Sentința civilă nr. 8589/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 8589/2013
Ședința publică de la 17 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier M. -M. C.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant A. S. și pe pârât A. F. P. C., pârât A.
F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care ise constată că la data de 15 mai 2013 s-a înregistrat la dosar de pârâtă scriptul intitulat " întâmpinare";, prin care se solicită respingerea acțiunii pe fond ca netemeinică și nelegală, având în vedere că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici un document din care să rezulte că autoturismul pentru care a achitat taxa de poluare a fost înmatriculare anterior într-un stat membru al U.E.
La data de 16 mai 2013 reclamantul a depus la dosarul cauzei răspunsul comunicat de Instituția Prefectului jud.C.
Instanța apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta fiind în stare de judecată, o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul A. S. solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. F.
P. C. -Napoca, Directia Generala a F. P. a jud.C., A. F. pentru M. obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 810 lei platita cu titlu de taxa de poluare actualizata cu rata dobinzii legale de la data achitarii si pana la restituirea efectiva a sumei pretinse,obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a fost obligat să achite, în mod ilegal, sumele sus indidate cu titlu de taxă de poluare pentru autoturisme înmatriculat deja într-un stat membru al CE. A solicitat pârâtei de randul 2 restituirea acestei taxe, dar parata i-a respins nejustificat cererea de restituire .
Consideră reclamantul că refuzul pârâtei de a restitui aceasta taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 6-12, art. 25,28,90 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa depoluare nu este și nici nu
poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.Taxa de poluare este contrara si practicii CJCE.Mai mult in prezent Comisia Europeana a demarat procedura de infrigement pe baza OUG 218/2008 respectiv cuantumul prea mare al taxei coroborat cu scutiri acordate industriei auto autohtone .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 90 paragraful 1 și 25,28,30 din Tratatul de Instituire a CE, art. 16 și 148 alin. 2 din Constituția României, Legea nr. 554/2004,C.fiscal.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul retine urmatoarele :
Pe fond retine ca reclamantul achiziționat un autovehicul marca SEAT tip 6L/SCBX_ ZA care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene. In vederea înmatriculării în România a autoturismului reclamantul a fost obligat să achite suma de 810 lei cu titlu de taxă de poluare, taxa pe care a achitat-o la A. F. P. a mun. C. - Napoca in_ .
Reclamanta a solicitat restituirea acestor taxe paratei AFP C. Napoca la data de_ parata respingindu-i cererea.
Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 50/2008 in forma inițiala . Ca atare legalitatea refuzului de restituire si legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008 in forma sus indicata .
Astfel, OUG nr. 50/2008 in forma initiala stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel, la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să
înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate
din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă
legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
În ceea ce privește dispozițiile art. 25, 28 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, tribunalul constată că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent (art. 25), respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.
Nu se poate vorbi in speta de o discriminare intre autovehiculele second hand ce se inmatriculeaza pentru prima data in Romania si autovehiculele second hand deja inmatriculate ele neaflindu-se intr-o situatie similara . Astfel in cazul celei de a doua categorii mai sus mentionate nu se mai poate stabili o taxa de poluare in vederea admiterii in circulatie cita vreme ele deja au fost admise in circulatie anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor legale ce reglementeaza aceasta taxa .
Concluzia care se impune este aceea ca taxa de poluare in foma sa initiala nu contravine prevederilor dreptului comunitar.
În consecință, tribunalul apreciază că în mod corect pârâta a refuzat restituirea sumelor achitate de reclamant cu titlu de taxa de poluare pentru incalcarea dreptului comunitar, dispozitiile legale ce o reglementeaza fiind compatibile cu dreptul comunitar, acțiunea formulată fiind nefondată, motiv pentru care in temeiul art. 8,18 din Legea 554/2004 o va respinge, iar pe cale de consecinta in temeiul art. 60 si urm C.pr.civ va respinge si cererea de chemare in garantie parata necăzând in pretenții .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea in contencios administrativ formulată de reclamantul
S.
cu dom. in C. Napoca, b-dul 21 D. 1989, nr.148, ap.95, jud C. împotriva paratelor Directia Generala a F. P. C. cu sediul in C. Napoca, P-ta A. I. nr. 19 pentru lipsa calitate procesual pasiva.
Respinge cererea in contencios administrativ formulata de același reclamant fata de paratele A. F. P. C. cu sediul in C. Napoca,P-ta A. I. nr. 19, A. F. pentru M., cu sediul în B.
, Spaiul I. C. A, nr.294, sector 6, ca nefondata
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 17 Mai 2013.
Președinte,
-M. B.
Grefier,
M. -M. C.
Red. AMB/MC/6 ex. _