Sentința civilă nr. 7694/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR.7694/2013
Ședința publică din data de 30 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L.
Grefier: D. C.
Pe rol este soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul O. D. în contradictoriu cu pârâta
A. F. P. C. -N. .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți. Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 23 aprilie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul O. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN. C. -N., anularea Deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu nr.248268/_, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.547 lei plătită cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, sumă care să fie actualizată cu dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat un autoturism marca Opel în cursul anului 2012, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al U.E., respectiv Germania. În momentul în care a dorit să înmatriculeze autoturismul în România, i s-a întocmit de către pârâtă o decizie de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 1.547 lei, pe care a achitat-o la data de_ . Consideră reclamantul că perceperea taxei sus-menționate este în contradicție cu dispozițiile art.6-12, art.25, 28, 90 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa specială de primă înmatriculare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar,
în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.25, 28, 90 și 234 din Tratatul de Instituire a CE, Legea nr.554/2004, O.G. nr.9/2000, art.274 și art.992 și urm. C.pr.civ.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele :
Reclamantul a achiziționat în anul 2012 un autoturism marca Opel care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv Germania. În vederea înmatriculării în România a autoturismului menționat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 1.547 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a Mun. C. -N. în data de_ .
Tribunalul urmează a analiza legalitatea solicitării taxei de poluare, apreciind că solicitarea acestei taxe este una nelegală pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos :
Astfel, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor
- unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art.267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
De precizat că, urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus-menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante
provenite de la autovehicule,
care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ . Este adevărat că în Legea nr.9/2012 nu există dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea O.U.G. nr.50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T.
c. Statul Român.
Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante provenite de la autovehicule, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art.4 alin 1 și 2 din Legea nr.9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România, cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.
Deși s-a adoptat legea în forma sus-menționată, la data de_, potrivit art.I din
ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr.1 din 30 ianuarie 2012
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art.2 lit.i), ale art.4 alin.(2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art.5 alin.(1) din Legea nr.9/2012
privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, chiar dacă Legea nr.9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin O.U.G. nr.1/2012 au fost suspendate până la data de _ , textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că, în acest context, în continuare rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
Așadar, tribunalul apreciază că taxa pe care reclamantul fost obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind neconformă cu art.110 din TFUE.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază ca în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.U.G. nr.9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul în baza art.8, 18 din Legea nr.554/2004 și a prevederilor legale anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată, va anula Decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu nr.248268/_, emisă de pârâta A. F. P. a Municipiului
C. -N. și va obliga pârâta la restituirea taxei pentru emisii poluante nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
În baza art.274 C.pr.civ tribunalul va obliga pârâta, aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantului suma de 439,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O. D. , cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. P., nr. 18, ap. 64, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N. , cu sediul în C. -N., P-ța A.
I., nr. 19, jud. C. și în consecință :
Dispune anularea Deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu nr.248268/_, emisă de pârâta A. F. P. a Municipiului
C. -N. .
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1.547 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei arătate mai sus.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 439,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 30 aprilie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. D. C.
Red. M.L./D.C./2 ex.