Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 184/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 184/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 5015/103/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr._ Decizia nr. 184/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17 IANUARIE 2013
PREȘEDINTE - OLGUȚA L. T. - judecător
- V. S. - președinte secție
- G.-M. C. - judecător
- M. V. - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurentele-pârâte Administrația Finanțelor Publice R. și Direcția G. a Finanțelor Publice N., împotriva sentinței civile nr. 789/CF din 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, precum și la cea de-a doua strigare a cauzei, s-a constatat lipsa părților.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată recursurile ca fiind la primul termen de judecată, primul promovat de Administrația Finanțelor Publice R., iar celălalt de Direcția G. a Finanțelor Publice N., ambele declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile și văzând că prin cererea de recurs recurentele-pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată dosarul în stare de judecată, trecând la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Constată că prin sentința civilă nr. 789/CF/3.05.2012 pronunțată de Tribunalul N. s-a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice R. și Direcția G. a Finanțelor Publice N..
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 7.437 lei, reprezentând taxa de poluare precum și dobânda fiscală aferentă sumei calculată potrivit art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, cu începere de la 16.09.2011 și până la data plății.
S-a admis cererea de chemare în garanție, fiind obligată chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii.
Au fost obligate pârâta și chemata în garanție la plata sumei de 1539,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul că reclamantul a achiziționat un autoturism second hand provenit din Italia având ca dată a primei înmatriculări 15.10.2004 pentru a cărui primă înmatriculare în România i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamanta a cerut restituirea integrală a sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Se constată că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța va înlătura aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire integrale a sumei plătite de reclamant.
S-a dispus obligarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice R. și Direcția G. a Finanțelor Publice N. la plata către reclamant a taxei de poluare și a accesoriilor ce vor fi stabilite de instanță.
Potrivit art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a hotărât tribunalul că reclamanta este îndreptățită și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel al răspunsului negativ la cererea de restituire a taxei și nu cel al plății, reclamantul neputând beneficia de dobânzi pentru perioada în care a stat în pasivitate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă s-a dispus și obligarea părților căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice R..
A arătat recurenta că reclamantul a formulat contestație nesemnată și nedovedită cu înscrisuri. Că deși a solicitat instanței de fond comunicarea înscrisurilor cu care reclamantul înțelege să-și dovedească acțiunea,înscrisurile nu i-au fost comunicate.
În mod greșit a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată.Recurenta a criticat și modalitatea soluționării fondului cauzei, arătând că taxa de poluare nu încalcă prevederile art. 90, alin.1 din Tratatul Comunității Europene.
A arătat aceasta că textul OUG nr.50/2008 nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.
A formulat recurs și Direcția G. a Finanțelor Publice a Jud. N., pe cale de excepție invocând lipsa calității procesuale pasive în cauză a DGFP în condițiile în care reclamantul are domiciliul în R. în administrarea AFP R..
Pe fondul cauzei, recurenta a invocat dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv că după . nu mai poate fi vorba despre o discriminare în condițiile în care conf. art.4 din actul normativ menționat toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pe emisiile poluante.
A arătat că prin noul act normativ se elimină orice posibilă formă de discriminare.
A criticat recurenta sentința tribunalului cu privire la modalitatea soluționării fondului sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor comunitare, că Decizia CJCE pronunțată în cauza C-402/09, avută în vedere de către instanță, nu are aplicabilitate în cauză fiind obligatorie pentru instanța de trimitere dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială, prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale OUG nr.50/2008 în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.327/25.04.2008 fără modificările intervenite prin OUG nr.208/2008 și OUG nr.218/2008 nu îi sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 402/09 T..
De asemenea în mod greșit instanța de fond a acordat dobânda fiscală de 0,1% zi,conform art.124 Cod procedură fiscală deoarece singura prevedere din Codul de procedură fiscală în temeiul căreia contribuabilii pot solicita dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este art.124 iar situația dedusă judecății nu se încadrează în aceste prevederi.
A mai solicitat recurenta ca instanța de recurs să diminueze cheltuielile de judecată la care a fost obligată aceasta, considerându-le prea mari raportat la valoarea pricinii.
Analizând recursurile sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că numai recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. N. este întemeiat, recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice R.,urmând a fi respins, pentru considerentele ce vor urma:
Referitor la motivul de recurs formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Jud. N. , respectiv că hotărârea s-a pronunțat și împotriva DGFP Bacău, cu toate că reclamantul are domiciliul în R. în administrarea AFP R., instanța de recurs îl consideră neîntemeiat.
