Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 865/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. A.
Judecător G. C.
Judecător C. M.
Grefier C. B.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 12 noiembrie 2013 privind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A. V., împotriva Deciziei nr. 5087/2012 din 14 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/95/2011 în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile și concluziile părților din ședința publică de la 12 noiembrie 2013 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 19 noiembrie 2013.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin sentința nr. 2803/2011 din 28 octombrie 2011, Tribunalul Gorj a respins excepțiile invocate, ca neîntemeiate.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul A. V., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Tg-J..
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 2.249 lei, reprezentând taxă de poluare, ce va fi actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 504,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG-J..
Prin decizia civilă nr. 5087/2012 din 14 Iunie 2012 pronunțată de Curtea De Apel C., Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, s-a admis recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG-J. împotriva sentinței nr.2803 din data de 28 octombrie 2011, pronunțată în dosarul nr._/95/2011 al Tribunalului Gorj, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. V. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
S-a modificat în parte sentința în sensul că înlătură dispozițiile privind acordarea dobânzii legale.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel C., a reținut următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă pe poluare la data de 30.06.2009. Reclamanta a solicitat restituirea integrală a taxei pe poluare, pârâta comunicându-i răspuns cu adresa nr._/19.08.2011.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimatul reclamant, era obligată prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.civ. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Nu poate fi reținută inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei pe poluare achitată ca urmare a necontestării deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice, având în vedere că cererilor de restituire integrală a taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
În conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Administrația F. pentru Mediu are în cauză calitate procesuală pasivă, având în vedere că raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, fondul pentru mediu fiind beneficiarul taxei de poluare calculată și plătită de reclamant, taxă pe care reclamantul solicită să-i fie restituită.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
Instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției și hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, conform căreia „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62].
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
În privința dobânzii, Curtea reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Astfel, art. 1 alin. 1 și 2 din O.M.F.P. nr. 1899/2004 prevede că „Sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute la art. 112 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.
Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent”.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.p.fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței, nefiind formulată o astfel de cerere în cererea de restituire a taxei de poluare adresată organului fiscal.
În aceste condiții, reclamanta nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, ori în speță prin cererea adresată pârâtei A.F.P.Tg. J. (fila 4 verso dosar fond), reclamantul a solicitat numai restituirea taxei achitate, nu și plata dobânzii. Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale la suma achitată, va fi respins.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata, Curtea reține că în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., prin admiterea acțiunii pârâta aflându-se în culpă procesuală.
Împotriva deciziei civile nr. 5087/2012 de la 14 iunie 2012 pronunțată de Curtea De Apel C., Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._/95/2011, a formulat cerere de revizuire A. V..
În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, se arată că ulterior emiterii Deciziei contestate:
1. CJUE s-a pronunțat in cauza C-565/11, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 14 iulie 2011, primită de Curte la 10 noiembrie 2011, în procedura M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu,
prin HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)18 aprilie 2013(*) astfel:
„Restituirea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii - Regim național care limitează dobânzile aferente taxei rambursate pe care trebuie să le plătească statul respectiv - Dobânzi calculate începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei - Neconformitate cu dreptul Uniunii - Principiul efectivității"
In fapt, prin acțiunea promovata de el, a solicitat restituirea unei sume pe care a platit-o obligatoriu si nelegal cu titlu de taxa de poluare în baza unei norme interne care s-a dovedit a fi nelegală în raport de dreptul comunitar. Acțiunea și-a întemeiat-o in drept pe normele comunitare, care au prioritate in fata dreptului intern.
Tribunalul Gorj, Secția Comerciala si C. Administrativ a admis cererea sa iar pârâtele au fost obligate la plata sumei actualizata cu dobânda legala.
Insa prin Decizia contestata instanța de recurs a admis recursul piritelor iar pe fond mi-a respins capătul de cerere privind actualizarea sumei cu dobânda legala cu motivarea ca nu a solicitat în cererea către pârâta AFP actualizarea sumei cu dobânda legala solicitând direct instanței de fond, dând preferabilitate dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc si nu obligației impuse la nivel constituțional de disp. art.148 precum ai ale art.l alin.l din Lg. 57/2003, precum si in raport de considerentele Hotaririi pronunțate de CJUE in cauza C. c Enel, C-/64, deci, instanța de judecata trebuie sa constate prioritatea legislației comunitare fata de dreptul intern, in ceea ce privește existenta dreptului la dobânzi CJUE, prin Decizia enunțata mai sus conchide In plus, trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normei: dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci ș:. sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, F p. 1-1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, TestClaimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R., p. 1-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jtilich și alții, C-l 13/10, C-147/10 și C-234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).
In consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoc. Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jiilich și alții, punctul 66).
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și a citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată)
Ca atare, față de cele expuse, se impune reaprecierea regimului juridic aplicabil dobânzii, în sensul acordării dobânzii legale începând cu data la care taxa de poluare a fost achitata si până la data restituirii efective a acesteia către contribuabil.
Pentru aceste motive solicită admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei din recurs, rejudecarea recursului, respingerea recursului pârâtelor iar pe fond menținerea sentinței civile pronunțată de Tribunalul Gorj ca fiind temeinică și legală, cu obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată din recurs și din această cale.
La data de 01 .10.2013 revizuientul a depus la dosar Note Scrise, prin care a solicitat să se constate că cererea de revizuire a fost promovată în termenul legal, fiind perfect admisibilă, să se constate o situație lipsita de orice echivoc care rezida în cauza, respectiv aceea ca revizuientul a invocat m susținerea demersului judiciar inițiat prin aceasta cale extraordinara de atac cazul special de revizuire reglementat la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, iar nu vreunul dintre cele reglementate de dispozițiile m materie ale Codului de procedura civila, fiind de reamintit ca potrivit textului de lege mai înainte enunțat constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedura civila. pronunțarea hotărârilor ramase definitive si irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României republicata. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogarea la regula consacrata de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivata a pârtii interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgenta si cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare. Cu alte cuvinte, motivul de revizuire ce întemeiază cererea de fata se adaugă celor din Codul de procedura civila, »(art.322 pct.9) regim juridic distinct si astfel fiind, are prioritate legea speciala care vine sa completeze legea de procedura generala, iar împrejurarea ca prin decizia Curții Constituționale nr. 1609 din 9 decembrie 2010 s-au declarat neconstituționale prevederile art. 23 alin. 2 teza II din Legea nr. 554/2004 nu poate în niciun caz sa întemeieze vreuna dintre excepțiile mai sus arătate, dimpotrivă rezulta cu puterea evidentei ca în prezent textul de la art. 21 alin 2 din lege menționat deja, mai reglementează doar doua probleme juridice si anume consacra motivul de revizuire suplimentar in sensul arătat deja mai sus si fixează termenul limita pentru soluționarea cererii de revizuire, respectiv maximum de 60 de zile, în vreme ce termenul reglementat inițial de 15 zile de la comunicare pentru declanșarea procedurii de revizuire este în prezent inaplicabil tocmai pentru aceea ca soluția Curții Constituționale nu a fost urmata de nicio intervenție legislativa așa încât nu~se mai pune problema existentei in prezent a unui termen limita în interiorul căruia sa poată fi formulata revizuirea unei hotărâri judecătorești naționale pronunțata cu încălcarea dreptului european.
Ce este așa o demonstrează si faptul ca daca revizuirea hotărârilor judecătorești pentru motivul special mai sus menționat ar fi limitata la o perioada de timp dintre cele prevăzute de normele în materie ale codului de procedura civila, s-ar putea ajunge la situația paradoxala, si în egala măsura absurda, în care termenul în discuție sa se împlinească mai înainte de data pronunțării hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene si astfel remediul legislativ de la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 ar fi practic lipsit de conținut, ceea ce în niciun caz nu poate fi primit de către instanța de judecata în cauza. Se poate considera ca m cauza este aplicabil termenul de revizuire cel mai favorabil si pentru motivul de revizuire cel mai asemănător reglementat de C.P.C., astfel ca revizuirea pe motivul prevăzut de art.21 din Lg.554/2004 poate fi exercitata in termenul de 3 luni prevăzut de art.324 alin.3 C.P.C. ce începe să curgă de la data publicării in B.O.U.E. a deciziei interpretative a T.F.U.E.. Este admisibila si față de disp.art.324 alin. l C.P.C care impune cu titlu de drept comun condiția ca decizia instanței de recurs sa evoce fondul, ținând cont ca prin decizia atacata s-au admis recursurile, modificându-se sentința recurată, se constata ca decizia supusa revizuirii evoca fondul.
Este Îndeplinita si condiția de admisibilitate privind incidența unor prevederi ale dreptului comunitar de care instanța a cărei decizii este supusa revizuirii nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii, întrucât Ia data la care s-a pronunțat decizia instanței de recurs nu era soluționată cererea de interpretare a TFUE în Cauza I..
Arată că cererea sa de revizuire este admisibilă în principiu, dar si pe fond întrucât decizia CJUE schimba perspectiva analizării compatibilității dreptului intern, a restituirii dobânzilor in materia taxelor de poluare, ceea ce trebuie sa conducă la schimbarea deciziei instanței de recurs, potrivit disp.art.327 alin 1 C., respingând recursurile piritelor, menținând sentința recurată ca temeinica si legala, obligând piritele la plata cheltuielilor de judecata din recurs către reclamant.
CJUE a apreciat în dec. din 18.04.2013 ca dispozițiile de procedura fiscala aplicate in restituirile de taxe de poluare sunt in coliziune cu normele enunțate in considerentele hotărârii, ca a fost încălcat dreptul la acordarea dobânzii in raport de art. 110 TFUE(art.90).
Rejudecând recursul sa aveți in vedere considerentele CJUE pronunțate in cauza C-561/Î1, sa constatați ca se impune reaprecierea regimului juridic aplicabil dobânzii, in sensul ca trebuie acordata dobânda legala începând cu data la care taxa de poluare a fost achitata si până la data restituirii efective a acesteia către contribuabil.
Pe cale de consecința a solicitat să se rețină că cererea de revizuire este admisibilă, să se admită în temeiul normelor speciale enunțate din Legea contenciosului administrativ coroborat cu art. 326 Cod procedura civila, sa o încuviințați, iar, în temeiul art. 327 Cod procedura civila coroborat cu art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rejudecarea recursului, in temeiul disp.art 312 alin.l si art.304 iude.1, respingerea recursului în tot ca nefondat, să se mențină sentința recurată ca temeinica si legala, obligând pârâtele( acolo unde este cazul) si la plata onorariului avocat în recurs cât si la cheltuieli de judecata din revizuire.
Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor legale incidente și a criticilor invocate, Curtea constată următoarele
Cererea având ca obiect revizuirea deciziei nr. 5087/2012 din 14 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/95/2011 este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 21 alin.2 din legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 21 alin 2 din legea nr.554/2004 ,,Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1609/2010 prevederile alin. (2) teza a doua au fost declarate neconstituționale.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1039/2012 prevederile alin. (2) teza întâi au fost declarate neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.
În motivarea Deciziei nr. 1039/2012 Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vor continua să producă efecte juridice după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, cu excepția prevederilor cuprinse în teza a doua a textului, declarate ca neconstituționale prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011. Efectele juridice ale acestor din urmă norme au încetat în virtutea dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție. Cât privește dispozițiile art. 21 alin. (2) teza întâi și a treia, acestea urmează a continua să producă efecte juridice.
Este adevărat că în perioada cuprinsă între . legii de abrogare - Legea nr. 299/2011 -, respectiv 25 decembrie 2011, și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii de constatare a neconstituționalității normei abrogatoare, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 erau abrogate și nu au produs efecte juridice, însă, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, acestea reintră în fondul activ al legislației." Prin urmare, la data pronunțării Deciziei din în recurs nr. 4884 din 19 06 2012 a cărei revizuire se solicită ,motivul de revizuire invocat nu era prevăzut de lege .Raport la aceste considerente, Curtea reține incidența principiului de drept procesual civil ce guvernează materia căilor extraordinare de atac și anume acela potrivit căruia exercitarea revizuirii se justifică, este admisibilă doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege . Ori potrivit considerentelor sus expuse, la data pronunțării Deciziei nr. 4884 din 19 06 2012 nu exista temeiul de drept invocat în cerere de revizuient .
Conform art. 326 alin.3 C pr. civilă dezbaterile sunt limitate cu prioritate la admisibilitatea căi de atac iar potrivit art. 725 alin(3) Hotărârile pronunțate înainte de . legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.
Pe de altă parte, orice hotărâre este supusă căilor de atac prevăzute de lege la data pronunțării hotărârii ce se atacă, întrucât calea de atac este un beneficiu al legii, nu un drept al părților din proces . În cazul căilor de atac extraordinare, a căror admisibilitate depinde de respectarea cazurilor și condițiilor strict enumerate și expres prevăzute de lege, nu se poate realiza o disociere a existenței căii de atac însăși de motivele enumerate . Condițiile de admisibilitate la care se limitează cu prioritate dezbaterile vizează, pe lângă cele generale relative la capacitate, calitate, obiect, și cele particulare specifice fiecărui motiv de revizuire . În concluzie, inexistența motivului de revizuire implică formal faptul ca partea nu are deschisă această cale de atac .
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale sus expuse și a principiilor enunțate rezultă că la data pronunțării Deciziei nr. 4884, respectiv 19 06 2012, calea de atac a revizuirii în considerarea cazului particular al încălcării dreptului comunitar nu era prevăzută de legislația în vigoare .
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. V., împotriva Deciziei nr. 5087/2012 din 14 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/95/2011 în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2013.
Președinte, A. I. A. | Judecător, G. C. | Judecător, C. M. |
Grefier, C. B. |
Red.jud.A.A.
C.B. 27 Noiembrie 2013/2 ex.
Jud.rec.MF
A.C.
L.C.
| ← Pretentii. Sentința nr. 2424/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2936/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
