Sentința civilă nr. 897/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 897/2013
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. | G. | C. |
Grefier O. -R. | L. |
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanții I. C. V. și I. R. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI T., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamanții I. C. V. și I. R. au solicitat obligarea pârâtelor A. F. P. a municipiului T. și D.
G. a F. P. a județului C. să le restituie suma de 505 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele autorului lor, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia lor, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
În dovedirea celor susținute, reclamanții au depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP T., alte înscrisuri relevante.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta A. F. P. a municipiului T., legal citată nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în instanță.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Antecesorul reclamanților, I. Iuliu, a achiziționat un autoturism marca Skoda Fabia, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 505 lei la AFP T., la data de_ .
1
După cum reiese din actele depuse de reclamanți la dosar, aceștia sunt moștenitorii legali și acceptanți ai defunctului I. Iuliu, decedat la data de_ .
Ulterior, reclamanții au solicitat restituirea taxei, însă cererea lor a fost respinsă.
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
În ceea ce privește d obâ nda legal ă
pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamanți și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011, reclamanții sunt îndreptățiți la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamanților va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să le restituie reclamanților taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamanților suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
2
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I. R. și I. C.
V.,
ambii cu domiciliul procesual ales în T., str. General D., nr. 10, bl. E2, et. 1, sc. B, ap. 14, jud. C., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului T.
,
cu sediul în T., P. R., nr. 15B, jud. C. și D. G. a F. P. a județului
, cu sediul în C. -N., P-ța A. I., nr.19, jud. C. .
Obligă pârâta AFP T. să restituie reclamanților suma de 505 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei_ și până la data restituirii efective.
Obligă pe pârâta AFP T. să plătească reclamanților suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
G. C.
Grefier,
O. -R. L.
Red.AGC/tehn.ORL 5 ex. _
3