Sentința civilă nr. 7989/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.7989/2013

Ședința publică din data de 9 mai 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: R. M.

GREFIER: M. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul B. C. B. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A M. C. -N. și A. F.

P. A M. D. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți.

P. edura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, mersul dezbaterile și poziția părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul B.

C. B.

a solicitat obligarea pârâtele A. F. P. a M. C. -N. și

A. F. P. a M. D. să îi restituie suma de 5104 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană

relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu A. F. P. a M. C. -N. și

A. F. P. a M. D. .

Pârâta A. F. P. a M. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Trecând la soluționarea acțiunii din actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Analizând acțiunea civilă formulată, instanța de judecată reține următoarele :

Reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Seat, serie sasiu VSSZZZ1PZ6R015810, acesta nefiind anterior înmatriculat în România, iar pentru înmatricularea în țara noastră, A. finanțelor P. a mun. D. a emis decizia de calcul a taxei de poluare nr. 19642 /_, din care reiese că reclamantul ar fi trebuit să achite o taxă de poluare în sumă de 5104 lei.

La termenul de judecată din data de_, instanța de judecată a solicitat reprezentantului să facă dovada plății acestei taxe de poluare însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată .

În aceste condiții, față de actele depuse la dosarul cauzei de către reclamant, instanța apreciază că reclamatul nu a depus dovada plății acestei taxe, nerezultând dacă și care este cuantumul taxei achitate pârâtei. Or, cel ce face în fața instanței o propunere trebuie să o susțină prin mijloace probatorii, ceea ce reclamantul nu a făcut în speța de față, motiv pentru care, instanța va respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul B. C. B. , în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun.D., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge ca neîntemeiată actiunea civilă formulata de reclamantul B. C.

B. cu domiciliul în loc.D., str.E. Teodoroiu, nr.43, jud. C. și cu domiciliul procesual ales în loc. C. -N., Calea D., nr. 97, ap.15, jud. C. în

contradictoriu cu paratele AFP C. N., cu sediul in C. -N., P-ța A. I. nr. 19, jud C. și AFP D. cu sediul in loc. D., str. M. E. nr. 4, jud C.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

R. M. M. D.

Red.R.M./C.B./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7989/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare