Sentința civilă nr. 7437/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
Dosar nr._ *
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7437/2013
Ședința publică de la 26 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier C. T.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant L. A. - S., reclamant G. M. - I., reclamant R. I., reclamant L. A., reclamant C. I. - M., reclamant
B. M., reclamant B. I. - M., reclamant S. D. - N., reclamant B. R., reclamant M. V., reclamant P. L. - M., reclamant P. - D. G., reclamant B. E. - F., reclamant DEE
A., reclamant M. C. - G. și pe pârât U. S. H., pârât
M. E., C., T. ȘI S., chemat în garanție M. E.
, C., T. ȘI S., intervenient în nume propriu B. F. V., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_ când părțile prezente au pus concluzii conform încheierii din acea zi, dispunându-se și amânarea pronunțării pentru data de_, încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea completată
, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâta U. "S. H. " B. și M. E., C., T. SI S. să se dispună: obligarea pârâtei U. "S. H. " B. la eliberarea diplomelor de licență și obligarea aceleiași pârâte la eliberarea suplimentului de diplomă, respectiv a foii matricole, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, obligarea pârâtului M. E., C., T. SI S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii
, reclamanții au arătat că au absolvit U.
S. H., Facultatea de Drept și Administrație Publică, forma de învățământ la distanță promovând examenul de licență, obținând titlul de licențiați, pentru care pârâta le-a eliberat o adeverință de absolvire a studiilor în temeiul art. 38 din Ordinul MECT nr.2284/2007.
Deși au efectuat mai multe demersuri în vederea obținerii diplomei de licență și a celorlalte acte de studii, demersurile au rămas fără nici un
rezultat iar termenul de eliberare a actelor de studii este cu mult depășit de către pârâta.
În drept
, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2,18 din Legea 554/2004.
În probațiune
s-au anexat adeverințele de studii, cereri și corespondență administrativă.
Prin cererea de intervenție în interes propriu
formulată în cauză de către intervenientul B. V. F., acesta a arătat că înțelege să
intervină în proces, formulând aceleași solicitări ca și reclamanții.
Prin întâmpinarea formulată
, pârâtul M. E., C., T. SI S. a solicitat respingerea cererii în baza excepției a excepției lipsei calității procesuale pasive,în baza excepției lipsei procedurii prealabile, iar pe fond ca neîntemeiată.
A arătat pârâtul că raporturile juridice referitoare la eliberarea actelor de studii sunt raporturi dintre instituțiile de învățământ superior și Minister, astfel încât reclamanții nu au calitatea de a interveni în aceste raporturi juridice.
Pe fond, cererea este neîntemeiată, U. S. H. încălcând normele legale referitoare la organizarea studiilor, neavând autorizare provizorie sau acreditare.
Prin întâmpinarea și cererea de chemare în garanție formulată, pârâta U. S. H. a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamanți prin emiterea adeverințelor de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni și a informat Romdidac SA, companie desemnată de M.E.C.T. cu privire la tipărirea formularelor tipizate. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că M.E.C.T.S. ignoră principiul neretroactivității legii consacrat de Constituția României făcând trimitere la HG nr.536/2011 și că își invocă propria turpitudine în apărare. Pârâta a mai arătat că în aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. E. a emis Ordinul nr.3404/_ în cadrul căruia s-a reglementat modalitatea de admitere în învățământul superior și formele de învățământ, or acest minister nu poate face dovada faptului că anterior anului 2009 a inițiat sau
finalizat aceste demersuri și încălcându-și propria conduită abordată constant până în anul 2009, a refuzat eliberarea diplomelor pentru absolvenții din acest an. Pârâta a susținut că M.E.C.T.S. este cea care gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a elibera diplomele și suplimentele la diplomă, solicitate de reclamanți. Pârâta a mai arătat că în aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. E. a emis Ordinul nr.3404/_ în cadrul căruia s-a reglementat modalitatea de admitere în învățământul superior și formele de învățământ, or acest minister nu poate face dovada faptului că anterior anului 2009 a inițiat sau finalizat aceste demersuri și încălcându-și propria conduită abordată constant până în anul 2009, a refuzat eliberarea diplomelor pentru absolvenții din acest an. Pârâta a susținut că instanța nu este solicitată să analizeze dacă facultatea era sau nu acreditată, ci să se pronunțe cu privire la reglementările care se referă la aprobarea formularelor tipizate ce se regăsesc în ordinele de ministru mai sus arătate, deoarece chematul în garanție nu și-a respectat propriile reglementări încălcându-le sistematic. De
asemenea, pârâta a mai susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin trei decizii în care s-au dezlegat trei pricini similare și unde s-a statuat cu putere de lucru judecat admiterea cererii pârâtei de chemare în garanție a M. ui E., C., T. și S., fiind respins recursul acestuia.
