Sentința civilă nr. 9250/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA Nr. 9250/2013

Ședința publică de la 29 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. -V. B.

Grefier S. -I. Ș.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant R. D. V. și pe pârât A. F. P. A M. C. -N.

, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 16 aprilie 2013, reclamantul a depus la dosar copia cărții de identitate a vehiculului în cauză, copia contractului de vânzare cumpărare a vehiculului în cauză și traducerea acestuia.

Instanța, constată că cererea este legal timbrată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nefiind cereri sau excepții prealabile, declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_, reclamantul R.

D. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., restituirea sumei de 2130 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS8 nr. 3981380/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.

Pârâta A. F. P. C. nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca MITSUBISHI tip L200 K60T, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 2130 lei la AFP C. -N., conform chitanței seria TS8 nr. 3981380/_ .

Ulterior reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor

înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, apreciem că taxa pentru emisii poluante astfel cum a fost reglementată prin Legea 9/2012 in forma in vigoare până la data de_, aduce atingere aceleași principii comunitare ca și taxa pentru poluare, cele statuate prin jurisprudența comunitară cu privire la taxa de poluare sunt aplicabile și in privința taxei de emisii poluante. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul apreciaza ca in speta se poate acorda doar dobinda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun, aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite, adica de la data incasarii sumei din speta . Ca atare in temeiul prevederilor OUG 13/2011 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale .

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 339,30 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul R.

D.

V., cu dom.

procesual ales la sediul av. Tehei L. Călin, în C. -N.

, str. A.

, nr. 42, jud. C.

, împotriva pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N., cu sediul în C.

-N., Piața A. I. nr. 19, jud. C., și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2130 lei cu titlu de taxă emisii poluante, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății,_ și până la achitarea debitului și 339,3 ei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013.

Președinte,

C. -V. B.

Grefier,

S. -I. Ș.

Red.dact.C.B.

4 ex/_

S.Ș. 14 Iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 9250/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare