Sentința civilă nr. 9134/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE
MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR.14._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
SENTINȚA CIVILĂ NR.9134/2013
Ședința publică din 28 Mai 2013 Completul de judecată este constituit din: PREȘEDINTE: A. -F. D.
GREFIER: A. -P. B.
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta
P. A.
în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului D.
și chemata în garanție A. F. pentru M.
, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamantei, doamna avocat Abrudan I. P. ța, lipsă fiind părțile.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că pârâta a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii, excepție pe care o pune în discuția reprezentantei reclamantei, dând cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta reclamantei pune concluzii de respingere a excepției inadmisibilității. Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.
Tribunalul după deliberare, respinge excepția inadmisibilității acțiunii și nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamanta P. A. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului D. să îi restituie suma de 2.409 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată începând cu data achitării și până la momentul restituirii efective a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a actele de proveniență ale autoturismului, decizia de calcul al taxei de poluare, chitanța de plată a taxei de poluare, cererea de restituire a taxei și răspunsul primit.
Pârâta A. F. P. a municipiului D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.
Pârâta A. F. P. a municipiului D. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .
Analizând actele depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat autoturismul marca Peugeot, iar în vederea înmatriculării acestuia în România i s-a impus de către pârâtă plata unei taxe de poluare în cuantum de 2.409 lei achitată conform chitanței seria TS6 nr.5481480/19 Ianuarie 2010 (f.8).
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din O.G. nr.50/2008.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că
1
reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr.50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform O.U.G. nr.50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta A. F. P. a municipiului D. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
În ce privește dobânda legală, are rolul de a asigura o reparație integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin încasarea și folosirea de către pârâtă a unei sume, fără temei legal.
În temeiul art.60 Cod procedura civila coroborat cu art.1 din O.U.G. nr.50/2008, ținând seama ca sumele achitate cu titlu de taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către chemata în garanție tribunalul va admite cererea de chemare in garanție și va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2.409 lei cu titlu de taxa de poluare și dobânda legală calculată la aceasta sumă începând cu data de 19 Ianuarie 2010 și până la achitarea efectivă.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, la solicitarea reclamantei, pârâta A. F. P. a municipiului D. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 489,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial (f.17, 21).
Se va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 489,3 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea formulată de reclamanta P. A. cu sediul procesual ales în municipiul D., Piața B. nr.3, ap.2 b, județul Cluj în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului D. , cu sediul în municipiul D., strada Mihai E. nr.2, județul Cluj.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.409 lei și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 19 Ianuarie 2010 și până la achitarea efectivă.
Obligă chemata în garanție A. F. pentru M. cu sediul în B., S. I., nr.294, corp A, Sector 6, să plătească pârâtei suma de 2.409 lei cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 19 Octombrie 2010 și până la achitarea efectivă.
Obligă parata sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata in suma de 489,3 lei. Obliga chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 489,3 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 Mai 2013.
Președinte,
-F. D.
Grefier,
A. -P. B.
Redactat A.F.D./A.P.B./29 Mai 2013/5 exemplare/1400
2
3