Sentința civilă nr. 9695/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9695/2013

Ședința publică de la 06 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.

Grefier L. B.

S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. A MUN.C. -N. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 mai 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _

,

reclamantul M. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.

F.

P.

A MUN. C. -N. și A. F. PENTRU M. ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3.363 lei reprezentând taxă de poluare, prelevată ilegal conform chitanței, actualizată cu dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data achitării și până la plata efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în luna septembrie 2008 a achiziționat un autoturismul marca Ford Focus, cu nr. de identificare WFONXXGCDN3L42182, care a fost înmatriculat în țară comunitară. Pentru înmatricularea în România a fost obligat să achite taxa de poluare pentru autoturisme în cuantum de 3.363 lei, sumă pe care a achitat-o la Trezoreria mun. C.

-N., cu chitanța seria TS5 nr. 3110319. După achitarea acestei sume a considerat că, aceasta este nelegală și a solicitat pârâtei restituirea sume, însă pârâta a refuzat restituirea prin adresa nr. 55950/_ .

Consideră reclamantul că, refuzul pârâtei de a restitui această taxă este în contradicție cu normele comunitare și dispozițiile art. 110 alin.1 TFUE (fostul art.

90 (1) din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene, care interzice orice

discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa depoluare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor. Taxa de poluare este contrară și practicii CJCE. Mai mult în prezent Comisia Europeană a demarat procedura de infrigement pe baza OUG 218/2008 respectiv cuantumul prea mare al taxei coroborat cu scutiri acordate industriei auto autohtone.

În drept a invocat disp. art. 110 (ex. art.90 par.1) și art. 234 din Tratatul UE, Legea 554/2004 cu modif. ulterioare, art. 274 C.pr.civ., Constituția României și Legea nr. 157/2005.

Pârâta A. F. P. C. -N. nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Pe fond reține că reclamantul a achiziționat, în luna septembrie 2008 a achiziționat un autoturismul marca Ford Focus, cu nr. de identificare WFONXXGCDN3L42182, care a fost înmatriculat în țară comunitară (f.10-14). Pentru înmatricularea în România a fost obligat să achite taxa de poluare în sumă de 3.363 lei, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria mun. C. -N. cu chitanța seria TS5 nr. 3110319/_ (f.17). A solicitat pârâtei restituirea acestei sume, a refuzat restituirea prin adresa nr. 55950/_ (f.8).

Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 50/2008 în forma inițiala.

Ca atare, legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicata.

Astfel, OUG nr. 50/2008 în forma inițiala stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 110 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 110 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se crează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului.

Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că, în speță, se poate acorda dobânda legală, întrucât, perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere, încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă, de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite în parte acțiunea față de pârâta AFP C. -N. și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 3.363 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă, calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Având în vedere faptul că, la termenul din data de_, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei AFM B., cu motivarea ce rezultă din încheierea de la acea dată, pe cale de consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamant față de sus-numită.

Se va face aplic. art.274 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. D. , cu dom. procesual ales în C. -N., str. C. nr. 4, ap. 65, jud. C., față de pârâta A. F. P. A M. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. și, în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamant față de pârâta A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, B.

.

Obligă pârâta A.F.P. a mun. C. -N. să restituie reclamantului suma de

    1. lei cu titlu taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la achitarea efectivă a sumei.

      Obligă pârâta A.F.P. a mun. C. -N. să plătească reclamantului suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

      Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

      PREȘEDINTE GREFIER

      1. N. B. L. B.

Red.5 ex./I.N.B./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 9695/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare