Pretentii. Decizia nr. 1948/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1948/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 4726/110/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1948/2013
Ședința publică de la 10 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător C. Ș.
Judecător M. G. B.
Grefier C. M.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr.1245 din 24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că intimatul-reclamant A. I. a depus la dosar actele solicitate la termenul anterior.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1245 din 24 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Bacău a admis acțiunea formulată de reclamantul A. I. în contradictoriu pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
A obligat pârâta A.F.P Onești să restituie reclamantului suma de 10.668 lei, reprezentând taxă poluare, cu dobândă fiscală, calculată potrivit art. 124 coroborat cu art.70 al. 1 Cod procedură fiscală cu începere de la expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantului privind restituirea taxei de poluare.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
A obligat chemata în garanție să restituie pârâtei sumele la care aceasta a fost obligată către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că taxa a fost percepută în baza unor dispoziții legale care încalcă dispozițiile art. 90 din T.F.U.E., sens în care s-a pronunțat și CJUE în mai multe decizii, printre care Cauza C – 402/09 T. vs. Statul Român Justiție, în care s-a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare și că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamant se impune a fi restituită, iar pentru repararea integrală a prejudiciului, se impune și acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 124 alin.2 raportat la art. 70 Cod procedură fiscală .
RECURSUL AFP. ONEȘTI.
În termen legal a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Onești care a criticat sentința din perspectiva dispozițiilor art. 3041 Cod de procedură civilă:
1. Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, instanța de fond a respins în mod eronat excepția
2. În mod greșit a reținut instanța că taxa reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este nelegală, întrucât vine în contradicție cu normele europene aplicabile.
3. este nelegală obligarea la plata dobânzii, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 124 al. 1 din O. G. nr. 92/2003, instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlu de creanță.
MOTIVAREA CURȚII.
Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:
Referitor la modul de soluționare a excepției privind lipsa procedurii prealabile reține că art. 148 alin. 1 și 2 din Constituția României dispune că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2
În consecință, aplicarea directă și prioritară a normelor de drept comunitar exclude respectarea altor prevederi, respectiv cea de contestare a taxei de poluare, inclusiv obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile.
Susținerea că reclamantul nu a înțeles să conteste decizia de calcul a taxei de poluare este nereală, instanța fiind investită chiar cu soluționarea acestei cereri.
De altfel, respectiva decizie reprezintă materializarea scriptică a unei operațiuni administrative, respectiv un mod de calcul al taxei de poluare, pe care reclamantul a fost obligat să o achite pentru a-și putea înmatricula autoturismul, mod de calcul care ar fi putut îmbrăca orice altă formă și nu neapărat forma unei decizii.
Reține și că obligația de plată a taxei de poluare nu a luat naștere prin emiterea deciziei de calcul, ci ca efect al legii, această decizie având ca scop doar individualizarea obligației de plată, iar contestația împotriva deciziei de calcul nu poate avea ca obiect decât modalitatea de calcul, respectiv întinderea obligației de plată.
Deși decizia de calcul a taxei de poluare apare ca un veritabil act administrativ fiscal, nu se încadrează în categoria acestor acte, față de dispozițiile art. 41, art. 43 alin. 2 și art. 44 Cod de procedură fiscală, deoarece nu poate reprezenta un titlu de creanță, neputând fi executat silit.
În ce privește fondul cauzei, Curtea urmează a înlătura apărările invocate prin care, în esență, se susține că taxa instituită de OUG nr. 50/2008, este permisă în interpretarea art. 110 TCE.
La 07 aprilie 2011 C.J.U.E., în cauza T., a răspuns întrebărilor adresate de Tribunalul Sibiu, motivele de recurs urmând a fi analizate ținând cont de hotărârea C.J.U.E., având în vedere că interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale.
Reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect principal contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare, susținând că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput această taxă – O.U.G. nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din T.C.E., obligatorii pentru Statul Român în virtutea Legii nr. 157/2005 și ale art. 11 și 148 din Constituție.
Această susținere a reclamantului este în prezent confirmată de hotărârea preliminară a C.J.U.E. la 07.04.2011 în cauza C-402/09 – T., în care Curtea a stabilit că: „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
De remarcat că în această speță, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 versiunea inițială, adică 01.07.-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin O.U.G. nr. 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 T.F.U.E. (în acord cu jurisprudența anterioară în materie – cauza C-290/05 – Nadasdi și N.).
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea O.U.G. nr. 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 01.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. Această analiză reprezintă o relativă noutate. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor, iar rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 T.F.U.E. și, la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Astfel, instanța trebuie să facă aplicarea normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și să soluționeze acțiunea cu care este sesizată, respectiv căile de atac exercitate, respectând interpretarea Curții.
Prin urmare, Curtea va aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară, în speță, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
Întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 în forma aplicabilă la data când a fost emisă decizia de calcul, nu diferă în mod substanțial de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, nici această variantă ulterioară a taxei de poluare nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art. 110 TFUE, astfel considerentele hotărârii preliminare exprimate în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în cauza de față. Rațiunea reglementărilor comunitare în materie este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție.
Mai mult, ulterior în cauza N. – C263/2010 Curtea de Justiție a interpretat tratatul în sensul că nu este permisă instituirea taxei de poluare așa cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 117/2009 (pct.27 cauza N.).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data emiterii deciziei de calcul a taxei de poluare, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE, situație în care Curtea de Justiție a decis că taxa nu este datorată, iar statul membru trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
În ce privește obligarea la plata dobânzii se reține că această obligație nu este antrenată în funcție de culpa autorității publice, fiind accesorie obligației principale, se calculează potrivit art. 124 alin. 1 cu art. 70 de la data expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2, pârâta, trebuie raportată la momentul expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii. În ceea ce privește nivelul dobânzii, acesta este cel prevăzut de art. 120 alineat 7 Cod procedură fiscală.
Cum rambursarea sumei de bani plătite necuvenit și a dobânzilor aferente trebuie să se facă potrivit dreptului național, reține că în materie fiscală sunt incidente prevederile art. 21 al. 4 și art. 124 Cod procedură fiscală, potrivit cărora, în cazul în care se constată că plata sumelor a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, având în vedere principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără bază legală.
Interpretând sistematic cele două dispoziții legale rezultă că, în condițiile în care soluționarea cererii depășește termenul prevăzut de lege, dobânda se datorează de la împlinirea acestui termen legal de soluționare. În situația în care cererea a fost soluționată înaintea împlinirii termenului de 45 de zile (adr. răspuns – f - 7 ds.), dobânda curge de la expirarea termenului de soluționare a cererii, critica recurentei nefiind fondată nici sub acest aspect.
În cauză, se impune obligarea la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 O.G. nr. 92/2003, calculată cu începere de la data la care organul fiscal i-a comunicat contribuabilului decizia de respingere a cererii de restituire, însă, acest aspect ține de executarea propriu-zisă a hotărârii și nu constituie un motiv de nelegalitate.
Observând că prima instanță a calificat corect raportul juridic dedus judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești împotriva sentinței civile nr.1245 din 24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. I. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. A. C. Ș. M. G. B.
Grefier,
C. M.
Red.s. – E. P.
Red.d.r. – L.A. -
Tehnored. – L.A./C.M. - ex. 2
28 mai 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4567/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1294/2013.... → |
|---|
