Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 4210/63/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința de la 16 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R.

Judecător G. V.

Judecător C. N. G.

Grefier A. Coșei

Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 6934 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M. O..

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 decembrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie civilă.

Deliberând,

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 6934 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a admis actiunea formulata de catre reclamantul Mehedintu M. in contradictoriu cu parata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE D..

S-a anulat Decizia DGFP nr. 158/2010, Decizia de impunere 7562/2009 si Raportul de Inspectie Fiscala nr. 7562/2009.

A fost obligată parata la plata catre reclamant a sumei de 6826,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

In fapt, asa cum reiese din inscrisurile de la dosarul de fond – filele 70 si 71 - si din notele de sedinta depuse in rejudecare de reprezentantul paratei, reclamantul este beneficiarul a doua certificate de inregistrare fiscala, unul emis in data de 14.04.1999 si unul eliberat la data de 08.02.2008.

Potrivit art. 72, 75 si 76 OUG 92/2003 in forma in vigoare la data emiterii raportului de inspectie fiscala:

" (1)Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală va fi:

a)pentru persoanele juridice, cu excepția comercianților, precum și pentru asocieri și alte entități fără personalitate juridică, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

b)pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

c)pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

d)pentru comercianți, inclusiv pentru sucursalele comercianților care au sediul principal al comerțului în străinătate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;

e)pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) se înregistrează fiscal potrivit procedurii speciale în materie.

(3)În vederea atribuirii codului de identificare fiscală persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), c) și e) au obligația să depună declarație de înregistrare fiscală.

(4)Au obligația să depună o declarație de înregistrare fiscală și persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) care au calitatea de angajator.

(5)Contribuabilii care obțin venituri din activități independente, pentru care plățile anticipate se fac prin reținere la sursă de către plătitorii de venituri, au obligația, în vederea înregistrării, să depună la organul fiscal competent declarația de înregistrare fiscală.

(6)Declarația de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:

a)data înființării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică;

b)data eliberării actului legal de funcționare, data începerii activității, data obținerii primului venit sau dobândirii calității de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice."

Art. 75: Forma și conținutul declarației de înregistrare fiscală

(1)Declarația de înregistrare fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și va fi însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.

(2)Declarația de înregistrare fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligații de plată datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situația juridică a contribuabilului, precum și alte informații necesare administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.

Art. 76: Certificatul de înregistrare fiscală

(1)Pe baza declarației de înregistrare fiscală, depusă potrivit art. 72 alin. (3), organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 15 zile de la data depunerii declarației. În certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.

(2)Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.

(3)Contribuabilii care realizează venituri din activitatea de comerț sau prestări de servicii către populație sunt obligați să afișeze certificatul de înregistrare fiscală în locurile unde se desfășoară activitatea.

(4)În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscală, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor și a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a."

Din textele legale mai sus citate reiese ca fiecare contribuabil nu poate avea decat un singur cod de inregistrare fiscala.

Acesta se elibereaza dupa parcurgerea de catre contribuabil a procedurii de inregistrare fiscala si reprezinta elementul de identificare fiscala al fiecarui contribuabil.

Ca atare, codul de identificare fiscala – denumit anterior cod unic de inregistrare – se caracterizeaza prin unicitate.

In speta dedusa judecatii, contribuabilului Mehedintu M. O. i s-a eliberat la data de 04.05.1999 codul de inregistrare fiscala_, aspect care reiese din notele de sedinta depusa la dosar de reprezentantul paratei si din inscrisul de la fila 70 dosar de fond initial.

Ulterior, in urma constatarilor din Raportul de inspectie fiscala contestat, numitul Mehedintu M. O. a mai fost inregistrat fiscal inca o data, atribuindu-i-se C. Ro_, toate actele administrativ fiscale contestate fiind intocmite in considerarea acestui al doilea cod de inregistrare fiscala aflat la fila 71 dosar de fond initial.

Respectarea reglementarilor fiscale privind emiterea codului de identificare fiscala constituie o obligatie de interes general, care vizeaza siguranta circuitului juridic, urmarindu-se prin edictarea lor instituirea unui sistem de inregistrare fiscala clar si coerent, care sa permita identificarea fiscala a fiecarui contribuabil in parte, precum si stabilirea in mod legal a obligatiilor fiscale datorate de fiecare contribuabil in parte cu respectarea legislatiei in vigoare si cu respectarea principiului evitarii dublei impuneri.

Nerespectarea obligatiei organului fiscal de a identifica fiscal contribuabilul Mehedintu M. O. printr-un singur element de identificare fiscala atrage sanctionarea, in conditiile art. 105 al.2 C. 1865, cu nulitatea absoluta al celui de-al doilea element de identificare fiscala acordat certificatului de inregistrare fiscala de la fila 71 dosar fond initial.

Potrivit prevederilor art. 106 din acelasi act normativ, nulitatea actului principal atrage si nulitatea absoluta a actelor subsecvente acestuia.

Astfel, toate actele administrativ fiscale intocmite de catre parata in considerarea contribuabilului Mehedintu M. O. cu C. RO_ sunt nule absolut, in cadrul lor stabilindu-se obligatii fiscale in sarcina unui contribuabil care, din punct de vedere fiscal, nu poate exista in mod valabil, de vreme ce contribuabilul Mehedintu M. O. este identificat fiscal printr-un alt cod de inregistrare, asa cum rezulta din inscrisul de la fila 70 dosar de fond.

In speta sunt, insa, incidente si consideratii care atrag nelegalitatea partiala a actelor administrativ fiscale atacate.

Astfel, potrivit deciziei de casare, problema litigioasa care necesita dezlegare este de a stabili daca operatiunile desfasurate de reclamant conform contractelor ce au fost subiect de inspectie fiscala pot fi calificate drept "servicii externalizate ale oparatiunii de management fonduri de pensii si daca se circumscriu conceptului mai larg de ", analiza urmand a se efectua raportat la fiecare contract in parte.

`Potrivit art. 141 al.2 pct. 6 din Codul fiscal in vigoare la data de 31.12.2007:

"Scutiri pentru operațiunile din interiorul țării:

(2)Următoarele operațiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:

6.gestionarea fondurilor comune de plasament și/sau a fondurilor comune de garantare a creanțelor, efectuată de orice entități constituite în acest scop;"

Aceasta prevedere legala este reluata si in reglementarea fiscala aferenta anului 2008 si, ulterior, aferenta anului 2009.

Ca atare, operatiunile vizand gestionarea fondurilor comune de plasament – din categoria carora fac parte fondurile de pensii – sunt scutite de plata TVA.

Din analiza contractelor incheiate de reclamant cu administratorul fondului de pensii, contracte in cuprinsul carora obligatiile agentului de marketing sunt reglementate in mod similar, reiese ca agentul de marketing este "persoana fizica care are un contract valabil incheiat cu Administratorul si care a fost avizata de CSSPP pentru a desfasura activitate de marketing pentru fonduri de pensii administrate privat", acesta desfasurand activitatea mentionata in nume propriu, si nu ca reprezentant al companiei angajatoare, aspect ce reiese cu claritate din dispozitiile art. 6.3 si 6.4 ale contractului din 06.09.2007 si din prevederile 5.3 si 5.4 ale contractului din 23.10.2007 si din aceleasi articole ale contractului din 07.01.2008, precum si din modalitatea de reglementare a beneficiilor la care agentul de marketing are dreptul prin anexele la aceste contracte.

Practic, agentul de marketing este un tert – persoana fizica autorizata, care desfasoara o activitate proprie de incheiere de contracte pentru pensii private, in beneficiul societatii . PRIVATE – Societate de administrare a unui fond de pensii administrat privat si a fondurilor de pensii facultative.

Activitatea agentului de marketing nu este sub directia si controlul persoanelor cu atributii de conducere din cadrul societatii mentionate, ci este organizata in mod autonom de catre acesta.

De asemenea, activitatea desfasurata de agentii de marketing in beneficiul administratorului fondului de pensii este esentiala pentru activitatea acestuia, acestia practic contribuind la constituirea si dezvoltarea fondului de pensii.

In acest context, activitatea agentului de marketing se incadreaza in notiunea de "manager de terta parte", asa cum este definita de Hotararea CEJ din cazul C-169/04 la punctul 72:

"serviciile prestate de un manager de terta parte, in ce priveste gestionarea administrativa a fondurilor, intra in notiunea de in aceasta dispozitie in cazul in care, in linii mari vizualizate, ele formeaza un ansamblu distinct, si sunt specifice si esentiale pentru gestionarea fondurilor de investitii speciale".

