Sentința civilă nr. 7623/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7623

Ședința publică din data de 29 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: SS

Grefier: M. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul O. E. , în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N. .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei, av. V. -A. David, cu delegație la dosar, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Reprezentantul reclamantului depune la dosar dovada de plată a cheltuielilor judiciare și arată că nu mai are cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, dovedit cu chitanță.

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul O. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N., să se constate nelegalitatea Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 46/2009 pentru autoturismul BMW tip 346L/AP71/320D Touring, cu serie șasiu WBAAP71060PN46748, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4015 lei, reprezentând taxa de poluare achitată cu chitanța seria TS5 nr. 2264040 din_, cu dobânda legală aferentă acesteia calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat în anul 2008, autoturismul marca BMW, tip 346L/AP71/320D Touring, cu serie șasiu WBAAP71060PN46748, dintr-un stat membru al U.E., respectiv din Germania, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite suma de 4015 lei, conform chitanței nr. TS5 nr. 2264040 din_ emisă de AFP C. -

N., reprezentând taxa de poluare pentru autovehicul. Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 73753 din_ reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, dar aceasta a respins cererea de restituire.

Consideră reclamantul că refuzul pârâtei de a restitui aceasta taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 110 din TFUE (fost art. 90 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene), care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa de poluare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor. Taxa de poluare este contrară și practicii CJCE. Mai mult în prezent Comisia Europeana a demarat procedura de infrigement pe baza OUG 218/2008 respectiv cuantumul prea mare al taxei coroborat cu scutiri acordate industriei auto autohtone.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2008, OUG 50/2008, Legea 343/2006 cu modif. ulterioare, art. 16 și art. 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE, art. 274 C.pr.civ., OG 9/2000.

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Pe fond, reține că reclamantul a achiziționat un autoturism marca BMW tip 346L/AP71/320D Touring, cu serie șasiu WBAAP71060PN46748, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania (f.11- 13, 22). În vederea înmatriculării în România a autoturismului reclamantul a fost obligat să achite suma de 4015 lei, conform chitanței nr. TS5 nr. 2264040 din_, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicul (f.10). Prin cererea înregistrată sub nr. 73753 din_ reclamantul a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, însă aceasta prin adresa nr. 73753 din_ a refuzat restituirea taxei (f.24).

Taxa de poluare a fost percepută sub incidența OUG 50/2008 în forma inițială.

Ca atare legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicată.

Astfel, OUG nr. 50/2008 în forma inițiala stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s- au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 110 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 110 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se crează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate C. -N. a într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand C. -N. a înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele C. -N. a înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, va admite acțiunea formulată în contencios administrativ de reclamantul O. E., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C. -N. și în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 4015 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

În baza art. 274 C.pr.civ., tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O.

E.

, domiciliat în Apahida, str. C., nr. 26, jud. C., cu dom. proc. în C. -N., B-dul. 22 D. 1989, nr. 50, ap. 11, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța. A. I. nr.19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta AFP C. -N. să restituie reclamantului suma de 4015 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 15 sept.2008 și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

SS M. S.

Red.4 ex./S.S./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7623/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare