. pentru M. deține în realitate suma de bani achitată de către reclamant cu titlul de taxă de poluare. Astfel, pentru ca această taxă să fie restituită reclamantului se impune ca A. F. pentru

M. să restituie taxa pârâtei pentru ca aceasta la rândul ei să o restituie către reclamant.

În consecință, în baza art.60-63 C.pr.civ și art.1 din OUG 50/2008, instanța va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. la plata în favoarea pârâtei A. F. P. C. -N. a sumei de 3390 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării și până la data restituirii efective.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în garanție formulată de parata AFP C., cu sediul în C. -N., str. Piața A. I., nr. 19, jud. C. împotriva Administrației

F. pentru M., cu sediul în B., S. I., nr. 294, C. A.

2

Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 3390 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării și până la data restituirii efective.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

Președinte,

M. O. -S.

Grefier,

C. -G. H.

C.H. 29 Aprilie 2013

Red. MOS./Dact C.H. -_ 4 ex./_ .

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7353/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare