Anulare act administrativ. Decizia nr. 1131/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1131/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 4505/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1131/2013
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător A. C.
Judecător L. C. M. Z.
Grefier S. I.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. A. D., împotriva sentinței nr.3916 din data de 02 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C.A.S.D., având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant P. A. D. personal și asistat de avocat Șalplahta N. și consilier juridic M. Ș. D. pentru intimata pârâtă C.A.S.D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie, apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare și acordă cuvântul asupra recursului .
Avocat Șalplahta N., apărătorul recurentului, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației și anularea deciziei contestate emise de CAS D..
Arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii întrucât nelegal s-a apreciat că plata contribuțiilor sociale la asigurări de sănătate nu este condiționată de încheierea unui contract de asigurare conf.art.211 din L.95/2006, contract care nu există astfel că intimata pârâtă nu poate pretinde plata asigurării. Mai susține că, în același sens sunt și dispozițiile art.29 și 31 din Ordinul CNAS nr.617/2007 care face referire la persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare de sănătate.
Totodată arată că prima instanță în mod greșit a apreciat că intimata avea competență de a emite decizii de impunere începând cu anul 2006. În acest sens menționează dispozițiile art.II pct.11 al OPCNAS 509 din data de 23.07.2008, dată de la care intimata era îndreptățită să emită decizii.
Depune concluzii scrise și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic M. Ș. D. pentru intimata pârâtă C.A.S.D., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Conform dispozițiilor legale, încheierea contractului de asigurare cu casa de sănătate nu constituie izvorul obligației de a contribui la FNUASS, această obligație își are izvorul în art.208 pct.3 din L.95/2006.
Dezbaterile fiind închise,
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3916 din data de 02 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamantul P. A. D. împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța tribunalul a reținut că, competența pârâtei în emiterea deciziei de impunere contestate rezultă din dispozițiile art. 288 alin 5 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate ( conform cărora Atribuțiile principale ale directorului general al casei de asigurări sunt următoarele: a) aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare și de funcționare și procedurile administrative unitare; b) organizează și coordonează activitatea de control al execuției contractelor de furnizare de servicii medicale;c) organizează și coordonează activitatea de urmărire și control al colectării contribuțiilor la fond;d) propune programe de acțiuni de îmbunătățire a disciplinei financiare, inclusiv executarea silită, potrivit legii;e) stabilește modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru; f) organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind respectarea drepturilor asiguraților și propune măsuri în caz de nerespectare a acestora;g) supraveghează și controlează organizarea și funcționarea sistemului de asigurări de sănătate la nivel teritorial și prezintă anual rapoarte, pe care le dă publicității; h) numește, sancționează și eliberează din funcție personalul casei de asigurări). și art 35 alin 1 și 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr 617/2007 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat (conform cărora "În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.")
În speță, transmiterea datelor de către ANAF pârâtei CAS care a stabilit contribuția reclamantului a avut loc în baza Protocolului nr. P/5282/2007/_/2007, anexat la filele 48-52 din dosar, în concordanță cu dispozițiile legale menționate supra.
Neîndeplinirea de către CAS a obligației de a fi informat conform art 222 din Legea nr 95/2006 nu duce la exonerarea reclamantului de la obligația de a plăti contribuția la FNUASS, nicio dispoziție legală neprevăzând o atare sancțiune. De altfel, nici reclamantul nu a dovedit că s-ar fi prezentat la sediul CAS D. sau ar fi formulat către pârâta o cerere prin care să fi solicitat informațiile la care face referire art 222 .
Potrivit art. 257 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, cu modificările si completările ulterioare, prevăd ca „In cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit a) -d, alin. (2 ind 1) și (2 ind 2) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri."". Art. 257 alin. 2 din lege prevede „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit: dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;" Conform art. 257 alin. (2ind2) din același act normativ, „Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2)."
In ceea ce privește beneficiarii Decretului-lege nr. 118/1990. conform dispozițiilor art. 213 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 95/2006, „Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției: (...) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 (...), dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi;" In condițiile in care reclamantul a realizat si alte venituri decât cele provenite din Decretul-lege nr. 118/1990, acesta are obligația de a achita contribuția legală pentru asigurări sociale de sănătate.
Și apărarea potrivit căreia lipsa vreunui contract de asigurare exonerează de plata acestei contribuții s-a apreciat nefondată.
Potrivit art. 29 din Ordinul 617/2007 "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Codul de procedură fiscală, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă."
Anterior, dispoziții similare erau prevăzute de Ordinul 221/2005 emis de CNAS, abrogat de Ordinul 617/2007: art.18: "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat, să achite contribuția legală pe ultimii 3 ani, începând cu data solicitării de servicii medicale, calculată la salariul de bază minim brut pe țară, sau de la data de la care plata contribuției era obligatorie, dacă perioada scursă este mai mică de 3 ani, fără să se calculeze dobânzi și penalități de întârziere.(…) În situația în care aceste persoane au realizat venituri impozabile, contribuția, precum și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente se vor calcula asupra acestor venituri pe perioada în care au fost realizate cu respectarea termenului de prescripție privind obligațiile fiscale".
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, pentru a obține calitatea de asigurat, reclamantul a fost obligat să plătească, pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție, atât contribuția cât și obligațiile fiscale accesorii.
Faptul că nu a avut contract de asigurare nu poate exonera de plata contribuției, reclamantul invocând propria culpă, respectiv neîndeplinirea obligației impuse de art.215 din legea 95/2006: "(1) Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum și persoanelor fizice, după caz.
(3) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond".
În ceea ce privește viciile de formă invocate de reclamant raportat la art 43 din OG nr 92/2003, instanța constată în primul rând că decizia de impunere cuprinde ștampila organului emitent. În al doilea rând, actul cuprinde si motivarea în fapt, fiind indicată pentru fiecare perioadă, baza de calcul conform documentului de declarare a venitului la ANF, data scadenței, totalul contribuției, majorărilor și penalităților de întârziere. În plus modalitatea de calcul a majorărilor și a penalităților este prezentată în anexele actului, despre care se precizează că face parte integrantă din actul contestat.
În ceea ce privește modul de calcul, deși reclamantul l-a contestat nu a indicat în mod concret care sumă ar fi fost greșit calculată, nu a depus nicio dovadă din care să rezulte o altă bază de calcul decât cea reținută de pârâtă în documentul de declarare a venitului la ANAF
Perioada de prescripție pentru obligațiile fiscale este de 5 ani, conform art.91 OG 92/2003: (1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
Față de aceste dispoziții legale obligația de plată a contribuției pentru perioada 2006-2011, s-a apreciat că nu era prescrisă la 30.09.2011, data emiterii actului fiscal.
Pentru argumentele expuse, tribunalul a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul P. A. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele recursului declarat, recurentul reclamant invocă încălcarea și aplicarea greșită a legii, caz de modificare a sentinței atacate reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și critică considerentele instanței de fond, în ceea ce privește lipsa unei condiționări a plății contribuțiilor FNUASS, raportat la încheierea contractului de asigurare, respectiv reținerea momentului încheierii contractului de asigurare ca fiind consecutivă dobândirii calității de asigurat, prin plata contribuției la fond .
Recurentul indică faptul că, potrivit art. 211 alin. 1 din Legea 95/2006 prevede obligativitatea încheierii contractului de asigurare, iar potrivit art. 212 calitatea de asigurat se dovedește cu documentul justificativ eliberat de Casa de Asigurări .
Indică faptul că, din interpretarea art. 211 alin. 1 din Legea 95/2006 rezultă în mod neîndoielnic că, pentru plata contribuției de 5,5%, potrivit art. 257 alin. 2 și 3 aplicabiă asupra tuturor veniturilor de natura celor prevăzute la alin. 2 lit. a) – lit. d) și la art. 213 lit. h) este necesar ca persoana asigurată să încheie un contract cu casele de asigurări .
Atât timp cât, în speță, contribuția este stabilită asupra unor venituri provenite din activități independente, recurentul apreciază ca imperios necesară încheierea directă a unui contract de asigurare, condiție prealabilă, care fiind neîndeplinită, afectează dreptul pârâtului de a percepe contribuția .
Menționează un alt argument privind voința legiuitorului, precizând că, dacă acesta ar fi dorit ca obligația plății contribuției de 5,5% să se nască din existența calității de asigurat, nu ar fi avut nici o reținere să reglementeze, în cadrul aceluiași text, obligația încheierii unui contract de asigurare .
Corelativ, în condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada că a încheiat cotnract de asigurare cu reclamantul, nu se poate pune problema aplicării prevederilor art. 257 alin. 2 și 3 din Legea 95/2006 .
În cel de al doilea rând, recurentul invocă în sprijinul acestei concluzii și prevederile art. 32 alin. 4 din normele aprobate prin Ordinul 617/2007, prevederi ce reglementează declararea obligațiilor către fond, pentru persoanele fizice asigurate pe bază de contract, altele decât cele pentru care colectarea contribuției se realizează de către ANAF .
Menționează că, în lipsă contractului de asigurare nu sunt aplicabile disp. art. 83 alin. 4 din Codul de procedură fiscală și nici art. 80 alin. 4 din normele metodologice aprobate prin HG 1050/2004, norme care să îndreptățeascî pârâtul să stabilească din oficiu obligațiile fiscale.
Recurentul precizează caracterul de contract sinalagmatic al contractului de asigurare, chiar dacă acesta constituie un contract de adeziune și, invocând și disp. art. 29 și 32 alin. 4 din Ordinul 617/2007 arată că, în lipsa contractului, intimata nu poate pretinde plata asigurării.
Menționează că, în ipoteza în care obligația ar izvorî din lege, încheierea contractului de asigurare reglementată de lege, ar rămâne fără finalitate .
Menționează că, în susținerea aceleiași teze conform căreia este necesar contractul de asigurare, pentru a putea fi percepute debitul și penalitățile, instanța trebuie să aibă în vedere faptul că obligația de asigurare este obligație de a face și singurul efect al neexecutării este pierderea beneficiului serviciilor medicale, cu excepția pachetului minimal de servicii, astfel cum este definit de art. 201 alin. 1 lit. e) din Legea 95/2006 .
Recurentul invocă și o a doua critică, privind reținerea competenței CAS de a emite decizii de impunere, în condițiile în care Legea 95/2006 nu prevede o procedură de stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate .
Pe de altă parte, potrivit art. 11 pct. 11 din Ordinul 509/2008, pârâtul era îndreptățiti să emită decizii de impunere ulterior datei emiterii acestui ordin .
Arată că, pe de o parte, potrivit art. 261 alin. 2 și 4 din Legea 95/2006, CNAS este împuternicită să elaboreze doar norme pentru executarea silită a creanțelor reprezentând contribuțiide asigurări sociale de sănătate și obligații fiscale accesorii și să procedeze la executarea silită conform Codului de Procedură Fiscală .
Menționează că dispoziția art. 261 alin. 5 privind obligația de a pune la dispoziția ANAF sau a caselor de asigurări, a documentelor justificative, în vederea stabilirii obligațiilor la fond, este generală și insuficientă pentru a conferi CNAS dreptul de a stabili obligațiile de plată principale și accesorii la FNUASS .
Mai mult decât atât, considerentele instanței de fond asupra competenței CAS să emită decizii de impunere, conform art. 35 din Ordinul 617/2007, trebuiau să privească perioada ulterioară intrării în vigoare a ordinului, nu și perioada anului 2006 .
Recurentul aduce și o altă critică privind lipsa elementelor deciziei de impunere, astfel cum sunt reglementate de art. 87 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, în ceea ce privește înscrierea categoriei obligațiilor fiscale, cuantumul acestora pentru fiecare perioadă impozabilă, mențiuni privind audierea contribuabilului .
Recurentul critică și încălcarea art. 119 din Codul de procedură fiscală, prin emiterea deciziei de impunere pentru creanța principală, precum și pentru dobânzi și penalități, fără a fi emisă decizie de impunere separată pentru accesoriile fiscale .
Recurentul critică și încălcarea art. 222 din Legea 95/2006 ce reglementează dreptul asiguratului de a fi informat, cel puțin o dată pe an, asupra serviciilor de care beneficiază, nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și a drepturilor și obligațiilor sale și arată că, în condițiile în care nu a fost realizat dreptul la informare (sarcina probei asupra acestei împrejurări de fapt revenind intimatei), emiterea deciziei cu stabilirea obligației de plată pentru o perioadă de 5 ani, este nelegală, atât cu privire la contribuție, cât și la majorări și penalități de întârziere, iar pe de altă parte, nefiind informat cu privire la contribuția pe care o datorează, nu poate fi reținută atitudinea culpabilă a sa, ceeea ce implică absolvirea de la plata unor sancțiuni, cum ar fi majorările și penalitățile la contrbuția datorată .
Menționează că omisiunea declarării veniturilor din activități independente nu este sancționată de lege, iar sub aspectul discutat situația recurentului nu poate fi asimilată cu aceea a angajatorilor și pentru care legea prevede sancțiuni penale sau contravenționale, după caz .
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata CAS D. a solicitat respingerea recursului declarat, ca nefondat .
În apărare, intimata invocă disp. art. 215,216,257,258 și 288 alin. 5 din Legea 95/2006, precum și dispoziții din Ordinul 617/2007 și OG 92/2003, privind competența CAS D. de a emite decizii de impunere .
Invocă, de asemenea, caracterul obligatoriu al virării contribuției FNUASS, decurgând din reglemntări imperative, precum și caracterul obligatoriu al asigurării sociale de sănătate .
Cu privire la legalitatea emiterii deciziei de impunere invocă aplicarea art. 35 din Ordinul 617/2007 și arată că, prin decizia contestată, intimata a stabilit contribuția datorată, pe baza informațiilor transmise în temeiul protocolului încheiat cu organele fiscale .
Cu privire la majorări și penalități se arată că recurentul nu a respectat disp. art. 8 alin. 1 din Ordinul CNAS 617/2007 privind termenele de îndeplinire a obligației de virare a contribuției FNUASS .
Invocă condițiile de realizare a dreptului la informare, rezultate din art. 4 alin. 3 din HG 972/2006 .
Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 C:pr.civ.
Analizând motivele recursului declarat, cu aplicarea art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul invocă încălcarea și aplicarea greșită a legii, prin raportare la considerentele instanței de fond formulate asupra susținerilor ce privesc nelegalitatea deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale nr. 062/15.02.2012, precum și a deciziei de impunere_/23.11.2011, plecând de la premise greșite de interpretare a cadrului normativ aplicabil asigurărilor sociale de sănătate .
Astfel, obligativitatea încheierii contractului de asigurare, cu lipsa efectelor reglementate de Legea 95/2006 în ipoteza neîntocmirii acestui contract, nu poate fi reținută .
În acest sens, Curtea constată că premisele obligativității contractului, izvorul obligației de plată a contribuției FNUASS, se regăsesc, în primul rând, în disp. art. 208 din Legea 95/2006, normă ce reglementează caracterul obligatoriu al asigurării sociale de sănătate, astfel încât toate efectele asigurării sunt, de asemenea, obligatorii (principalele efecte fiind plata contribuției și încheierea contractului de asigurare).
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că dispozițiile art. 211 din Legea 95/2006 nu condiționează plata contribuției FNUASS, de încheierea contractului de asigurare, atât timp cât această normă prezintă ca sferă de reglementare calitatea de asigurat (calitate dobândite prin efectul legii) și condiționează beneficiile acestei calități de plata efectivă a contribuției FNUASS . Teza a doua a textului prevede că, în această calitate (de asigurat) persoana încheie contractul de asigurare – ca atare, încheierea contractului fiind interdependentă de existența calității de asigurat, este la fel de obligatorie .
În interpretarea voinței legiuitorului, Curtea găsește relevantă interpretarea art. 214 alin. 2, coroborat cu art. 208 alin. 3 din Legea 95/2006 privind caracterul obligatoriu al asigurării sociale de sănătate, coroborat cu 214 ce reglementează ipotezele caracterului facultativ al asigurării .
Ori, în prezența unui caracter obligatoriu expres reglementat ca atare de dispozițiile legale și analizat sub raportul conformității cu normele constituționale, a susține caracterul contractului de asigurare, de contract de adeziune constituie un argument ce ar conduce la posibilitatea înlăturării caracterului obligatoriu al asigurării, prin reținerea unui drept de opțiune asupra încheierii contractului ; obligativitatea asigurării de sănătate generează caracterul de contract impus al contractului de asigurare .
În același sens, Curtea constată că, din preeminența interesului general, trăsătură a contractelor guvernate de dreptul public, precum și din principiile constituționale (justa așezare a sarcinilor fiscale), respectiv legale (solidaritatea la constituirea FNUASS, obligativitarea asigurărilor sociale de sănătate), rezultă lipsa caracterului consensual al contractului de asigurare și caracterul impus al acestuia .
Pe de altă parte, Curtea observă că actul normativ aplicabil în materie reglementează limitele de exteriorizare a voinței părților contractante (în esență, voința asiguratului), prin obiectivele sistemului de asigurări și care cuprind: alegea liberă a casei de asigurări și a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente și de dispozitive medicale .
În ceea ce privește competența emiterii deciziei de impunere
Curtea constată că în speță, competența funcțională presupune o analiză a atribuțiilor de emitere a deciziei de impunere, iar aceasta trebuie efectuată prin raportare la emitentul actelor administrativ fiscale contestate în cauză, acesta nefiind CNAS, ci casa județeană de asigurări .
În acest sens, prin dispozițiile art. 271 alin. 1 lit. a) din Legea 95/2006 este reglementată atribuția casei județene de asigurări privind colectarea contribuțiilor FNUASS pentru persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF .
Observând faptul că actul normativ special nu definește activitatea de colectare, Curtea reține că, potrivit art. 110 din OG 92/2003 colectarea cuprinde toate acțiunile realizate în scopul stingerii creanțelor fiscale, acțiuni ce se realizează în temeiul unui titlu de creanță sau unui alt titlu executoriu (în enumerarea art. 110 alin. 3, regăsindu-se decizia de impunere).
Aplicabilitatea acestei definiții și în alte materii decât cea fiscală rezultă în mod explicit din disp. art. 2 alin. 2 din OG 92/2003 ce reglementează caracterul de procedură de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum și de art. 1 din OG 92/2003, normă potrivit căreia, în sfera de aplicare a acestui act normativ intră și administrarea creanțelor provenind din contribuții ce constituie venituri ale bugetului general consolidat (fnuass constituind un fond special, cu caracter bugetar potrivit art. 2581 și art. 264 din Legea 95/2006, și totodată constituind o componentă a bugetului general consolidat, potrivit art. 3 pct. 2 din Legea 69/2010) .
Ca atare, Curtea urmează să constate că emitentul deciziei de impunere nr._ prezintă competența în colectarea creanțelor fnuass și anterior intrării în vigoare a Ordinului 617/2007, ulterior intrării în vigoare a actului administrativ normativ fiind aplicabile disp. art. 35 din Ordinul 617/2007 .
Elementele deciziei de impunere
Cu privire la conținutul deciziei de impunere nr._, recurentul reclamant a formulat critici prin acțiunea în anulare, aceste aspecte nefiind invocate, astfel cum rezultă din decizia 062/2012, în cuprinsul contestației administrativ fiscale .
În analiza acestor susțineri, instanța de fond a reținut, în mod corect, faptul că decizia de impunere prezintă elementele reglementate de art. 43 din OG 92/2003 .
Astfel, se constată că, în cuprinsul deciziei se regăsesc perioadele defalcate de stabilire a contribuției fnuass, făcându-se trimitere la declarațiile de impunere venituri depuse de către recurent la organul fiscal competent, fiind anexată situația calculului majorărilor de întârziere precum și a penalităților .
Este indicat temeiul în drept aplicabil obligației de plată a contribuției pentru venituri impozabile, precum și momentul la care decizia de impunere își produce efectele .
Cu privire la audierea contribuabilului, sunt incluse mențiuni privind lipsa necesității audierii acestuia .
În plus, urmează a fi reținut și faptul că, astfel cum indică recurentul, prin motivele de recurs, viciile de redactare susținute nu sunt în măsură să atragă nulitatea actului administrativ fiscal, putând fi încadrate în categoria viciilor de întocmire a actului de procedură, cu neobservarea formelor legale, fără ca recurentul să depășească limitele criticilor de ordin formal și să susțină existența unei vătămări ce decurge (nu din stabilirea obligației de plată suplimentare) ci din lipsa elementelor deciziei de impunere .
Cu privire la încălcarea art. 119 din OG 92/2003, privind regimul obligației de plată a accesoriilor, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor generale privind dobânzi și penalități de întârziere, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere. Nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. Dobânzile și penalitățile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală. Dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu excepția situației prevăzute la art. 142 alin. (6).
Această normă de procedură este aplicabilă, potrivit art. 261 alin. 1 din Legea 95/2006 și în materia neachitării la termenul de scadență, a contribuțiilor fnuass .
Este de menționat faptul că, dispozițiile art. 119 din OG 92/2003 reglementează regimul obligațiilor accesorii, obligațiile fiscale principale care nu generează accesorii în cazul neplății la termen, destinația accesoriilor, precum și ocndițiile de formă privind stabilirea accesoriilor ; ori, în speță, accesoriile stabilite prin decizia de impunere_, se încadrează în disp. art. 119 din OG 92/2003, întrucât singura condiție de formă privește emiterea unei decizii de impunere asupra accesoriilor, fără a se impune emiterea unei decizii separate ; în acest sens, dispozițiile art. 87 raportat la art. 43 din OG 92/2003, aplicabile în ceea ce privește conținutul deciziei de impunere, nu exclud posibilitatea existenței unui obiect complex al deciziei de impunere, constând în stabilirea obligației principale, cât și a celei accesorii .
Nerespectarea dreptului de a fi informat
Dispozițiile art. 222 din Legea 95/2006 reglementează dreptul de a fi informat în beneficiul asiguratului, iar dobândirea calității de asigurat este condiționată de disp. art. 211 de existența dovezii plății contribuției fnuass .
Pe de altă parte, în ipoteza obligației de plată a contribuției pentru anumite categorii de venituri, dispozițiile art. 215 alin. 3 reglementează obligația persoanei fizice, de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
În raport de aceste obligații, neîndeplinite în speță, de către recurent, Curtea apreciază că nu poate fi retinută susținerea recurentului in sensul ca nu este obligat la plata acestor obligații, deoarece nu i-a fost comunicată obligația de plată născută prin efectul legii, de către pârâtă, în condițiile legii. Reclamantul recurent avea obligația legală să depună declarația privind veniturile rezultate din activități producătoare de venituri, în condițiile art. 257, la autoritatea publică pârâtă. În condițiile in care intimata a avut in vedere, in urma protocolului de colaborare cu organele fiscale, veniturile declarate de recurent, organlor fiscale și în lipsa unei declarații a acestuia nu se mai aplica prevederile invocate de recurent privind comunicarea obligațiilor sale, in speta, obligațiile recurentului fiind asimilate unor restante fiscale, cu toate consecințele privind penalitățile.
Pentru considerentele mai sus expuse, având în vedere dispozițiile art. 20 LCA raportat la art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă recursul declarat, apreciind că este nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul P. A. D., împotriva sentinței nr.3916 din data de 02 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, ca nefondat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2013
Președinte, L. B. | Judecător, A. C. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, S. I. |
Red.jud.L.C.M. Z.
S.I. 15 Februarie 2013
Jud fond A.I.A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 487/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
