Sentința civilă nr. 766/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINTA CIVILA Nr. 766/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE: ANA-SS
GREFIER: E. C.
Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. F. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C. -
S. P. C. R. P. de C. și Î. a A., având ca obiect, anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care tribunalul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.
Se constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la proces, potrivit dispozițiilor art. 242 C.pr.c.
Se constată că prin serviciul registratură, la data de 17 ian.2013, s-a depus la dosar de reclamant o cerere, prin care acesta arată că alăturat acesteia, a anexat taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul G. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. P.
J. C., S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. ,
obligarea pârâtei să procedeze la înmatricularea autovehiculului marca BMW Tip 530D, nr. de identificare WBANC71000B650100, fără plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul indicat in petitul acțiunii dintr-un stat membru U.E. și dorește înmatricularea lui in România, însă pârâta condiționează înscrierea autovehiculului de plata taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012.
Consideră reclamantul că noua reglementare a taxei de înmatriculare a autovehiculului în România, introdusă prin Legea nr. 9/2012, este o taxă similară taxei de prima înmatriculare și a taxei de poluare ulterioare, fiind în aceeași măsură discriminatorie în condițiile în care autovehiculul a fost deja înmatriculat într-o altă țară a Uniunii Europene decât România.
Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un
autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României.
Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea formulată, în baza probelor administrate, instanța reține că aceasta este întemeiată.
Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru U.E. autoturismul marca BMW Tip 530D, nr. de identificare WBANC71000B650100.
În vederea înmatriculării acestui autoturism, pârâta pretinde reclamantului să facă dovada plății taxei pentru emisii poluante.
Tribunalul apreciază că solicitarea acestei taxe este una nelegală în considerarea următoarelor aspecte:
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile
O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Avându-se în vedere conținutul similar al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în O.U.G 50/2008 și cel în vigoare în prezent, Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, tribunalul reține că hotărârea pronunțată în Cauza T. se aplică și în cauzele în care se solicită obligarea pârâtei la înmatricularea fără taxa pentru emisii poluante.
In baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.
Având în vedere aspectele menționate, este evident că taxa pentru emisiile poluante prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 TFUE (fost art. 90 Tratatul CE).
Astfel, in jurisprudența referitoare la art. art. 90 din Tratatul CE (actualmente art.110 din TFUE), Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si
potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă art. 110 din TFUE in vigoare la data plații taxei din speță .
Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene si care se inmatriculeaza in Romania si autoturismele second hand deja inmatriculate in Romania si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturime noi cu caracteristicile celor produse in Romania si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de catre legiuitor cu intentia declarata de protejare a industriei nationale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele nationale, astfel incat alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speta fie spre cele deja inmatriculate in Romania, fie spre cele produse in Romania.
Având in vedere considerentele mai sus expuse tribunalul in baza art. 8,18 din Legea 554/2004 si a prevederilor anterior mentionate va admite acțiunea așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G.
F.,
cu domiciliul procesual ales în C. -N., C. D. nr.3 ap.3, jud. C. împotriva pârâtei I. P. J. C. -S. P. C. R. P. de C. și Î. a A.
cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr.58, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta să procedeze la înmatricularea în România fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a autovehiculului marca BMW tip 530D cu nr. de identificare WBANC71000B650100 înmatriculat prima dată în Italia la data de_ .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Ana-SS
Grefier,
E. C.
Red.dact.S.S./C.Ț.
4 ex/_