Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 19202/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
PREȘEDINTE: - D. C.
Judecător: - M. F.
Judecător: - C. N. G.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de DGFP GORJ, actuala D.G.R.F.P. C. în numele și pentru pârâta AFP NOVACI, actuala ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.1093 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul LĂȚOIU V. și pârâta ADMINITRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat A. I. C., pentru intimatul reclamant LĂȚOIU V., lipsind recurenta pârâtă și intimata pârâtă ADMINITRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal iar recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă.
Curtea, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat A. I. C., pentru intimatul reclamant LĂȚOIU V., a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței, ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1093 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, a ost admisă acțiunea formulată de reclamantul Lățoiu V., prin avocat C. A. I., în Novaci, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Novaci(AFP) și Administrația F. pentru Mediu (AFM).
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5441 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală, până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DGFP GORJ, actuala D.G.R.F.P. C. în numele și pentru pârâta AFP NOVACI, actuala ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului pârâta a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția calității procesuale pasive a A.F.P. Novaci, cu motivarea că A.F.P. Novaci este organul fiscal care a emis actul de calcul al taxei de poluare.
Potrivit art.1 din O.U.G. 50/2008 „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxa, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Art.8 alin.5 din H.G. nr.668/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr.50/2008 prevede că „restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă se face din bugetul F. pentru Mediu”.
A solicitat să se constate lipsa calității procesuale a A.F.P. Novaci în ceea ce privește restituirea taxei de poluare și respingere acțiunii reclamantului ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă”..
Referitor la fondul cauzei, a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005 și a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A precizat că alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a apreciat că, întrucât nu sunt în culpă procesuală, nu poate fi obligată la o astfel de plată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041 C.pr.civilă și art.20din legea nr.554/2004.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art. 113 Cod pr. fiscală, în prezent art. 117 Cod pr. fiscală. Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere. În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat. Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumei, iar organul fiscal a refuzat să restituie suma.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim. Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Taxa specială de primă înmatriculare a fost achitată de către intimatul reclamant în temeiul dispozițiilor art. 2141- 2143 Codul fiscal și punctul 311- 312 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal, dispoziții care sunt contrare art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratatul Constitutiv al U.E., care prevăd că niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, aceste dispoziții interzicând discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, limitând libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratat, au efect direct pentru ordinea juridică a României, ele fiind obligatorii pentru statele membre ale U.E. și în acest context dispozițiile art. 2141- 2143 din Codul fiscal sunt reglementări contrare dispozițiilor comunitare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în ceea ce privește achitarea taxei speciale de primă înmatriculare, întrucât se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, adică se dezavantajează direct sau indirect autovehiculele și autoturismele din celelalte țări membre U.E. în competiție cu produsele similare autohtone.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, corect și legal prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către intimatul reclamant a taxei speciale de primă înmatriculare.
Curtea reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art. 2141 Cod fiscal care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Adoptarea O.U.G. 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară. Taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art. 2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 110 din Tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Nu este fondata nici critica privind lipsa calitatii procesual pasive a AFP Novaci.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 din OMPF nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, organul fiscal competent în soluționarea cererilor de restituire este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare.
Administrația Finanțelor Publice este o structura administrativa de sine stătătoare, care are drepturi și obligații distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprii, decurgând din calitatea de subiect de drept administrativ si poarta o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.
În speță, autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Novaci, cea careia i s-a facut plata taxei si careia i s-a solicitat restituirea, avand astfel calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
Nu este întemeiată critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Administrația F. pentru Mediu nu este parte în cauză, având în vedere că raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății nu este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 C.p.civ., Curtea va obliga recurenta parata la plata către intimatul reclamant a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată, efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DGFP GORJ, actuala D.G.R.F.P. C. în numele și pentru pârâta AFP NOVACI, actuala ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.1093 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul LĂȚOIU V. și pârâta ADMINITRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta pârâtă către intimatul reclamant la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2013.
Președinte, D. C. | Judecător, M. F. | Judecător, C. N. G. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.C.N.G.
Jud.fond D.P.
Tehn.R.Ș./2 ex.
10 Decembrie 2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1106/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