În cadrul cererii de chemare în garanție a M. ui E., C., T. și S., s-a solicitat obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând in diplome de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant sub sancțiunea prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce urmează a se pronunța, cu cheltuieli de
judecată.
Chematul în garanție M. E. Naționale, prin întâmpinarea formulată
a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție .
Analizând actele dosarului,în ceea ce privește cererea principală, cererea de intervenție și cererea de chemare în garanție, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepțiile invocate în cauză
de către pârâtul M. ui
E., C., T. și S., instanța, în baza art. 137 C.pr.civ, le va analiza cu prioritate.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport cu cererea formulată față de pârâtul M. ui E., C., T. și S.
, instanța apreciază excepția ca fiind întemeiată, având în vedere că raporturile juridice referitoare la eliberarea actelor de studii sunt raporturi dintre instituțiile de învățământ superior și Minister, acesta neavând calitate procesuală față de acțiunea promovată de reclamanți.
Sub aspectul fondului
, instanța reține că reclamanții și intervenientul au urmat cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică,, din cadrul Universității "S. H. ";, cu durata studiilor de 3 ani, promoția 2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009.
Ca urmare, cu respectarea art. 38 din Ordinul nr. 2284/2007, U.
"S. H. "; a eliberat reclamanților și intervenientului adeverințele de studii
, care atestă aspectele menționate și obținerea titlului de licențiați, reclamanții solicitând eliberarea diplomelor de licență, a foilor matricole și a diplomelor de bacalaureat, prin cereri scrise adresate pârâtei U. S. H. (filele 22-181, 238-241).
Cu toate acestea, nici până la această dată pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamanților și intervenientului diploma de licență în original și foaia matricolă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a fost stabilit de art.
20 din OMEC nr.2284/2007 privind aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.
Pârâta susține că această omisiune este imputabilă M. ui E. ,
C., T. și S. care a refuzat să avizeze tipărirea de către S.C. Romdidac S.A. a diplomelor în numărul solicitat.
Este adevărat că pârâta a comunicat M. ui necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților pentru anul 2009 și că achiziționarea de formulare tipizate de la S.C. Romdidac S.A. a fost avizată de către Minister doar pentru o parte, dar această împrejurare nu exonerează pârâta de obligația sa legală de a remite reclamanților diplomele de licență și foile matricole.
În acest sens, potrivit art. 5 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor
de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiv rectorului instituției.
Pe cale de consecință, refuzul pârâtei U. "S. H. "; de a elibera reclamantei actele menționate, după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Culpa pârâtei este cu atât mai evidentă cu cât M. E., C.
, T. si S. a avizat achiziționarea unui număr diplome de licență pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009, U. fiind cea care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate prin această adresă, iar printre aceștia nu s-a numărat reclamanta din cauza de față. Prin urmare, se constată că pârâta a eliberat în mod selectiv diplome de licență și suplimente de diplomă pentru promoția 2009, cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, conform căruia "Diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită";.
Pe de altă parte, revenea pârâtei U. "S. H. "; sarcina de a efectua demersurile necesare și eficiente pentru a obține constrângerea M. ui la emiterea avizului pentru tipărirea formularelor actelor de studii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța va admite în parte solicitarea reclamanților și va obliga pârâta la eliberarea actului de studii cu regim special diploma de licență și a suplimentului la diplomă.
Referitor la obligarea pârâtei U. "S. H. "; la plata unor daune cominatorii, instanța apreciază că această cerere este neîntemeiată, având în vedere că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 24 din Legea 554/2004.
Având în vedere aceleași considerente de fapt și de drept, instanța va admite în aceeași proporție și cererea de intervenție.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. "S. H. ";, se reține în primul rând că adeverința prin care se recunoaște reclamantei calitatea de licențiat este în ființă, nefiind revocată sau anulată și de aceea se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actelor administrative.
Potrivit art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, "Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare";.
Astfel, pentru îndeplinirea obligației de eliberare a diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă, U. "S. H. "; este ținută atât de avizul chematului în garanție MECTS pentru tipărirea acestora cât și de activitatea unității de specialitate producătoare S.C. Romdidac S.A.
În acest sens, pârâta a și solicitat chematului în garanție prin mai multe adrese să aprobe tipărirea formularelor, dar nu s-a obținut avizul decât pentru un număr insuficient de formulare.
Având în vedere aceste aspecte și întrucât dreptul invocat de reclamantă nu poate fi realizat fără concursul efectiv al chematului în garanție, în temeiul 60 și urm. din Codul de procedură civilă, se va admite în parte cererea de chemare în garanție, M. E., C., T. și S. urmând a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.
Pârâta solicită și aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și de obligare a chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamantă cu titlul de daune.
Sub acest aspect, se constată în primul rând că reclamanții nu au solicitat și obținut plata vreunei sume cu titlul de daune din partea pârâtei.
Apoi, art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 statuează că, odată cu soluționarea fondului, instanța poate stabili și amenda prevăzută la art. 24 alin. 2, și anume o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina conducătorului autorității publice. Astfel, prin menționarea expresă doar a amenzii, reiese că la acest moment nu s-ar putea fixa și despăgubiri în favoarea reclamantei, prevăzute de art.24 alin. 2 teza finală și care, pe cale de consecință, pot fi solicitate de reclamantă doar după expirarea termenului legal sau fixat de instanță pentru executarea hotărârii.
De altfel, dispozițiile legale sunt logice, la acest moment neputându-se aprecia care va fi prejudiciul suferit de reclamantă prin neexecutarea hotărârii judecătorești și neputându-se dispune asupra acestui aspect.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată la plata în favoarea reclamanților a sumei de 68,80 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbre judiciare, alte cheltuieli nefiind dovedite .
De asemenea, chematul în garanție va fi obligat la plata în favoarea pârâtei a sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa
judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsi calității procesuale pasive a pârâtului M. E.
, C., T. și S. și respinge cererile formulate de reclamanți și intervenient în contradictoriu cu acest pârât.
Admite în parte cererea de chemare în judecată principală formulată de reclamanții L. A. - S., G. M. - I., R. I., L. A., C. I. -
M., B. M., B. I. - M., S. D. - N., B. R., M.
V., P. L. - M., P. - D. G., B. E. - F., DEE A. ,
M. C. - G. în contradictoriu cu pârâta U. S. H. ,
Admite în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul B. F. V. .
Obligă pârâta la eliberarea în favoarea reclamanților și a intervenientului a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.
Respinge cererea principală și cererea de intervenție sub alte aspecte. Admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.
"S. H. "; în contradictoriu cu M. E., C., T. și S.
.
Obligă pe chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți și intervenient.
Respinge solicitarea pârâtei de aplicare a sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere,
începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și de obligare a chematului în garanție la plata sumelor solicitate de reclamanți cu titlul de daune.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 68,8 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Obligă pe chematul în garanție la plata în favoarea pârâtei a sumei de 4,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 Aprilie 2013.
Președinte,
M. T.
Grefier,
C. T.
M.T./M.T. 24 mai 2013