Sentința civilă nr. 7471/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7471
Ședința publică din 23 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. - judecător
G. ier: A. O.
Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, formulată de reclamantul G. L. cu domiciliul în B. M., str. U., nr. 9, ap. 66, jud. M. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M. cu sediul în B. M., str. Gh. B., nr. 22A, jud. M. .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, încheierea făcând parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T.
Constată că prin contestația înregistrată la instanță la data de_ sub nr. dosar_, reclamantul G. L. , în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. M. , a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr.193/_ prin care pârâta a soluționat contestația sa, anularea deciziei de impunere din oficiu nr. 2803/16738/_ și nr. 2804/16738/1/_ emise de pârâtă.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în perioada_ -_ a încheiat cu SC Faxmedia Consulting SRL un contract civil, contestatorul având calitatea de prestator, pentru activități de lectorat în cadrul unui curs de formare profesională, perioadă în care a deținut și calitatea de salariat. Activitatea desfășurată a fost ocazională, pe timp limitat, nu a avut caracter de repetabilitate și nici caracter de dependență față de beneficiarul serviciilor, astfel că nu se încadrează în activități dependente, conform art. 7 alin.1 pct.2 cod fiscal, sau independente conform art.257 alin.2 lit.b cod fiscal, neavând caracter de regularitate. Conform art.II din OUG nr. 82/2010 contestatorul nu datorează pentru această activitate obligații la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor de sănătate.
Activitatea desfășurată ca prestator pentru beneficiara SC Faxmedia Consulting SRL se încadrează la art.257 alin.1 lit.f din cod fiscal, și având și calitatea de salariat, rezultă că nu datorează plăți către bugetul asigurărilor de sănătate.
Pârâta C. de A. de S. M., prin întâmpinare, solicită respingerea contestației, învederând faptul că prin Decizia de impunere din oficiu nr. 2216/16738/_ și decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr. 2217/16738/_ s-a stabilit obligația contestatorului de plată a contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, pentru anii fiscali 2008- 2011 .
Prin Decizia nr.193/_ pârâta a admis în parte contestația reclamantului împotriva deciziilor de impunere din oficiu, desființându-se cele două decizii de impunere din oficiu întrucât baza de impunere era alta, dispunându-se emiterea altor decizii de impunere din oficiu, respectiv nr. 2803/16738/_ și nr. 2804/16738/1/_ .
Se arată că până la data de_, veniturile contestatorului realizate în baza unor convenții civile puteau fi încadrate în art. 52 alin.1 lit d din codul fiscal, sau art.78 alin.1 lit.e cod fiscal.
Cum, începând cu_, dispozițiile art.78 alin.1 lit.e Cod fiscal au fost abrogate, singura categorie de venituri în care pot fi încadrate veniturile contestatorului realizate în baza unor convenții civile fiind cele de activități independente conform art. 52 alin.1 lit d din codul fiscal.
Se arată că dispozițiile OUG nr. 82/2010, OUG nr. 58/2010 nu sunt aplicabile contribuției la FNUASS, ci doar contribuțiilor în sistemul de asigurări sociale(pensii, șomaj).
Astfel, în temeiul art.215 și art.257 pct.2 lit.b din Legea nr. 95/2006, s-au stabilit obligațiile de
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele
:
Față de dispozițiile art.208 alin.3, art.211, art.218, art.219 din Legea nr. 95/2006, calitatea de asigurat se dobândește prin lege, și încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România, asigurările sociale de sănătate fiind obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, obligația plății contribuției pentru asigurarea socială de sănătate, nefiind exclusă de asigurarea voluntară de sănătate, conform aliniatului 6 al aceluiași articol. Nici dobândirea calității de asigurat și nici încetarea acesteia nu sunt condiționate de încheierea contractului de asigurare cu casa de asigurare de sănătate, de vreme ce asigurarea socială de sănătate este obligatorie.
În perioada_ -_ reclamantul a încheiat cu SC Faxmedia Consulting SRL un contract civil, contestatorul având și calitatea de salariat.
