Sentința civilă nr. 864/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.864
Ședința publică din 15 februarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: P. A., judecător
C. C., grefier
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul O. V. , cu domiciliul în Z., str. Simion B., nr.4, bl.28. sc.C, ap.22, jud. Sălaj, în contradictoriu cu pârâții GARDA NAȚIONALĂ DE M. - C. G. , cu sediul în B., b-dul U., nr.78, bl.J2, sector 3 și D. O. C. -C.
G. AL G. N. DE M.,
cu sediul în B., b-dul U., nr.78, bl.J2, sector 3, având ca obiect anulare act emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la prima strigare, se prezintă mandatarul reclamantului-numitul O. O. -Dumitru, în baza procurii speciale depuse la dosar-fila 44, lipsă fiind reclamantul și pârâții.
Constatând că C. G. al GNM reprezentant legal de C. G. -
O. C. D., iar în instanță de jurist Hortensia Ersen, a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, cerere prin care solicită strigarea cauzei după ora 11:00, întrucât există posibilitatea de a nu ajunge la ora indicată în citație din cauza traficului, instanța în conformitate cu prevederile art.104 alin.13 din Hotărârea C. nr.387 din_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor de judecată, va lăsa cauza pentru strigare după ora 11:00.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, cu strigarea cauzei la ora 1105, se prezintă mandatarul reclamantului-numitul O. O. -Dumitru, în baza
procurii speciale depuse la dosar-fila 44, și reprezentanta pârâtului Garda Națională de M. - C. G., consilier juridic Hortensia Ersen, cu împuternicire de reprezentare juridică la dosar-fila 41, lipsă fiind reclamantul și pârâtul D. O. C. - C. G. al G. N. de M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.85 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, iar reclamantul a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță judecarea în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 alin.(2) Cod procedură civilă.
De asemenea, se arată că pârâtul D. O. C. - C. G. al G.
N. de M., a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului Garda Națională de M. - C. G., consilier juridic Hortensia Ersen, depune la dosar întâmpinare, comunicând un exemplar al acesteia și cu mandatarul reclamantului-numitul O. O. .
Instanța procedează la înmânarea unui exemplar al întâmpinării formulate în speță de către pârâtul D. O. C. - C. G. al G. N. de M. mandatarului reclamantului.
Mandatarul reclamantului-numitul O. O., arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinărilor.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj și declinarea cauzei în favoarea Curții de A. C., motivat de faptul că actul a cărui anulare se solicită este emis de o autoritate publică centrală și anume Garda Națională de M. - C. G. .
Mandatarul reclamantului solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de A. C. .
Se pune în discuția reprezentantei pârâtului Garda Națională de M. - C.
G., consilier juridic Hortensia Ersen, excepția invocată.
Aceasta arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției de necompetență materială a Tribunalului Sălaj.
T R I B U N A L U L
În data de 11 octombrie 2012 reclamantul O. V. a formulat o acțiune în contradictoriu cu Garda Națională de M. - C. G. și D. O. C.
- C. general al G. N. de M., prin care a solicitat anularea deciziei nr. 532/_ a C. ului G. al G. N. de M., obligarea pârâților la plata drepturilor salariale care i se cuvin pe lunile august și septembrie 2012, actualizate pe baza indicilor de prețuri și cu dobânda legală până la plata efectivă a acestora, precum și obligarea pârâților la plata daunelor morale în sumă de1.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea acțiunii reclamantul a arătat că a avut calitatea de comisar în cadrul C. ui Județean Sălaj al G. N. de M., iar prin decizia contestată s-a dispus delegarea sa la C. Județean Călărași din cadrul C. ui Regional Argeș, pentru eficientizarea activității acestei instituții. Reclamantul apreciază că decizia emisă este nelegală, abuzivă și reprezintă în realitate o modalitate de sancționare, respectiv de îndepărtare a sa din unitatea în care și-a desfășurat activitatea, expunând pe larg în cuprinsul acțiunii motivele care justifică în opinia sa această concluzie.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1, 7 alin. 1, art. 11, art. 16 din Legea nr. 554/2004 și art. 88 alin. 1 lit. c din Legea nr. 188/1999.
La dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare de pârâtul D. C. -O. prin care a fost invocată excepția inadmisibilității și prematurității acțiunii. Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant.
S-a depus întâmpinare și de către C. G. al G. N. de M., prin care s-a invocat excepția inadmisibilității și prematurității acțiunii. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, apreciindu-se că reclamantul a refuzat să se supună dispozițiilor de serviciu, invocând că starea de sănătate nu-i permite, fără să depună acte medicale vizate de medicul de medicina muncii pentru a-și dovedi susținerile.
La termenul de judecată din data de 15 februarie 2013 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, care urmează a fi admisă, având în vedere următoarele motive:
Prin acțiunea formulată reclamantul O. V., în calitate de comisar în cadrul C. ui Județean Sălaj al G. N. de M. a solicitat anularea deciziei nr. 532/_ emisă de C. ul G. al G. N. de M., prin care s-a dispus delegarea sa la C. Județean Călărași din cadrul C. ui Regional Argeș, pentru eficientizarea activității acestei instituții. Decizia contestată de reclamant este emisă de C. ul G. al G. N. de M. care are calitatea de autoritate publică centrală. Din aceste motive devin incidente dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Având în vedere că reclamantul s-a adresat instanței de la domiciliul său, chiar necompetentă material, respectiv Tribunalului Sălaj, instanța constată că devin incidente dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, cauza urmând a fi declinată în favoarea Curții de A. C. .
Raportat la cele de mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj și va declina competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul O. V., în favoarea Curții de A. C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj.
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul O.
V., domiciliat în Z., str. Simion B., nr. 4, bl. 28, sc. C, ap. 22, jud. Sălaj, în contradictoriu cu Garda Națională de M. - C. G. cu sediul în B.
, B-dul U., nr. 78, bl. J2 sector 3 și D. O. C. - C. general al G.
N. de M., B., B-dul U., nr. 78, bl. J2 sector 3, în favoarea Curții de
A. C. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică în data de 15 februarie 2013.
Președinte, | Grefier, | |
P. A. | C. | C. |
Red/Dact. A.P.
2 ex/7 martie 2013
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.