Sentința civilă nr. 9242/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA Nr. 9242/2013
Ședința publică de la 29 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. -V. B.
Grefier S. -I. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. A. -D. și pe pârât A. F. P. A M. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este legal timbrată și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, nefiind cereri sau excepții prealabile, declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul M. A. -D. a solicitat instanței obligarea pârâtei A. F.
P. a Mun. C. -N. la restituirea sumei de 6494 lei plătită cu titlu de taxă de emisii poluante, plătită cu chitanța seria TS 7 nr. 7552548 din data de_, cu dobânda legală și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Deși legal citată pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).
În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";
Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Având in vedere că taxa de emisii poluante astfel cum a fost reglementată prin Legea 9/2012, forma in vigoare la data plății, aducea atingere acelorași principii comunitare ca și taxa de poluare, cele statuate in jurisprudența comunitară în legătură cu aceasta sunt aplicabile și taxei pentru emisii poluante.
Pentru considerentele reținute, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii.
În conformitate cu art. 1088 și 998 din V.C.C din Codul civil, se va dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale in materie civilă,, calculată de la data plății și până la data restituirii efective a acestei sume.
În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. A. D., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. I., nr. 20, et. 1, jud. C. (la av. Militaru Sorin- Mihai) împotriva pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C., și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 6494 lei cu titlu de taxă poluare, cu dobânda legală în materie civil, începând cu data plății_ și până la achitarea integrală a debitului și 700 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013
Președinte,
C. -V. B.
Grefier,
S. -I. Ș.
Red.dact.C.B. 4 ex. /_
S.Ș. 17 Iunie 2013