Sentința civilă nr. 9240/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA Nr. 9240/2013

Ședința publică de la 29 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. -V. B.

Grefier S. -I. Ș.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant S. E. A. și pe pârât A. D., chemat în garanție A. F. PENTRU M., pârât D.G.F.P.C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este legal timbrată și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Instanța, nefiind cereri sau excepții prealabile, declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta S. E. A. a chemat în judecată pe pârâta A. Finanțelor Publice a municipiului D., solicitând obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare, plătită cu chitanța nr. 5945448 din data de_, cu dobânda legală și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

Pârâta A. Finanțelor Publice a municipiului D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În subsidiar, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la A.

F. Pentru M. și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte, în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 50/2008.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.

În temeiul disp. art. 137 alin 1C.pr.civ, instanța va respinge excepția inadmisibilității, in considerarea disp. art. 330 ind. 7 Cod pr.civ. și Decizia nr. 24/2011 pronunțată de I.C.C.J .

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.

Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).

În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";

Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii.

În conformitate cu art. 1088 și 998 din V.C.C, instanța va obliga pârâta și la achitarea dobânzii legale la această sumă, calculată de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume.

În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Având în vedere că potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, această taxă se face venit la A. F. pentru M., instanța o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, să restituie pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție taxa de poluare restituită reclamantei, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității.

Admite acțiunea formulată de reclamanta S. E. A., cu domiciliul procesual ales în D., str. B. M., nr. 7, jud. C. împotriva pârâtei A. Finanțelor Publice a mun. D., cu sediul în D., str. M. E. nr. 2, jud. C., și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 712 lei cu titlu de taxă poluare, cu dobânda legală în materie civil, începând cu data plății_ și până la achitarea integrală a debitului și 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A.F.M. cu sediul în B., str. S. I., nr. 294 corp A, sect. 6.

Obligă chemata în garanție să achite pârâtei suma de 712 lei cu titlu de taxă poluare, cu dobânda legală în materie civil, începând cu data plății_ și până la achitarea integrală a debitului.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013

Președinte,

C. -V. B.

Grefier,

S. -I. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 9240/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare