Obligaţia de a face. Decizia nr. 1920/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1920/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 4163/103/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 1920/2013
Ședința publică de la 09 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Olguța L. T.
Judecător M.-G. B.
Judecător C. Ș.
Grefier M. A.
**********************************
Pe rol fiind soluționarea recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal declarat de recurenta Instituția P. N. – Serviciul Public Comunitar – Regim permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor împotriva sentinței civile nr. 290/CA/13.11.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant F. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în cauză a promovat recurs Instituția P. N. – Serviciul Public Comunitar – Regim permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor, recurs care este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 290/2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, s-a admis acțiunea reclamantului F. C. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. – județul N.– Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în sensul că a fost obligată pârâta să înmatriculeze autovehiculul marca OPEL cu nr. de șasiu W0L0TGF_ fără plata taxei pentru emisii poluante. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat ca pârâta să înmatriculeze un autovehicul second hand, cumpărat din Uniunea Europeană, dar Instituția P. Județului Bacău –Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor N., pentru efectuarea înmatriculării solicită dovada achitării taxei de poluare sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Aceste taxe fie nu au temei legal(taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ), fie sunt taxe stabilite prin acte normative care încalcă art. 110 al T.F.U.E. așa cum s-a stabilit de către C.J.U.E. în cauzele T. C /402-2009 și N. C/ 236-2010. Deci pârâta, pentru înmatricularea unui autovehicul second hand cumpărat și înmatriculat prima dată în spațiul U.E. solicită dovada plății unei taxe care este impusă printr-un act normativ ce încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, și prin atitudinea sa, continuă acțiunea de încălcare a acestui principiu, și a art. 110 T.F.U.E., împiedicând circulația pe drumurile publice a acestui gen de autovehicule. În aceste condiții, instanța de fond a constatat că taxa de poluare este nelegală, în raport de dispozițiile comunitare, condiții în care refuzul pârâtei de a proceda la înmatriculare în lipsa acestei taxe este nejustificat, în sensul Legii 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Instituția P. - județul N. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor N., care a criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
1.Instanța de fond a soluționat acțiunea fără a pune în discuție introducerea în cauză a Administrației Finanțelor Publice Piatra N., organul fiscal competent să încaseze taxa în discuție, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012.
2. Pe fondul cauzei, recurenta susține că în mod greșit s-a reținut incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu art. 110 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, întrucât dispozițiile legii se aplică atât autovehiculelor achiziționate din România, cât și celor ce provin din state membre ale U.E. Pe de altă parte, recurenta susține că nu poate să refuze aplicarea unor acte normative în vigoare, atâta timp cât acestea nu au fost declarate neconstituționale sau contrare dreptului european. Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, în principal pe excepțiile invocate, iar în subsidiar, ca nefondată. Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, curtea constată neîntemeiat recursul pârâtei, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
1. Referitor la necesitatea completării cadrului procesual susținută de recurentă, curtea reține că trebuie avut în vedere obiectul acțiunii formulate de reclamant, care viza refuzul nejustificat al autorității pârâte de a efectua o operațiune administrativă,(argumentul principal fiind acela că dovada plății taxei de poluare reprezintă o condiție ce încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ). În această situație, în raport de dispozițiile art. 1 alin.1, art. 2 lit. (i) și art. 8 din Legea 554/2004, cadrul procesual a fost corect stabilit .
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 24/14.11.2011, Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii, stabilind că acțiunea având ca obiect obligare instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă.
2. Celelalte motive ce privesc interpretarea Legii nr. 9/2012 și O.U.G. 50/2008 modificată, raportat la art. 110 din T.F.U.E., curtea constatând următoarele:
Cu titlu prealabil se impune observația că până la data de 14 ianuarie 2012 ( dată când a intrat în vigoare Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule), obligația de plată a taxei pentru înmatricularea unui autovehicul era prevăzută de OUG 50/2008 . În ce privește taxa denumită taxă de poluare, reglementată de OUG 50/2008, aceasta a fost examinată, din punct de vedere al compatibilității cu prevederile art. 110 din TFUE, practica instanțelor de judecată fiind constantă în a aprecia că taxa impusă încalcă tratatul, fiind ca urmare exclusă de la aplicare, dându-se astfel eficiență prevalenței dreptului comunitar, cu luarea în considerare a hotărârilor preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României și Cauza C-263/10 – N. împotriva României.
Totodată, în ce privește calea de urmat pentru reclamanții care urmăreau înmatricularea unui autovehicul fără plata taxei de poluare, prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii, stabilind că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.” Potrivit dispozițiilor art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă ( modificat prin legea 202/2010), dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial .
În acest context, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care reglementa obligația de plată a taxei în următoarele condiții, prevăzute la art. 4: „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Deși reglementarea astfel adoptată înlătura discriminarea din OUG 50/2008 dintre autovehiculele ce proveneau din U.E. față de cale aflate în circulație în România, prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 s-a suspendat până la 1 ianuarie 2013. Ori, în aceste condiții, pe perioada în care dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 5 alin, 1 ale Legii 9/2012 au fost suspendate, a fost menținută discriminarea proprietarilor de autovehicule rulate, în funcție de proveniența acestora,în sensul că pentru autovehiculele deja înmatriculate în țară nu era impusă plata taxei, care revenea doar proprietarilor de autovehicule second hand achiziționate din Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, deși s-a schimbat actul normativ ce reglementa taxa în discuție, condițiile și modul de reglementare a taxei impuse de Legea 9/2012 sub o altă denumire sunt, în fapt, aceleași cu cele din reglementarea anterioară, aspect ce atrage incidența în speță a argumentelor mai sus invocate, referitoare la hotărârile preliminare pronunțate de C.J.U.E. în cauza C-402/09 – T. împotriva României și Cauza C-263/10 – N. împotriva României și a Deciziei Î.C.C.J nr. 24 din 14.11.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1/03.01.2010 .
Specificul situației în speță este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite aplicarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că, eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa,s-a statuat că "orice judecător național, sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție, eventual contrară a legii naționale".
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a stabilit în mod legal că refuzul de înmatriculare a autovehiculului este nejustificat, în raport de dispozițiile art. 110 ( actual 90) din TFUE și de dispozițiile art. 1 alin.1, art. 2 lit. (i) și art. 8 din Legea 554/2004.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin.1, art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Instituția P. N. – Serviciul Public Comunitar – Regim permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor, cu sediul în loc. Piatra N., ., jud. N., împotriva sentinței civile nr. 290/CA/13.11.2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu fiind cu intimatul-reclamant F. C., cu domiciliul în Piatra N., ., jud. N., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 mai 2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, M. G. B. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, M. A. |
Red. sent. fond D. S.
Red/tehnored. decizia recurs M.G. B.
Tehnored. MA /20.05.2013/ 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3466/2013. Curtea de Apel BACĂU | Pretentii. Decizia nr. 4240/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
