Sentința civilă nr. 77/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 77/2013

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.

Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta L. E VAN W. SRL în contradictoriu cu pârâții A. - A. N. DE A. F., D. G. DE A. A M. C., pârât A.

F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare OUG nr. 50/2008, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare nr. 135270/_ .

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea promovată este timbrată cu suma de 43 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,6 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

La data de_ se înregistrează din partea A. - cerere de chemare în garanție a Administrației F. Pentru M. .

La data de_ ,_ se înregistrează din partea A. - întâmpinare. Instanța, constată că, deși în procesul verbal existent la dosarul cauzei (

fila 14), se menționează existența mai multor dosare având aceleași părți litigante, respectiv reclamanta și pârâții din prezenta cauză, dosarele nr._ ,_ ,_ și dosarul nr._ ; în urma referatului întocmit la data de_ se arată că dosarele_ ,_ și_ vizează Decizii de calcul diferite, motiv pentru care nu s-a dispus atașarea acestora.

Curtea, din oficiu în temeiul art.159 ind.1 C.pr. civilă procedând la verificarea competenței materiale, teritoriale și speciale constată că este necompetentă material să judece pricina. Astfel, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.3 pct.1 C.pr. civilă și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 4 ianuarie 2013, reclamanta L. E VAN W. SRL a chemat în judecată pe pârâții A. - A. NAȚIONALĂ DE A. F., D. G. DE A. A M. C. și A.

F. PENTRU M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.135270/_ emisă de D. G. de A. a M. C. ; obligarea DGAMC și A. B. la restituirea taxei de poluare în cuantum de

1

2774 lei achitată în data de_ ; obligarea DGAMC și A. B. la plata dobânzii legale aferentă sumei de 2774 lei pe perioada cuprinsă între data încasării acesteia cu titlu de taxă pe poluare, respectiv data de_ și până la data restituirii efective a acestei sume; obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cazul în care se vor opune admiterii acțiunii.

În motivele acțiunii sale, reclamanta arată că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului marca DAF, tip FT XF 105, cu o capacitate cilindrică de 12.902 cmc și cu numărul de identificare XLR_ E936610, norme de poluare R5, an fabricație 2011, subscrisa a fost obligata sa achit o taxa de poluare, conform deciziei mai sus amintite.

Deși nu a fost de acord cu plata taxei pe poluare, am plătit aceasta taxa pentru a putea înmatricula autoturismul si pentru a-l putea conduce pe drumurile publice. Astfel, la data de_ subscrisa a achitat taxa de poluare in valoare de 2.774 lei, conform OP-ului nr. 566/_ . In data de_, autoturismul a fost înmatriculat pentru prima data in România, pe numele subscrisei, cu numărul de înmatriculare_, conform Cărții de identitate a autovehiculului seria J305330, atașata prezentei.

Consideră ca perceperea taxei pe poluare pentru autovehicule, reglementata prin Legea 9/2012 îndeplinește toate criteriile pentru a fi abuziva si nelegala.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, A. Națională de A. F. - A., solicită respingerea acțiunii reclamantului, invocând excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Cluj.

În ședința publică de azi, Curtea din oficiu, întemeiat pe dispozițiile art.158

C. pr. civ. raportat la art.8 și 10 din Legea nr.554/2004, a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei.

Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale enunțate anterior, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a solicitat anularea Deciziei de calcul al taxei de poluare nr.135270/_ cu consecința restituirii sumei de 2.774 lei achitată.

Rezultă, așadar, fără echivoc faptul că actele administrative a căror anulare se solicită în prezenta cauză sunt acte administrativ fiscale în sensul prev.art.41

C. proc. fiscală, ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale";.

Decizia nr. 135270/_ a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate și poate fi contestată în condițiile art.218 alin.2 din același cod, conform cărora "deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii";.

În temeiul normei de trimitere de la art.218 alin.(2) teza finală din Codul de procedură fiscală, în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr.4087/2012, sunt aplicabile dispozițiile art.10 alin.1 din Legea 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

  • criteriul poziționării

    în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

    2

  • criteriul valoric

    , stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe,

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 2.774 ron - asimilată creanțelor fiscale în sensul prev. Codului de procedură fiscală, conform art.10 alin.(1) din Legea nr.554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Cluj, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art.10 alin.3 din aceeași lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Cluj. Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

GREFIER

C.

I.

M.

N.

ȚÂR

Red. I.C./dact.V.R.

2 ex./_

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 77/2013. Anulare act control taxe şi impozite