Instanța de recurs reține că DGFP are calitatea procesuală pasivă în cauză, deoarece suma a fost încasată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Administrația Finanțelor Publice R. iar pârâta conf. dispozițiilor art.17 alin.3 Cod procedură fiscală, este unitate cu personalitate juridică subordonată Ministerului Economiei și Finanțelor, care reprezintă statul.
Pârâta DGFP N. a soluționat contestația formulată de către reclamant împotriva răspunsului primit de la AFP N. ca răspuns la cererea de restituire a taxei, pe care acesta a formulat-o.
Referitor la motivul de recurs invocat de către recurenta Administrația Finanțelor Publice R., referitor la nesemnarea și nedovedirea cu înscrisuri a cererii reclamantului, se constată că este neîntemeiat, instanța constatând că există semnătură pe contestație iar înscrisurile doveditoare au fost depuse la data de 5 Aprilie 2012, apărătorul reclamantului precizând la termenul din 26 Aprilie 2012 că a comunicat copia înscrisurilor și recurentei.
Cu privire la invocarea dispozițiilor din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ca motiv de recurs de către Direcția G. a Finanțelor Publice a Jud. N., instanța de recurs reține că dispozițiile invocate nu au aplicabilitate în cauză, deoarece nu sunt aplicabile situațiilor juridice care au luat naștere anterior intrării în vigoare a acesteia.
Legea nr.9/2012 are aplicabilitate pentru situațiile juridice, care au luat naștere de la momentul intrării acesteia în vigoare, dispozițiile pe care le cuprinde neavând efect retroactiv.
Potrivit art. 1 din vechiul Cod civil, aplicabil cauzei de față, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, adică pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la . și până la ieșirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.
Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, formulate de ambele recurente, Curtea reține că taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, si sa soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțata in cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotărârea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Chiar dacă taxa de poluare este achitată conform reglementărilor care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv potrivit O.U.G. 218/2008, decizia sus-invocată a C.J.U.E. are aplicabilitate.
Prin modificările O.U.G. 50/2008, concretizate în O.U.G. 208/2008 și O.U.G. 218/2008 și, ulterior O.U.G. 7/2009, s-au introdus noi elemente de discriminare, în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, de la plata taxei de poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează tot pe acest criteriu.
O.U.G. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. 218/2008 prevede o creștere a cuantumului taxei de poluare față de cel prevăzut inițial, fiind evident efectul descurajant pentru importuri, dublat de un efect protecționist pentru industria națională (asumat chiar prin expunerea de motive a O.U.G. 218/2008).
Raportat la cele expuse, Hotărârea CJCE în cauza C-402/2009 este obligatorie pentru instanțele române iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Este cunoscut faptul că s-a statuat de către CJCE ,că Hotărârea preliminară pronunțată ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare.
Atunci însă, când Curtea soluționează o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare, aceasta se pronunță în sensul interpretării sau stabilirii validității dreptului comunitar.
Interpretarea dată de Curte, prin urmare, este general obligatorie, acest aspect reținându-se din faptul că în cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare similară vizând soluționarea aceleiași probleme de drept, instanța națională are trei posibilități: să aștepte pronunțarea unei hotărâri de către CJCE cu privire la acea acțiune ( situația din cauza dedusă judecății), să introducă o nouă acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare având același obiect sau să continue judecata cauzei fără a aștepta pronunțarea hotărârii CJCE.
Cât privește critica privitoare la dobânda fiscală, formulată tot de către recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Jud. N., nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, așa cum a reținut instanța de fond.
Recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. N. este însă întemeiat cu privire la critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată.
Onorariul de avocat la fond achitat a fost de 1500 lei în situația în care taxa de poluare pentru care s-a dispus restituirea este de 7437 lei.
Conform dispozițiilor art. 274, alin. 3 Cod procedură civilă, „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Instanța având în vedere valoarea pricinii precum și practica constantă, cunoscută a instanțelor cu privire la cererile care au ca obiect taxa de poluare, apreciază că onorariul de avocat este mult prea mare raportat la elementele menționate.
În raport de considerentele reținute, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va admite recursul formulat de Direcția Finanțelor Publice a jud. N., va modifica în parte sentința recurată cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Se va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice R..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice N., cu sediul în Piatra N., . Bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 789/CF din 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. V., cu domiciliul în R., .. 3, ..
Modifică în parte sentința civilă nr. 789/CF/3.05.2012 pronunțată de Tribunalul N. în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată de la 1.539,3 lei la 339,3 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R., cu sediul în R., Piața R.-V., nr. 1, județul N., împotriva aceleiași sentințe civile și în contradictoriu cu același intimat-reclamant, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.01.2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, V. S. | Judecător, M. G. C. |
Grefier, M. V. |
red. sent. N. T.
red. d.r. O.L.T.
V.M./3 ex.
12.02.2013
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 4765/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 291/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