Obligațiile cu privire la sumele datorate cu titlu de contribuție la F.N.U.A.S.S. trebuie stabilite, fie pe baza declarației reclamantului înregistrată la sediul pârâtei, fie în lipsa acesteia, cum este cazul în speță, pe baza unei
decizii de impunere emisă de pârâtă, acte ce reprezintă titluri de creanță în interpretarea prevederilor art.110 alin.3 Cod procedură fiscală, și care devin titluri executorii, la expirarea termenului legal de plată a obligației, conform art.141 alin.2 Cod procedură fiscală
Prin decizia de impunere din oficiu nr. oficiu nr. 2216/16738/_ și decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr. 2217/16738/_, emise urmare a nedepunerii declarației privind plata contribuției la FNUASS,, pârâta
C. de A. de S. M. a stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale cu titlu cu contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru anii fiscali 2008-2011 în cuantum de 4400 lei și accesorii aferente(majorări, dobânzi, penalități) în suma totala de 9 lei .
Prin Decizia nr.193/_ pârâta a admis în parte contestația reclamantului împotriva deciziilor de impunere din oficiu, desființându-se cele două decizii de impunere din oficiu întrucât baza de impunere era alta, dispunându-se emiterea altor decizii de impunere din oficiu, respectiv nr. 2803/16738/_ și nr. 2804/16738/1/_ stabilindu-se prin acestea, în sarcina reclamantului, obligații fiscale cu titlu cu contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru anii fiscali 2008-2011 în cuantum de 4400 lei și accesorii aferente(majorări, dobânzi, penalități) în suma totala de 4 lei .
Conform art.257 al.1, al.2 lit.a și b și al.3 din Legea nr. 95/2006 :
" (1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum și orice alte venituri realizate din desfășurarea unei activități dependente; b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;….
3) În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - d), alin. (2^1) și (2^2) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri.";
În cazul contribuției calculate asupra veniturilor din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil, se disting două situații în funcție de modalitatea de impozitare: 1) dacă veniturile se impozitează prin reținere la sursă conform art. 52 alin.1 lit.d din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal - venituri din activități independente, contribuția de asigurări sociale de sănătate se va plăti în conformitate cu art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006; 2) în cazul în care veniturile se impozitează potrivit art. 78 alin.1 lit.e din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal -
venituri din alte surse, contribuția de asigurări sociale de sănătate se va plăti în conformitate cu art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006;
Prin OUG nr. 117 din 23 decembrie 2010 s-a modificat și completat Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind abrogate dispozițiile art. 78 alin.1 lit.e din Legea nr. 571/2003.
Conform art.215 din Legea nr. 95/2006 persoanele fizice care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile față de fond. Astfel veniturile realizate de reclamant în baza unor contracte civile, reprezintă venituri din activități independente, conform art.46 din Codul fiscal., reclamantul având astfel obligația prevăzută de art. 215 și art. 257 din legea menționată, susținerile sale în sens contrar fiind nefondate. Art.III din OUG nr. 58/2010 se referă la veniturile considerate în sistemul public de pensii și în sistemul asigurărilor pentru șomaj, nereferindu-se la contribuțiile FNUASS.
Așadar, nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, conform art.83 din codul de pr. Fiscală.
În privința accesoriilor, se reține că acestea au fost stabilite în mod corect, având în vedere prevederile art. 257 alin.5, art. 261 din Legea nr. 95/2006, art. 7 alin.1 lit.a, art.8 alin.1,4,5 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, art. 119 și urm din OG nr.92/2003.
Față de aceste considerente și în baza dispozițiilor legale invocate, instanța a respins contestația formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de reclamantul G. L. domiciliat în
B. M., str. U., nr. 9, ap. 66, jud. M. în contradictoriu cu pârâta C. de
de S. M. cu sediul în B. M., str. Gh. B., nr. 22A, jud. M. cu sediul în B. M., str. Gh. B., nr. 22A, jud. M. .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
GREFIER,
C. G.
A.
O.
Red.Tred.C.G. /_ - 4ex
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de reclamantul G. L. domiciliat în
M., str. U., nr. 9, ap. 66, jud. M. în contradictoriu cu pârâta C. de
A. de S. M. cu sediul în B. M., str. Gh. B., nr. 22A, jud. M. cu sediul în B. M., str. Gh. B., nr. 22A, jud. M. .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,