Sentința civilă nr. 7810/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7810/2013 Ședința publică din data de 02 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B.
GREFIER: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulată de reclamanta S.C. T. R. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. A MUNICIPIULUI C. N. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței reclamanta a depus la dosarul cauzei chitanțele reprezentând dovada plății onorariului avocațial, precum și un set de înscrisuri în probațiune.
Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ia act că pârâta nu a formulat întâmpinare și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. T. R.
S.R.L. a chemat în judecată pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI
C. -N. și a obligarea pârâtei să îi restituie suma de 2150 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autovehicule, cu dobânda legală calculată de la data achitării și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta susține pe larg argumentele pentru care dispozițiile legale care au instituit plata acestei obligații sunt neconforme cu normele europene.
În drept, reclamanta a invocat prev. art.1, art.8 și art.18 din Legea nr. 554/2004, art.148 din Constituția României, OUG nr.9/2000 și art.110 din Tratatul de funcționare U.E.
În probațiune, reclamantul a depus dovada plății taxei de poluare, cererea către pârâtă și răspunsul acesteia, contractul de vânzare-cumpărare, certificatul de înmatriculare.
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele existente la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat autoturismul marca IVECO care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene. In vederea înmatriculării în
R. a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 2150 lei, taxa pe care a achitat-o la A. F. P. a Municipiului C. -
N. la data de_ .
Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea a fost respinsă. Potrivit prevederilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor alte state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică
direct sau indirect produselor similare.
La data perceperii taxei de poluare era în vigoare Legea nr. 9/2012 ale cărei prevederi sunt contrare și incompatibile cu prevederile art.110 din Tratat, deoarece pentru un autoturism produs in R. sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în R., dar se percepe această taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în R. iar scopul prevăzut de art.110 din Tratat este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, articolul referindu-se la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Curtea de Justiție a U.E. a statuat că dispozițiile art.110 din Tratat interzic o taxă de primă înmatriculare în măsura în care este percepută asupra autovehiculelor second-hand puse pentru prima dată in circulație pe teritoriul unui stat membru. Aceeași Curte a arătat că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele care circulă pe drumurile publice, însă acest sistem de taxe nu trebuie să intre sub incidența art.110 din Tratat, adică să nu fie discriminatoriu.
Față de faptul că la vânzarea autovehiculelor second-hand pe teritoriul României, deja înmatriculate la noi în țară nu se percepe aceeași taxă ca pentru cele înmatriculate pe teritoriul altui stat membru și importate spre utilizare și înmatriculare în R. se încalcă principiul nediscriminării.
În cauza T. versus Statul Român, CJUE a statuat că taxa de poluare instituită prin reglementarea românească și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt
supuse unei taxe care se apropie de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Dispozițiile legii române au ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre.
R. este stat membru al Uniunii Europene de la_ și potrivit prev. art.148 al.2 din Constituție prevede că tratatele și reglementările comunitare au caracter obligatoriu și prioritare față de dispozițiile contrare din legile interne. A.
.4 din același articol prevede că Președintele României, Guvernul și Autoritatea Judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
Având în vedere că taxa de poluare a fost plătită de către reclamant în temeiul unei dispoziții legale interne, contrară prevederilor art.110 din Tratat și că statele membre UE să trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor acestui articol, cu respectarea prevederilor care guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, cererea reclamantei este fondată și urmează să fie admisă cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 2150 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante pentru autovehicule, cu dobânda legală de la data achitării până la restituire.
În temeiul at.274 C.pr.civ., pârâta a va fi obligată la plata sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. T.
R. S.R.L., cu sediul în C. -N., str. Constantin Brâncoveanu nr. 15, ap. 4, jud.C. împotriva pârâtei A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud.C. și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2150 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
E. B. Grefier,
R. B. M.
Red.EB/VAM 4 ex./_