Sentința civilă nr. 791/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 791/2013
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea cererii formulate de petent A. F. P. a municipiului T., privind completarea Sentinței civile nr. 11834/_ pronunțată în prezentul dosar de Tribunalul Cluj.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că petenta a solicitat prin întâmpinare judecarea cauzei în lipsă, sens în care, în vaza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
La data de_ pârâta A. F. P. a municipiului T. a formulat cerere de completare a sentinței sus amintite
, în sensul de a se pronunța asupra cererii de chemare în garanție în integralitatea ei, respectiv și în privința cheltuielilor de judecată pentru care a solicitat chemarea în garanție a Administrației F. Pentru M., aspect asupra căruia s-a omis a se pronunța.
Mai arată pârâta faptul că a solicitat chemarea în garanței " pentru
întreaga sumă la plata căreia va fi obligată "; deci și a cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 11834/_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de AFP T.
.
S-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului T. .
A obligat pârâta AFP T. să restituie reclamantei suma de 1405 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală de la data plății taxei_ și pâna la data restituirii.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 239,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând alte pretenții.
S-a admis cererea de chemare în garanție, formulata de pârâta A.
F. P. a municipiului T., împotriva chematului în garanție A.
F. pentru M., cu sediul în municipiul B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6.
A obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1405 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală de la data plății taxei
_ și pâna la data restituirii.
Analizând cererea, prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, instanța o va respinge pentru următoarele considerente:
AFP T. a formulat în dosar o cerere de chemare în garație prin care solicita în cazul admiterii cererii principale obligarea pârâtului la plata
întregii sume la care ei vor fi obligați.
Nu s-a făcut o distincție între sumele ce sunt solicitate împotriva pârâtei cu titlu de debit principal și cele reprezentând taxe de timbru ca și cerere accesorie.
Cererea de chemare în garanței a fost admisă, fiind obligată A.
F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 1405 lei, sumă care a fost pusă în sarcina pârâtei cu titlu de taxă de poluare nedatorată.
Cererea accesorie privitoare la cheltuieli de judecată are în vedere soluția dată cererii principale, iar aceste sume nu pot fi puse în sarcina chematei în garanție întrucât pentru cererea de chemare în garanție formulată pârâta nu a plătit vreo taxă de timbru, iar obligarea uneia din părți la plata cheltuielilor de judecată are în vedere culpa procesuală.
Pârâta este obligată să plătească cheltuieli de judecată raportat la poziția sa procesuală și implicit la soluția adoptată, aceste cheltuieli neputând fi suportate de chemata în garanție întrucât raportul procesual este stabilit între pârâtă și chemata în garanție, pârâta nefăcând dovada plății vreunei axe de tmbru, cererea sa fiind de altfel scutită de plata taxei de timbru.
Așadar, se poate aprecia că prin hotărârea pronunțată instanța s-a pronunțat asupra tututor pretențiilor, raportat la obiectul cererii principale.
Având în vedere dispozițiile art. 281 C. proc. civ. instanța va Respinge cererea formulată de A. F. P. T., având ca obiect completarea Sentinței civile nr. 11834/2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de A. F. P. T., cu sediul în T. , str. P-ța R., nr. 15 B, jud. Cluj, având ca obiect completarea Sentinței civile nr. 11834/2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ .
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2013.
Președinte,
D. T.
Grefier,
C. -S. Ș.
RED./DACT./DT/CȘ_ /5 ex.
C.Ș. 30 Ianuarie 2013