Potrivit punctului 68 din aceeasi hotarare, operatorii economici trebuie sa isi poata alege forma de organizare care se potriveste cel mai bine intereselor lor economice, fara riscul de a avea operatiunilor lor excluse de la scutirea de TVA, iar potrivit punctului 69 din aceeasi hotarare, serviciile de gestionare efectuate de un manager de terta parte intra in domeniul de aplicare al reglementarilor privind scutirea de TVA.

Instanta a constatat ca activitatea reclamantului indeplineste notiunea de "servicii de gestionare prestate de un manager de terta parte", activitatea desfasurata de reclamant fiind o activitate desfasurata de un tert fata de administratorul fondului de investitii, care actioneaza in nume propriu, nu in numele administratorului de investitii, care isi organizeaza activitatea in mod independent de activitatea societatii de administrare, si care este remunerat printr-un comision – nu salariu – ca urmare a activitatii prestate.

Activitatea reclamantului este esentiala pentru activitatea administratorului de fond de pensii, fondul de pensii administrat de acesta din urma constituindu-se ca urmare a desfasurarii de catre agentii de marketing a serviciilor contractate.

Cele retinute in cauza de mai sus de Curtea Europeana de Justitie sunt in mod direct aplicabile in sistemele de drept ale statelor membre ale Uniunii Europene, neputand fi contrazise de acte normative interne, si, cu atat mai putin, de acte administrative cu caracter normativ.

Ca atare, si fata de cele de mai sus, instanta a retinut ca, atat prin prisma art. 141 al.2 pct 6 din Codul fiscal, asa cum este explicat prin Normele Metodologice din 2004 – in forma in vigoare la 01.01.2008 partea 180 ind.1 pct. 35 al.15, si avand in vedere cele statuate de CEJ in Cauza Abbey N., activitatea desfasurata de reclamant in perioada anilor 2007 – 2008 in beneficiul . PRIVATE – Societate de administrare a unui fond de pensii administrat privat si a fondurilor de pensii facultative este scutita de plata TVA.

Pentru cele de mai sus, s-a admis in totalitate actiunea formulata de reclamant, s-a anulat Decizia DGFP nr. 158/2010, Decizia de impunere 7562/2009 si Raportul de Inspectie Fiscala nr. 7562/2009.

In baza art. 274 C. parata a fost obligata la plata sumei de 6826.3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in toate ciclurile procesuale, constand in taxa de timbru, timbru judiciar si onorarii de avocat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurenta a arătat că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.

Referitor la existența celor două coduri de identificare fiscală, a solicitat să se constate că instanța de fond s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu au fost susținute, în nici un ciclu procesual de către reclamant. Au fost emise la date diferite, pentru obligații bugetare diferite, iar primul a fost emis la solicitarea reclamantului, în timp ce următorul a fost emis din oficiu, în urma realizării unei inspecții fiscale, astfel:

- C._ a fost emis la cererea contribuabilului M. M. O. – persoană fizică, cu domiciliul în C., .. 49c, cu data de 04.05.1999, așa cum rezultă din evidența electronică a AFPM C..

A învederat instanței că din cauza perioadei mari de timp ce a trecut de la emiterea certificatului de înregistrare fiscală, declarația – cererea prin care s-a solicitat emiterea acestui cod nu mai există în arhivele AFPM C. și nicio copie a certificatului de înregistrare fiscală. Deși la dosarul cauzei nici reclamantul nu a făcut dovada existenței acestui cod, instanța reține fără temei că ar fi trebuit să țină cont de faptul că mai fusese emis un cod de înregistrare fiscală.

Totodată, a precizat că pe acest cod reclamantul a plătit impozit pe venit, în temeiul OUG nr. 85/23.12.1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, OG nr. 73/27.08.1999 privind impozitul pe venit și OG nr. 7/19.07.2001 privind impozitul pe venit, deoarece în acea perioadă impozitul pe venit se achită numai în baza unui C. și nu pe CNP cum se face de la . Codului fiscal.

A mai învederat că la data emiterii acestui prim cod de identificare fiscală procedura de atribuire nu presupunea atribuirea codului în funcție de cnp – ul contribuabilului respectiv.

Ulterior, începând cu anul 2008, aceste coduri se atribuire în funcție de cnp-ul contribuabilului, fiind astfel evitată emiterea mai multor coduri de identificare fiscală pentru aceeași persoană fizică și aceeași activitate.

Aceste aspecte, hotărâtoare în pronunțarea unei soluții și mai ales cu privire la respectarea principiului evitării dublei impuneri, evocat în considerentele sentinței, au fost învederate instanței de fond, dar nu au fost luate în considerare de către aceasta.

- C. Ro_ a fost atribuit din oficiu în scop de TVA pentru M. M. O. ca persoană fizică, cu domiciliul în C., .. 3, CNP_, cu data de 07.02.2008, deoarece reclamantul a obținut venituri din prestări servicii conform contractelor de mandat încheiate cu Alianz - Ț. Pensii Private și Interamercan România Insurance Company SA, în cuantum total de_ lei.

Așa cum a precizat, atribuirea acestui cod a fost făcută în urma constatărilor din RIF nr. 7562/30.10.2009, în temeiul art. 152 alin. 6 Cod fiscal, pct. 62, alin. Din HG nr. 44/2004 și art. 153 Cod fiscal.

Faptul că reclamantul nu a menționat în timpul controlului că deținea un cod de înregistrare fiscală, coroborat cu deficiențele programului informatic, au condus la emiterea unui al doilea cod de identificare fiscală.

A considerat că motivele reținute de către instanța de fond cu privire la existența celor două coduri nu au relevanță în cauză, întrucât obiectul acțiunii introductive îl constituia anularea actelor administrativ-fiscale și nu a certificatelor de înregistrare fiscală existente pentru reclamant.

Totodată, a învederat că dispozițiile legale sancționează inexistența unui cod de identificare fiscală în cazul desfășurării activităților de natura celor desfășurate de către reclamant și nu existența mai multor coduri de identificare fiscală.

A menționat că nu poate fi reținută nulitatea deciziei de impunere, prin care a fost stabilit TVA de plată în sarcina reclamantului, pentru faptul că ar fi fost emis anterior un alt Cod fiscal deoarece din actele existente la dosarul cauzei rezultă în mod clar că reclamantul nu avea un cod valid pentru TVA.

De asemenea, în cauză nu se poate reține încălcarea principiului evitării dublei impuneri, așa cum greșit a apreciat instanța de fond, deoarece reclamantul nu a fost impus de mai multe ori cu privire la TVA pentru aceleași venituri obținute, scopul inspecției fiscale fiind acela de a stabili TVA de plată pentru veniturile respective tocmai pentru că reclamantul nu a înțeles să plătească această taxă.

În consecință, în cauză, reclamantul are obligația achitării TVA stabilită prin RIF nr. 7562/30.10.2009 pe C. RO_, în conformitate cu disp. art. 152 alin. 6 Cod fiscal, pct. 62 alin. din HG nr. 44/2004 și art. 153 Cod fiscal și impozitul pe venitul anual stabilit în plus pe CNP, în conformitate cu disp. Titlului III, Impozitul pe venit, Cap. I, Dispoziții generale, art. 39 „Contribuabili” din Codul fiscal.

În ceea ce privește considerentele care în concepția instanței de fond ar atrage nelegalitatea parțială a actelor administrativ fiscale contestate, a învederat instanței că prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 7562/30.10.2009 și decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată nr. 7562/30.10.2009, emise în baza RIF nr. 7562/30.10.2009 inspecția fiscală a stabilit în sarcina intimatului obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de_ lei, reprezentând TVA, impozit pe venit și majorări de întârziere aferente.

Cu privire la TVA, a învederat că, în anul 2007 veniturile brute realizate de către susnumit au fost în sumă totală de_ lei, constând în venituri din comisioane de vânzări și de validare, supracomisioane de vânzări și de validare și bonusuri de performanță, realizate în baza contractului de mandat nr. DJ/0377 din 06.09.2007, încheiat cu . Private, ce a avut ca obiect reglementarea activității de marketing al fondului de pensii privat, precum și în baza contractului de mandat nr._ din 23.10.2007, încheiat cu . Private, ce a avut ca obiect reglementarea activității de marketing a prospectelor schemelor de pensii facultative.

Din analiza documentelor prezentate a rezultat că operațiunile efectuate de către reclamant îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 126 alin. 1 și intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

Conform art. 127 alin. 1 este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natură celor prevăzute la alin. 2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

În sensul Codului fiscal și a Normelor de aplicare a Codului fiscal prestarea de servicii este definită astfel la art. 129:

„(1) Se consideră prestare de servicii orice operațiune care nu constituie livrare de bunuri, așa cum este definită la art. 128.

(3) Prestările de servicii cuprind operațiuni cum sunt:

e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acționează în numele și în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.”

Norme metodologice:

„7.(4) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. 3 lit. e din Codul fiscal, intermedierea efectuată de o persoană care acționează în numele și în contul altei persoane atunci când intervine într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

În sensul prezentelor norme, intermediarul care acționează în numele și în contul altei persoane este persoana care acționează în calitate de mandatar potrivit codului comercial. În cazul în care mandatarul intermediază livrări de bunuri sau prestări de servicii, furnizorul/prestatorul efectuează livrarea de bunuri/prestarea de servicii către beneficiar, pentru care emite factura direct pe numele beneficiarului, iar mandatarul efectuează o prestare de servicii, pentru care întocmește factura de comision care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către mandant, respectiv către beneficiar sau, după caz, către furnizor/prestator.

7.(5) Emiterea de către mandatar a unei facturi în numele său către cumpărător, pentru livrarea de bunuri intermediată, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punctul de vedere al taxei pe valoare adăugată, astfel cum este prevăzut la pct. 6 alin. 3. De asemenea, mandatarul devine din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primește de la vânzător o factură întocmită pe numele său.

7.(6) Prevederile alin. 5 sunt aplicabile și în cazul în care mandatarul intermediază o prestare de servicii.”

Față de cele precizate, a susținut că rezultă fără echivoc că serviciile de mandatare sunt considerate prestări de servicii.

Art. 152 din Codul fiscal ce se referă la Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici, precizează:

„(1) Persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de_ euro, al cărui echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicate de BNR la data aderării și se rotunjește la următoarea mie poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire.

(2) Cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. 1 este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, incluzând și operațiunile scutite cu drept de deducere și pe cele scutite fără drept de deducere, prev. la art. 141 alin. 2 lit. a, b, e și f dacă acestea nu sunt accesorii activității principale…”

De asemenea, art. 153 Cod fiscal, care se referă la înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA.

„(1) Persoana impozabilă care este stabilită în România, conform art. 125 ind. 1 alin.2 lit. b, și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile și/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, după cum urmează:

b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin.1, în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau depășit acest plafon;

În sensul prevederilor legale menționate mai sus, reclamantul este persoana impozabilă, iar activitățile desfășurate de acesta intră în sfera de aplicare a TVA.

Din analiza operațiunilor desfășurate, a rezultat că a fost depășit plafonul de scutire în luna octombrie 2007, reclamantul devenind plătitor de taxa pe valoarea adăugată începând cu luna decembrie 2007.

În anul 2007, veniturile care intră în sfera de aplicare a TVA sunt cele aferente lunii decembrie, totalizând suma de_ lei, pentru care trebuia colectat TVA în sumă de_ lei.

A precizat că astfel cum rezultă din documentele existente la dosarul cauzei, contribuabilul nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, deși în conformitate cu disp. art. 22 Cod procedură fiscală, reclamantul avea obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau după caz impozitele, taxele și contribuțiile precum și alte sume datorate bugetului general consolidat.

Deoarece în cursul anului 2007 s-a depășit plafonul de_ euro, începând cu anul 2008 perioada fiscală va fi luna calendaristică.

Reclamantul a atins plafonul de scutire, dar nu a solicitat înregistrarea în scop de TVA, în mod întemeiat procedându-se la înregistrarea din oficiu a acestei persoane în scopuri de TVA.

În consecință, având în vedere disp. art. 152 (6) Cod fiscal, art. 62 alin. 2 lit. a din HG nrt. 44/2004, dat în aplicarea art. 152 Cod fiscal:

- pentru perioada 01.01.2008 – 31.12.2008 operațiunile care intră în sfera de aplicare a TVA sunt în sumă de_ lei, reclamantul datorând TVA în sumă de_ lei, iar majorările de întârziere calculate pentru neplata în termenul legal, până la data de 30.10.2009 sunt în sumă de_ lei.

- Pentru perioada 01.01._09 operațiunile care intră în sfera de splicare a TVA sunt în sumă de 555 lei reclamantul datorând TVA în sumă de 88 lei, iar majorările de întârziere calculate pentru neplata în termenul legal, pîână la data de 30.10.2009 sunt în sumă de 18 lei.

La pronunțarea soluției a solicitat instanței să aibă în vedere jurisprudența europeană în legătură cu aplicarea Directivei a șasea, respectiv opinia Avocatului General Tesauro în cauza C-202/90, Ayutamiento de Sevilla c. Recaudadores de Tributos de las Zonas primera y segunda.

Referitor la impozitul pe venit, a precizat că, în anul 2007 s-a constatat că venitul brut realizat de către reclamant a fost în sumă totală de_ lei, constând în venituri realizate în baza contractului de mandat nr. DJ/0377 din 06.09.2007, încheiat cu . Private, ce a avut ca obiect reglementarea activității de marketing al fondului de pensii privat, precum și în baza contractului de mandat nr._/23.10.2007, încheiat cu . Private, ce a avut ca obiect reglementarea activității de marketing a prospectelor schemelor de pensii facultative.

Potrivit art. 52 alin. 1 lit. d, art. 52 alin. 2 lit. a Cod fiscal plătitorii veniturilor din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile au obligația de a calcula, de a reține și de a vira impozit prin reținere la sursă, reprezentând plăți anticipate, din veniturile plătite, acesta stabilindu-se prin aplicarea unei cote de impunere de 10% la venitul brut.

Pentru anul 2007, . Private Societatea de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA a reținut și virat cota de 10% impozit la sursă, în sumă totală de 5227 lei.

În mod întemeiat s-a stabilit că reclamantul nu a completat registrul de încasări și plăți, venitul net și obligațiile declarative fiind calculate pe baza documentelor justificative emise de plătitorul de venit.

Contribuabilul nu a depus declarația specială privind veniturile realizate în anul 2007, încălcând prev. art. 81 alin. 1 și 83 alin. 1 Cod fiscal și art. 22, 79, 80 și 81 Cod procedură fiscală și nu a efectuat nici un fel de plăți privind impozitul pe venit, încălcând prev. art. 82 Cod fiscal.

S-a calculat impozitul pe venitul net anual datorat pentru anul 2007 stabilindu-se suma de 7946 lei, contribuabilul având de achitat suma de 2719 lei ca diferență în plus de impozit pe venit, față de suma de 5227 lei reținută ca impozit la sursă.

Pentru diferența de impozit pe venit constatată, în sumă de 2719 lei, în mod legal s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 82 lei.

În anul 2008 s-a constatat că venitul brut realizat de către reclamant a fost în sumă totală de_ lei, constând în venituri realizate în baza contractului de mandat nr. DJ/0377 din 06.09.2007, încheiat cu . Private, ce a avut ca obiect reglementarea activității de marketing al fondului de pensii privat, precum și în baza contractului de mandat nr._/23.10.2007, încheiat cu . Private, ce a avut ca obiect reglementarea activității de marketing a prospectelor schemelor de pensii facultative.

Potrivit art. 52 alin. 1 lit. d și art. 52 alin. 2 lit. a Cod fiscal plătitorii veniturilor din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile au obligația de a calcula, de a reține și de a vira impozit prin reținere la sursă, reprezentând plăți anticipate, din veniturile plătite, acesta stabilindu-se prin aplicarea unei cote de impunere de 10% la venitul brut.

În anul 2008 contribuabilului i s-a reținut la sursă impozit în sumă de_ lei.

Conform art. 52 Cod fiscal, pct. 64 ind. 1 din normele metodologice de aplicare a codului fiscal, contribuabilii care realizează venituri din activități independente pentru care venitul net anual este stabilit în sistem real și pentru care plătitorii de venituri au obligația reținerii la sursă a impozitului reprezentând plăți anticipate în conf. Cu art. 52 Cod fiscal, cu modificările și completările ulterioare, determină venitul net anual pe baza contabilității în partidă simplă.

Nici pentru anul 2008 reclamantul nu a completat registrul de încasări și plăți, venitul net și obligațiile declarative fiind calculate pe baza documentelor justificative emise de plătitorul de venit.

Veniturile brute obținute și declarate de contribuabil au fost în sumă de_ lei realizate în baza unui contract de mandat privind reglementarea activității de marketing al fondului de pensii privat, a unui contract de agent privind reglementarea activității de marketing al prospectelor schemelor de pensii facultative și a unui contract de comision.

În urma controlului s-a recalculat venitul brut avându-se în vedere faptul că din luna decembrie 2007 contribuabilul a devenit plătitor de taxa pe valoarea adăugată.

Venitul brut stabilit în urma controlului este în sumă de_ lei (_ lei încasări brute –_ lei TVA colectat).

Contribuabilul a depus declarația specială privind veniturile realizate în anul 2008 înregistrată sub nr._/13.07.2009 declarând un venit net din activități comerciale în sumă de_ lei.

Declarația de venit a fost prelucrată și s-a emis decizia de impunere anuală nr._/14.07.2009, rezultând un impozit anual în sumă de_ lei.

Întrucât în urma controlului s-a constatat un venit net în sumă_ lei iar cel declarat a fost în sumă de_ lei diferența de venit net stabilită în minus a fost în sumă de_ lei. S-a recalculat impozitul pe venit net anual datorat pentru anul 2008 stabilindu-se suma de_ lei cu 4076 lei mai puțin decât suma stabilită în decizia anuală nr._/14.07.2009.

În ceea ce privește obligațiile accesorii, având în vedere faptul că în sarcina intimatului ar trebui reținute debite suplimentare datorate bugetului consolidat al statului, acesta datorează și sumele cu titlu de majorări de întârziere și penalități, reprezentând măsura accesorie, conform art. 94 alin. 3 lit. f și art. 120, 120 ind. 1 din Codul de procedură fiscală.

Recurenta a apreciat cuantumul cheltuielilor exagerat în raport cu probele administrate.

A solicitat să se observe că în cauză probele administrate, cu înscrisuri, în acest sens fiind depuse numai înscrisuri avute în vedere la emiterea deciziei de impunere și la soluționarea contestației formulată în procedura prealabilă, precum și cu expertiza contabilă nu au presupus un efort material mare.

În consecință, obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de 6826,3 lei, a apreciat că este total nejustificată, motiv pentru care, raportat la disp. art. 274 alin. 3 Codul de procedură civilă, a solicitat micșorarea onorariului potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii formulată de reclamant, ca netemeinică și nelegală, cu consecința menținerii actelor recurentei ca temeinice și legale.

În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Analizînd sentința recurată, prin prisma motivelor invocate de recurentă, dar și a disp. art.3041C.P.C. Curtea constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:

În speță, problema de drept ce necesită dezlegare o reprezintă calificarea, în raport de dispozițiile legale incidente, reglementate de art.141 alin.2 C.Fiscal, art.57 alin.1 lit.b din Legea nr.411/2004, operațiunilor desfășurate de agent conform contractelor de mandat și de agent pot fi calificate drept servicii externalizate ale operațiunii de management fonduri pensii și dacă se circumscriu conceptului mai larg de „management”, așa cum s-a dispus prin decizia de casare nr.3172/2011 a Curții de Apel C..

Respectînd dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, instanța de fond, în rejudecare, a procedat la analiza noțiunii de agent de marketing atât prin prisma dispozițiilor legale interne, cât și prin prisma dispozițiilor comunitare.

În acord cu dispozițiile legale interne, activitatea agentului de marketing se încadrează în scutirile reglementate de disp. art.141 alin.2 pct.6 din Codul Fiscal, respectiv în operațiuni de gestionare a fondurilor comune de plasament și/sau a fondurilor de garantare a creanțelor, efectuată de entități constituite în acest scop.

De asemenea, disp. pct.35 din HG nr.44/2004 prevăd faptul că, în sensul art.141 alin.2 lit.a C.Fiscal pentru a se califica drept operațiuni scutite de taxă, serviciile externalizate trebuie să fie servicii distincte care să îndeplinească caracteristicile specifice și esențiale ale serviciului principal scutit de taxă.Scutirile se aplică numai în func ție de natura serviciilor și nu de statutul persoanei care le prestează sau căreia îi sunt prestate.

Nu poate fi reținută în acest sens susținerea recurentei în sensul că operațiunile desfășurate de către agent se încadrează în categoria operațiunilor ce intră în sfera de aplicare a TVA întrucât operațiunile realizate de agentul de marketing al unui fond de pensii nu se încadrează în serviciile demarketing reglementate de normele metodologice de aplicare a codului fiscal și cu privire la care se datorează TVA.

Această concluzie se desprinde din faptul că serviciul principal scutit de taxă îl reprezintă administrarea fondurilor de pensii, iar serviciul externalizat este reprezentat de activitatea de marketing al fondului de pensii.

În acest sens, instanța de fond a reținut corect faptul că activitatea de agent de marketing al fondului de pensii este un serviciu distinct care îndeplinește caracteristicile serviciului ce intră în sfera de scutire de taxă, încadrîndu-se în categoria serviciilor externalizate.

În același sens sunt și dispozițiile comunitare, dispoziții în raport de care activitatea prestată în speță de către intimat se încadrează în noțiunea de manager de terță parte.

De altfel, aceeași concluzie se desprinde și din dispozițiile interne, repectiv Legea nr.411/2004, art.57 alin.1 lit.h, precum și din faptul că, în raport cu atribuțiile specifice definite de Legea nr.411/2004,reglementate de art.116 din același act normativ, activitatea agentului de marketing este strâns legată de activitatea de administrare a fondurilor de pensii, activitatea în speță și activitățile ce se înscriu în categoria serviciilor de marketing reglementate de Codul fiscal prin normele de aplicare fiind îndrate în coduri diferite.

În acest sens, Curtea constată că, în mod corect instanța de fond a stabilit faptul că activitatea agentului de marketing este o activitate proprie, organizată în mod autonom de acesta, fiind, însă, esențială pentru activitatea administratorului fondului de pensii.

Este direct aplicabilă speței și Directiva a șasea avînd în vedere că activitatea desfășurată de agent este o activitate proprie de încheiere de contracte pentru pensii private, în beneficiul societății . Private, activitatea nefiind sub controlul persoanelor cu atribuții de conducere din cadrul societății, fiind organizată în mod autonom, dar esențială pentru administratorul fondului de pensii, îndeplinind astfel cerințele impuse de Directivă.

Față de aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a procedat la stabilirea în mod corect a stării de fapt și a aplicat dispozițiile legale incidente speței, în conformitate și cu dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare.

Avînd în vedere că, în mod corect instanța de fond a reținut și incidența motivului de anulare a actelor administrativ fiscale contestate reprezentat de atribuirea a două coduri de înregistrare atribuite aceleiași persoane fizice,este nefondat motivul de recurs invocat de recurentă privind aplicarea greșită a legii.

Astfel, atribuirea codului de înregistrare este reglementată de disp. art.72,75 și 76 din OUG nr.92/2003.

Din economia acestor reglementări legale se deduce faptul că un astfel de cod nu poate fi atribuit decât aferent unei persoane fizice, fiind caracterizat prin unicitate.

Nu poate fi reținută în acest sens susținerea recurentului în sensul că atribuirea unui nou cod de înregistrare s-a datorat deficiențelor programului informatic, nefiind invocată practic o critică adusă sentinței dintre cele reglementate de disp. art.304 C.P.C, ci propria culpă a organului de inspecție fiscală.

Se constată ca fiind nefondate și susținerile recurentei privind impozitul pe venit, avînd în vedere că instanța de fond a analizat corect problema de drept dedusă judecății, în raport de mențiunile obligatorii ale deciziei de casare, iar impozitul pe venit invocat de recurent vizează altă decizie de impunere, nefăcând obiectul cauzei deduse judecății decizia de impunere contestată avînd ca obiect doar stabilirea taxei pe valoare adăugată.

În ceea ce privește motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea constată că este nefondat, instanța de fond făcând corect aplicarea disp. art.274 C.P.C., fiind acordat acest cuantum în raport cu cele două cicluri procesuale pentru întreaga activitate a apărătorului ales.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art.312 C.P.C. să fie respins recursul ca nefondat și menținută sentința ca legală și temeinică.

În temeiul art.274 C.P.C. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimat reprezentînd o cotă parte din onorariul apărătorului, corespunzător cu activitatea concretă desfășurată în faza recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 6934 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M. O..

Obligă recurenta pârâtă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Decembrie 2013.

Președinte,

A. R.

Judecător,

G. V.

Judecător,

C. N. G.

Grefier,

A. Coșei

Red. Jud. A.R.

2ex./A.C. 16 Decembrie 2013

j. fond A.E.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA