Sentința civilă nr. 8239/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8239/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. A. C.
GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal promovată de reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N. pentru obligarea la înmatriculare fără plata taxei de poluare.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, se prezintă pentru reclamant,
]n substituirea reprezentantei acesteia, avocat C. Manuela, cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar, avocat Zedler Iulia A., cu delegație de substituire depusă la dosar (f.16) lipsă fiind reclamantul și reprezentantul pârâtei.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta reclamantei depune la dosar în probațiune înscrisul de la fila 17 .
Tribunalul constată că la dosar s-a depus dovada achitări taxei judiciare de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, astfel tribunalul constată că acțiunea este legal timbrată, acesta fiind competent să soluționeze prezenta cerere.
Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepți de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorar avocațial.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând, reține că prin cererea precizata înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta P. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N. obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 2509 lei, prelevată ilegal cu dobânda legală în materie civilă conform O.G. nr.13/2011, de la data achitării taxei și până la momentul plății efective a acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF iar în vederea înmatriculării în România a fost obligat să achite taxa de poluare în cuantum de 2509 lei taxă achitată conform chitanței seria TS7 nr.0585406/_ .
Ulterior a formulat cerere de restituire a taxei de poluare, însă pârâta a refuzat restituirea.
Apreciază că în virtutea jurisprudenței comunitare, cu prevalență având în vedere cauza T., se impune restituirea taxei achitate.
În drept, au fost invocate art.110 din Tratatul Constitutiv al UE, Legea nr.554/2004 actualizată, O.G. nr.13/2011, art.274 Cod procedură civilă, art.117 alin.1 lit. d Cod procedură fiscală, Ordinul nr.1899/2004.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF iar în vederea înmatriculării în România a fost obligat să achite taxa de poluare în cuantum de 2509 lei taxă achitată conform chitanței seria TS7 nr.0585406_ .
În primul rând, această taxă achitată către pârâtă, prevăzută la data plății de art.2141- 2143Cod fiscal, este contrară prevederilor art.110 din Tratatul privind funcționarea UE (fostul art.90 al Tratatului de instituire a Comunității Europene), discriminând autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale UE, față de produsele similare.
În al doilea rând, raportat la art.117 alin.1 lit. a și d Cod procedură fiscală, această taxă a fost încasată de pârâtă, fără a exista un titlu de creanță și ca urmare a aplicării eronate a textelor legale (în condițiile în care norma comunitară, în speță fostul art.90 din Tratatul CE avea prioritate față de norma națională).
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr.327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene in vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art.110 TFUE ), motiv pentru care va admite acțiunea cu dobânzi legale conform O.U.G. nr.9/2000.
În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 539,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onor avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de P. A. cu domiciliul procesual în C. -N., B- dul E., nr.43, ap.7, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N. cu sediul în C. N., P-ța Avram Iancu nr.19, județul C. și, în consecință:
Obligă pârâta A. F. P. A M. C. -N. să restituie reclamantului suma de 2509 lei cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății_ și până la achitarea integrală a debitului și 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
C. -A. C. | D. | B. |
Red.C.C./Tehn.D.B./4 ex.