Sentința civilă nr. 9794/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9794/2013

Ședința publică din 06 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: L. -A. C.

Grefier: D. -P. O.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul Z. G. și pe pârâtele D. - A. F. P. C., pârât A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, procedând la verificarea competenței în temeiul disp. art. 159/1 alin. 4 din C.p.c., tribunalul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 10 alin. 1 și 3 din Lg. 554/2004.

Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că acțiunea nu este timbrată cu 39 de lei taxă judiciară de timbru și cu 0,3 lei timbru judiciar, deși reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru și timbru judiciar, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării acțiunii și lasă cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la data de_, sub nr._, reclamantul Z.

G.

a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a F. P. a Județului C. - A. F. P. C. -N. și A. F. pentru M., solicitând obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare pentru autoturisme achitată, cu dobânda legală aferentă sumei achitate calculată de la data plății și până la data restituirii efective, cu cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul arată că a achiziționat autoturismul marca Peugeot 308 SW, cu nr. de identificare VF34H9HXC9S193006, autoturism care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost nevoit să achite taxa de poluare conform chitanței depusă în probațiune.

Pârâtele A. F. P. C. -N. și A. F. pentru M., legal citate, nu au depus întâmpinare în cauză.

Cererea nu a fost timbrată cu 39 lei taxă de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

Prin citația aferentă termenului de judecată din data de_, reclamantului i s-a pus în vedere obligația achitării taxei judiciare de timbru de 39 de lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, acordându-se termen în acest sens la data de_, în vederea remedierii lipsurilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției anulării cererii de chemare în judecata ca urmare a netimbrării, instanța reține următoarele:

În conformitate cu art. 1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de actul normativ în discuție.

La articolele 2-12 sunt enumerate taxele de timbru datorate de persoanele care promovează acțiuni în justiție, diferențiat după cum obiectul acțiunii este sau nu evaluabil în bani, fiind indicate taxele de timbru pentru fiecare categorie de acțiune în parte.

În cauza dedusa judecății, acțiunea este timbrabilă cu suma de 39 lei, conform art. 3 lit. m teza a II-a, prin urmare, aplicându-se taxă de timbru se aplică și normele referitoare la timbru judiciar.

Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995, s-a instituit timbrul judiciar, care, se aplică acțiunilor, cererilor, actelor și serviciilor de competența tuturor instanțelor judecătorești, Ministerului Justiției, Parchetului General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, precum și actelor notariale ce se îndeplinesc de către notarii publici. Timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percepe taxa de timbru. În conformitate cu art. 3 al. 1 din actul normativ mai sus menționat, cererile de chemare în judecata, adresate instanțelor judecătorești, se timbrează cu timbru judiciar în valoare de 3.000 lei, în cazul în care se solicita soluționarea în fond a cauzei, și în valoare de 1.500 lei, când cererile au ca obiect exercitarea unei cai de atac. Sumele de mai sus sunt cele anterioare denominării, astfel că în prezent ne referim la sume de 0,3 lei și 0,15 lei.

În speța de față reclamantul nu a timbrat acțiunea introductivă cu 39 lei taxă de timbru, și nici cu timbru judiciar de 0,3 lei, aducându-i-se la cunoștință necesitatea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 39 lei, și a timbrului judiciar în sumă de 0,3 lei. În pofida acestui fapt, reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță, deși a fost legal citată cu aceasta mențiune.

În drept, potrivit art. 20 alin 1 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin. 3 al aceluiași articol stipulând că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit atrăgând sancțiunea anulării acțiunii sau cererii.

Deși Ordonanța 32/1995, care reglementează plata timbrului judiciar, nu conține dispoziții similare, jurisprudența a stabilit că și neplata timbrului judiciar atrage aceeași sancțiune, altfel norma de stabilire a timbrului judiciar ar rămâne fără finalitate.

Față de aceste considerente, întrucât reclamantul nu a achitat în termenul stabilit de instanță taxa judiciară de timbru și nici timbrul judiciar datorate, se va dispune anularea cererii formulate, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția netimbrării.

Anulează ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Z. G. , cu domiciliul în C. -N., str. A. nr. 31, bl. 8, sc. 1, et. 3, ap. 7, jud. C., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a mun.

C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. și A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6 B. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 6 iunie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. -A. C. DP O.

Red. 4 ex./L.A.C./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 9794/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare