Sentința civilă nr. 8744/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.8744/2013

Ședința publică din data de 20 mai 2013 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: I. N. B.

Grefier: A. T.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe

reclamantul O. V.

în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN.

T., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 13 mai 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 mai 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul O. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. T. ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligării pârâtei la restituirea sumei de 2.231 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule achitată, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente de la data achitării și până la restituirea efective, conf. OG nr.9/2000 și OUG 13/2011, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că a cumpărat autoturismul marca Opel, cu nr. de identificare WOLO00036V1057271, care a fost înmatriculat într-un stat membru al U.E., iar în momentul în care a dorit să-și înmatriculeze autoturismul în România i s-a prezentat de o fișă de calcul a taxei pe poluare în sumă de 2.231 lei, sumă pe care a achitat-o la A.F.P. C. T., conform chitanței seria TS3A nr. 7738738 din data de_ . A solicitat pârâtei restituirea taxei însă pârâta a refuzat restituirea acesteia.

Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plata a taxei de poluare, decizia de calcul a taxei de poluare,

certificatul de înmatriculare într-o țară străină, cartea de identitate a autoturismului și corespondența purtată cu A.F.P. T. .

În drept a invocat Hotărârea preliminară în cauza T. c. Statul Român, afacerea C-402/09 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în data de 7 aprilie 2011.

Pârâta A. F. P. a mun. T. nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele :

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel, cu nr. de identificare WOLO00036V1057271, care a fost înmatriculat într-un stat membru al U.E, (f. 7- 11, 21, 22). În momentul în care a dorit să-și înmatriculeze autoturismul în România i s-a prezentat o fișă de calcul în sumă de 2.231 lei, sumă pe care a achitat-o la Trezoreria M. C. T., cu chitanța seria TS3A nr. 7738738 din data de_ (f.5).

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă prin adresa nr. 77743/_ (f.4).

Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 50/2008 în forma inițiala.

Ca atare, legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicata.

Astfel, OUG nr. 50/2008 în forma inițiala stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre

exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 110 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 110 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se crează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamant a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele mai sus, tribunalul, în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite acțiunea și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2.231 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Se va face aplic.art.274 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O.

  1. ,

    dom. în C. T., str. A. nr. 1, ap. 22, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN. T., cu sediul în T., Piața R. nr. 15B, jud. Cluj și, în consecință:

    Obligă pârâta AFP a Mun. T. să restituie reclamantului suma de 2.231 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

    Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

    Cu de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. N. B. A. T.

Red.5 ex./I.N.B./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8744/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare