Alte cereri. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 2267/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. V.
Judecător L. M. D.
Judecător G. D. C.
Grefier A. Coșei
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție M. E. NAȚIONALE împotriva sentinței nr. 3509 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant E. T. R. și intimata pârâtă U. S. HARET BUCURESTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, precum și faptul că intimații au depus întâmpinare, după care,
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurentul chemat în garanție potrivit disp. art. 242 alin. 2 Codul de procedură civilă, și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3509 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale active.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul E. T. R. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET, și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI PRIN MINISTER.
A fost obligată pârâta U. "S. Haret" să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diploma de licență.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de către reclamant.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației Naționale.
A fost obligat chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului la diploma de licență a reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul este absolvent a Facultății de D. din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 forma de învățământ ID (învățământ la distanță), a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009 eliberându-i-se în acest sens adeverința nr. 5745/09.07.2009, prin care se atestă că a ”susținut și promovat EXAMENUL DE LICENȚA”, obținând titlul de licențiat în D., în finalul acesteia menționându-se că are „termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență”.
Având în vedere că prin acțiunea promovată reclamantul susține că i-a fost nesocotit un drept derivând din raportul de drept substanțial existent între el și universitate, acesta justifică calitatea procesuală activă, cu consecința respingerii excepției lipsei acestei calități.
Raportul juridic dedus judecății s-a născut urmare a încheierii contractului de studii între reclamant, pe de o parte, și pârâta U. S. Haret, pe de altă parte.
În temeiul acestui contract și a legislației în vigoare la data respectivă, obligația eliberării diplomei de licență aparține pârâtei U. S. Haret, în calitate de parte în contractul încheiate de reclamantă, și care s-a obligat să asigure pregătirea profesională și evaluarea acesteia, să organizeze, la finalizarea studiilor, examen de licență și să emită diplome care să ateste promovarea studiilor și a examenului de licență.
U. S. Haret, prin Legea nr.443/2002, a fost înființată ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ(art.1).
Ca parte a sistemului național de învățământ, U. S. Haret se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul Educației a emis Ordinul nr. 3404/2006, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.
În raport de acest cadru normativ, care permitea universității să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, și având în vedere că Facultatea de Psihologie figurează ca fiind abilitată să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență, se constată că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul universității
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, se apreciază că aprobarea de către U. S. Haret a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializarea reclamantului, ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamantului la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către Ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantei dreptul de a cere să i se elibereze diploma de licență, însoțită de suplimentul la diplomă.
Pe de altă parte, faptul că între universitate și M. Educației au apărut divergențe pe seama valabilității desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, nu poate prejudicia reclamanta care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare. Aceasta cu atât mai mult cu cât M. Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal.
Astfel, având în vedere că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului și prin urmare, produce în continuare efecte juridice, instanța apreciază că reclamantei trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia.
În consecință, instanța a apreciat ca întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. l din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T. ca fiind ”document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, revenind instituției de învățământ superior acreditate.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, instanța reține că termenul de 30 de zile pentru executarea hotărârii este expres prevăzut de art.24 alin.1 din Legea nr.554/2004 și nu este necesar a fi trecut în hotărâre pentru executarea acesteia.
Referitor la cererea de chemare în garanție redactată de reclamant, având în vedere modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca fiind lipsită de interes.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu pârâtul M. Educației Naționale, s-a reținut că obligația universității de a elibera diploma de licență și suplimentul la diplomă nu poate fi executată atâta timp cât M. Educației Naționale nu aprobă tipărirea formularelor tipizate.
Ori, prin adresele 31/21.06.2010, 557/2010, 569/2010, 573/2010, U. a solicitat Ministerului aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac.
M. Educației Naționale afirmă însă că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, cu toate că nici o autoritate administrativă sau instanță de judecată nu s-au pronunțat în sensul revocării sau anulării adeverinței de licență, care se bucura de prezumția de legalitate și produce efecte juridice în sensul că se recunoaște calitatea de licențiat în specializarea urmată.
În acest context, s-a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M. Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.
Cum obligația pârâtei U. S. Haret este corelativă obligației pârâtului Ministerului Educației Naționale de a aproba formularele tipizate, așa cum s-a reținut anterior, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie admisă în parte și să fie obligat M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant.
În ceea ce privește obligarea la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere instanța a respins această cerere având în vedere că daunele solicitate în temeiul art.24 intervin în cazul neexecutării hotărârii, pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal al hotărârii judecătorești pronunțate, fiind acordate în cadrul procedurii de executare printr-o hotărâre separată potrivit art.25 alin 1, ceea ce nu este cazul în speță, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
În motivarea recursului, recurentul M. Educației Naționale, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a învederat instanței de recurs, ca prim motiv, faptul că prima instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de prevederile art. 60 C.proc.civ. În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea, în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. „S. Haret” din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret” București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
În consecință, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a „aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamant”, care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. Educației Naționale este obligat prin sentința criticată să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizată să funcționeze provizoriu. Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantului, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamant, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.
Motivarea instanței de fond argumentată de adeverințele emise de către U. „S. Haret” absolvenților săi, nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate. M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea. Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în parte și în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție. În consecință soluția instanței de fond cu privire la admiterea în parte a cererii de chemare în garanție este nelegală.
În concluzie, raportat la prevederile legale invocate, a solicitat admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii față de M.E.N. ca neîntemeiată.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că prima instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației Naționale. Având în vedere acest aspect, a precizat că atribuțiile și competențele M.E.N.- fost M.E.C.T.S. - sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, în art. 216 alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Așadar, referitor la speța dedusă judecații, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 288/2004 se specifica faptul că „organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării”. Organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții ale ARACIS care este un organism autonom, cu atribuții distincte, conform O.U.G. nr. 75/12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației. Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
După apariția Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, specializările care funcționează în cadrul Universității S. Haret au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau au fost acreditate, potrivit Hotărârilor Guvernului României.
Prin Legea privind înființarea Universității S. Haret din București nr. 443 din 5 iulie 2002, publicată în M.O. al României nr. 491 din 9 iulie 2002, U. S. Haret - constituită și funcționând legal în structura Fundației România de Mâine - este definită ca „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”. În art. 3 din Legea nr. 443/2002 se statuează că în componența Universității S. Haret, intră structurile acreditate sau autorizate provizoriu.
În virtutea interpretării speculative a prevederilor art. 60 din Legea 84/1995, respectiv interpretarea fără a se ține cont de contextul unitar al Legii 84/1995, începând cu anul 2005, U. „S. Haret” organizează formele de învățământ „ID” și „FR”. Organizarea formelor ID și FR la unele specializări, deși există și forma ZI nu excludea (și nu exclude) obligația de conformare în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare și acreditare, implicit obligația asigurării resurselor umane și materiale pentru fiecare formă și locație de învățământ în mod distinct.
Hotărârea de Guvern nr. 676/ 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea în Anexa 3 se referă la structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu. La poziția 6 Anexa 3 din H.G. 676/2007 este precizată structura legală pentru U. S. Haret la nivelul anilor 2007.
Cu rea credință și cu vădită intenție de neconformare legală, U. „S. Haret” atacă H.G. nr. 676/2007 în fața instanței, fără succes. Astfel, conform Deciziei I.C.CJ. nr. 4726/29.10.2009, structurile ID și FR sunt nelegale, nerespectând condițiile de acreditare imperativ prevăzute de legislația în domeniu.
În perioada 2004-2009 funcția de conducere a Universității „S. Haret” era exercitată de Președintele Universității care îndeplinea și atribuțiile funcției de Rector, funcție care nu exista specificată în Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind funcție de conducere a instituțiilor de învățământ superior, iar conform Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic, art. 68, numai rectorul poate fi conducătorul unei instituții de învățământ superior.
Recurentul a arătat că programele de studii sunt propuse MEN de către ARACIS. MEN la rândul său înaintează spre adoptare Guvernului respectivele propuneri. Guvernul va concretiza printr-o hotărâre de Guvern aspectele înaintate de către MEN. În urma sesizărilor ARACIS, MEN a înaintat către Guvernul României propunerea de a emite o ordonanță care să reglementeze în mod legal posibilitatea studenților ce se aflau la formele nelegale de învățământ, de a termina studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Astfel, a fost emisă O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Potrivit acestui act normativ, studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță aveau dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.
Evaluarea instituțională, după înființarea prin Legea nr. 443/2002 a Universității „S. Haret" a fost solicitată de instituție abia la 01.11.2011. Așadar, nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
A arătat că, deși prin adresa nr. 630/2010 semnată de Rector Conf. Univ. Dr. A. B., U. S. Haret afirma că „există un număr de_ absolvenți la forma de învățământ ID pentru care nu s-au solicitat diplome de licență, situația acestora urmând a fi clarificată prin OG 10/2009”, în nici un moment nu s-a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor respectivei O.G. U. nu a efectuat nici un demers pentru evaluarea în noile condiții și mărirea capacității de școlarizare, organizând astfel „cursuri” fără respectarea prevederilor legale, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți”.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. l și alin. 4 din Ordinul nr. 2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, gestionează, completează și eliberează numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
În acest caz, conform prevederilor Ordinului nr. 2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, U. nu avea și nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. Același Ordin 2284/2007, statuează că răspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat și eliberat actele de studii revine exclusiv Universității S. Haret.
Față de menționatele prevederi legale, se poate concluziona că reclamantul a urmat studiile unei forme de învățământ ai cărei studenți nu au fost avuți în vedere în cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate.
Faptul că U. S. Haret a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar
atesta efectuarea unor studii, reprezintă un demers ce implica numai responsabilitatea respectivei Universități.
Recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.
În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, Legea învățământului nr. 84/1995, H.G. nr. 536/2011, Legea 1/2011, H.G. 1011/2001, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr. 75/2005.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
La data de 30.08.2013 intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
La data de 23.07.2013, intimata pârâtă U. S. Haret a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ (art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/2004, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamantul a formulat acțiunea de față prin care a invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. „S. Haret” de a-i elibera diploma de licență la absolvirea facultății.
Reclamantul, înscrisă la U. „S. Haret”, a finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-i emisă adeverință ce atestă acest fapt.
Ca atare, U. „S. Haret” are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență. Aceasta întrucât actul prin care se recunoaște reclamantei calitatea de licențiată, nefiind revocat sau anulat, se bucura de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare impun ca „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”. Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditari/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Însă, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității „S. Haret”, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamanta care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
Într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: ... evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).
Însă, procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale Universității „S. Haret” cu reclamanta, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie. Altfel spus, eventualele abateri ale Universității „S. Haret” pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările /programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamantei aflată în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acesteia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate a rezultat derularea raporturilor reclamantei, în calitate de studentă, cu U. „S. Haret”, inclusiv faptul că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. „S. Haret” a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomei de licență). Altfel spus, U. „S. Haret” a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparența de legalitate a formelor de învățământ (aparență rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență, etc.).
U. „S. Haret” pârâtă a creat reclamantului aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate sunt suficiente a conchide că reclamanta se putea încrede în aparența de legalitate a formelor de învățământ.
Pe lângă aceste argumente, Curtea reține mai ales faptul că adeverința eliberată reclamantului este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului. Or, de vreme ce adeverința nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând să fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. „S. Haret”, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.
În speță, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care a constatat că refuzul de a tipări diplomele de licență și suplimentul la diplomă apare ca nejustificat în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004. În fapt, dacă s-ar îmbrățișa opinia recurentului, ar rezulta un veritabil blocaj al accesului reclamantei la justiție, în contradicție cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la celelalte motive de recurs, Curtea constată că în mod întemeiat, prin sentința atacată, instanța de fond, constatând caracterul nejustificat al refuzului pârâtei, dar și temeinicia cererii de chemare în garanție a recurentului formulată de aceasta, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina M.E.N., a obligat pârâta la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestora.
Recurentul a invocat în motivele de recurs faptul că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior și asigurarea calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale M.E.N., instanța neputând dispune acordarea diplomelor de licență decât prin substituirea în atribuțiile acestuia.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora. Aceasta deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
Ca atare, cum în speță instanța de fond, admițând acțiunea, a constatat tocmai faptul că refuzul pârâtei, respectiv chematului în garanție de a aproba tipărirea și eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă reclamantei, reflectă exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților publice implicate, Curtea constată că prima instanță și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești.
Referitor la critica privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. „S. Haret” a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că nu poate prejudicia pe reclamant calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, întrucât reclamanta, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei intimate U. „S. Haret” de eliberare către intimata reclamantă a diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului chemat în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările / programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamantei căreia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Curtea consideră că, față de obiectul cererii dedusă judecății, și ținută fiind de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond nu putea să cenzureze, atâta timp cât o cerere având acest obiect nu a fost formulată înaintea sa, modalitatea în care unitatea de învățământ privat intimată a înțeles să organizeze forma de învățământ urmată de către intimata reclamantă.
Dreptul dedus judecății, acela de a obține eliberarea unei diplome de licență pentru studiile urmate, aparține intimatei reclamante și aceasta și l-a exercitat în limitele sale externe și interne, respectiv potrivit scopului recunoscut de lege și cu bună-credință.
Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea în favoarea sa a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității „S. Haret” București de obligare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularului de diplomă de licență pentru reclamantă.
În raport de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a Ministerului la tipărirea formularului de diplomă de licență și a suplimentului la diplomă întrucât, în mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. „S. Haret” a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă este condiționată de aprobarea tipăririi formularului acestui act de către M.E.N. în calitate de autoritate administrativă competentă.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, Curtea reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de chematul în garanție M. E. NAȚIONALE împotriva sentinței nr. 3509 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant E. T. R. și intimata pârâtă U. S. HARET BUCURESTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2013.
Președinte, G. V. | Judecător, L. M. D. | Judecător, G. D. C. |
Grefier, A. Coșei |
Red. Jud. G.V.
2ex./A.C. 24 Septembrie 2013
j. fond C.B.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 419/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
