Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 18155/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător C. M.
Judecător A. I. A.
Grefier P. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGRFP C. în numele și pentru AJFP G. împotriva sentinței nr.651 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Mitaru M. pentru intimatul reclamant S. I. lipsind recurenta pârâtă DGRFP C. în numele și pentru AJFP G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat Mitaru M. pentru intimatul reclamant S. I. solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.651 din 16 ianuarie 2013, Tribunalul G. a admis acțiunea formulată de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâtele AJFP G. și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 1001 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală, până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea recursului, recurenta DGRFP C. a susținut că sentința recurată este netemeinică și nelegală, instanța de fond respingând greșit excepția lipsei calității procesual pasive a AJFP G., temeinicia excepției rezultând din dispozițiile art. 1 din OUG 50/2008, art. 8 alin. 5 HG 668/2008.
Pe fondul cauzei susține că odată cu reașezarea metodologiei de calcul a taxei de poluare s-au eliminat reglementările referitoare la interzicerea înmatriculării în România a autoturismelor mai vechi de 8 ani și cele care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO3.
A invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005 și a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A mai arătat că alin.2)al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Referitor la dispozițiile art.23(9) și art.25(12) din Tratatul Uniunii Europene consideră că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, admiterii excepției invocate, iar pe fond respingerea acțiunii față de AJFP G. .
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 ind.1 C.proc.civ .
Recurentele pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat o taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, pârâta comunicându-i refuzul, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului .
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Față de considerentele expuse și potrivit dispozițiilor art. 3041 și art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGRFP C. în numele și pentru AJFP G. împotriva sentinței nr.651 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. I. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant S. I. 680 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2013.
Președinte, G. C. | Judecător, C. M. | Judecător, A. I. A. |
Grefier, P. F. |
Red.jud.A.I.A.
Tehnored.F.P.F.
24 Septembrie 2013
Jud.fond.Ș.Ș.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7958/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
