Sentința civilă nr. 7737/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR.16._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001

SENTINȚA CIVILĂ NR.7737/2013

Ședința publică din 30 Aprilie 2013 Completul de judecată este constituit din: PREȘEDINTE: A. -F. D.

GREFIER: A. -P. B.

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. D. SSR.L., prin asociat și administrator Oprea Gabriel-V. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. , având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă a fost comunicată cu pârâta, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 29 dosar, acțiunea fiind legal timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar (f.2).

Se constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în condițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă (f.4).

Tribunalul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamanta S.C. D.

SSR.L.

, prin asociat și administrator Oprea Gabriel-V. a solicitat obligarea pârâtei A.

F. P. a municipiului C. -N.

să îi restituie suma de 2.039 lei

achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenită de la autovehicule, cu dobânda legală, calculată de la data plății și până la achitarea integrală a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus actele de proveniență ale autoturismului, chitanța de plată a taxei de poluare, decizia de calcul a taxei de poluare, adresa prin care a solicitat restituirea și răspunsul primit.

Pârâta A.F.P. C. -N. deși legal citată nu a formulat întâmpinare Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Instanța reține că reclamanta a dobândit la data de 02 Iunie 2012 un autoturism - autoutilitară, model Volkswagen, înmatriculat în țară comunitară, iar cu ocazia înmatriculării autoturismului în România a fost obligată la plata sumei de 2.039 lei, achitată conform chitanței seria TS8 nr.6038161/18 Iunie 2012 (f.26).

Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei A.F.P. C. -N. , pârâta respingându-i cererea.

Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost perceputa sub incidenta Legii 9/2012.

Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme,indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.

Prin dispozițiile OUG nr.1/2012 însă, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) dinLegea nr. 9/2012

privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

1

Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și Nisipeanu de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Analizând compatibilitatea taxei instituită prin dispozițiile Legii 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare - similară cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012 - cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente, instanța apreciază că taxa instituită actualmente de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 în actuala numerotare, din TFUE.

În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.

Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr- un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.

Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.

2

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8, 18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată.

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art.8, art.18 din Legea nr.554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta A. F.

  1. C. -N.

    aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantului suma de 39,3 lei

    cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar, (f.2).

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    H O T A R A S T E

    Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. D. SSR.L., cu sediul în municipiul C. -N., strada General E. Groigorescu, bl. I, ap.83, județul C., prin asociat și administrator Oprea Gabriel-V., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. , cu sediul în municipiul C. -N., Piața A. I. nr.19, județul C. .

    Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.039 lei și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 18 Iunie 2012 și până la achitarea efectivă.

    Obligă parata sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata in suma de 39,3 lei.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 30 Aprilie 2013.

    Președinte,

    1. -F. D.

Grefier,

A. -P. B.

Redactat A.F.D./A.P.B./02 Mai 2013/4 exemplare/1045

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7737/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare