Anulare act administrativ. Decizia nr. 3142/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3142/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 4816/104/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3142/2013
Ședința publică de la 25 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N. G.
Judecător A. R.
Judecător A. C.
Grefier M. B.
c.c.c.c.c.c.c.c.c.c.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul reclamant P. J. împotriva sentinței nr. 372 din 22.02.2012, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimatul pârât I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ M. B. AL JUDEȚULUI O..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, lipsind recurentul reclamant P. J.. consilierul juridic V. I. pentru intimatul pârât I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ M. B. AL JUDEȚULUI O.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că Baroul București a răspuns instanței în sensul că av. T. Nicușor nu figurează în Tabloul avocaților Baroului București, intimatul pârât I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ M. B. AL JUDEȚULUI O. nu a depus decizia Curți de Apel București, după care,
Consilierul juridic V. I. pentru intimatul pârât I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ M. B. AL JUDEȚULUI O. depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri și practică judiciară, după care,
Având în vedere că apărătorul recurentului reclamant P. J. nu are calitatea de avocat potrivit Legii nr. 51/1995 instanța învederează excepția lipsei calității de reprezentant al av. T. Nicușor.
Consilierul juridic V. I. pentru intimatul pârât I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ M. B. AL JUDEȚULUI O. solicită admiterea excepției lipsei calității de reprezentant al av. T. Nicușor și pe fond respingerea recursului, după care, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 372 din 22.02.2012 Tribunalul O. a respins acțiunea formulată reclamantul P. J., în contradictoriu cu pârâtul I. pentru Situații de Urgență „M. B.” al Județului O., precum și cererea de suspendarea executării actului administrativ nr._/I/19.10.2011, ca neîntemeiate.
În considerentele sentinței s-a reținut că petentul a fost cadru militar – subofițer la I. pentru Situații de Urgență „M. B.” jud.O. din cadrul MAI și acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.
MAI cât și structurile din subordine, inclusiv instituția pârâtă, a fost supusă reorganizării dat fiind dispozițiile legii nr. 286/2010 privind bugetul de stat pe anul 2011, prin care bugetul ce privea cheltuielile de personal ale acestui minister a fost redus, astfel că a fost nevoie de luarea unor măsuri privind redimensionarea numărului de posturi ocupate de toate categoriile profesionale din cadrul acestuia, inclusiv cadrele militare.
La luarea acestor măsuri au fost avute în vedere și prevederile art. 10 din legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscală bugetară și în aplicarea și executarea acestor legi au fost emise ordinele nr. I/658/10.06.2011 al MAI privind reorganizarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și nr. 7104/2011 al acestei instituții.
De asemenea, pentru personalul ale căror funcții au fost desființate și pentru personalul care a ocupat posturi de natura celor desființate, au fost emise acte administrative de punere la dispoziția unității potrivit dispoz. art. 82 din legea nr. 80/1995.
Punerea la dispoziție s-a realizat printr-un act administrativ colectiv ,respectiv ordinul Inspectorului șef al ISU O. nr._ /I/27.06.2011,iar competența de emitere a acestui ordin revine conducătorului unității ,potrivit ordinului MAI nr. 600/2005.
Faptul că acest ultim act normativ cât și alte ordine ale Inspectorului general al IGSU, ce nu au fost publicate în Monitorul Oficial nu atrag nulitatea absolută a ordinului contestat de petent, deoarece ordinele au caracter clasificat în temeiul art. 17 din legea nr. 182/2002 și, potrivit art. 11 din legea nr. 24/2000 nu există obligația publicării în M.Of.
Ordinul contestat de către petent a fost aplicat întregului personal din cadrul instituției pârâte, care a fost supus spre selecție în baza metodologiei emise de Inspectorul general al IGSU sub nr. 7104/2106.2011, neexistând motive de nulitate absolută așa cum se invocă de către petent.
Mai mult, nulitatea unui act administrativ este apreciată în raport de dispozițiile legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și nu față de dispozițiile decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și care se referă la alte acte juridice.
De altfel, petentul a și dat curs acestei selecții prin participarea la examenul desfășurat la data de 17.08.2011 pentru ocuparea a două posturi vacante de subofițer principal, fiind însă clasat pe locul 5 și declarat respins, situație în care a fost menținut în continuare la dispoziția instituției ,potrivit ordinului mai sus enunțat, contestat de către petent.
Deoarece, la nivelul instituției pârâte nu au mai fost identificate posturi vacante de subofițeri, corespunzătoare statutului și pregătirii profesionale a reclamantului, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de pârâtă la dosar, a fost emis ordinul Inspectorului șef al ISU O. nr._/I/19.10.2011, potrivit căruia petentul a fost trecut în rezervă prin aplicarea dispoz. art. 85 alin. 1 lit. e din legea nr. 80/1995.
Această lege îi este aplicabilă petentului, în calitate sa de cadru militar și nu dispozițiile Codului muncii la care petentul face referire în cuprinsul acțiunii chiar dacă actul administrativ se referă la o decizie în concediere în accepțiunea acestuia.
Prin urmare, nu sunt încălcate nici Directiva 98/58/CE menționată în susținerea acțiunii de către petent și care se referă la concedierile colective din statele UE.
In susținerea acestor argumente este și practica judiciară a ÎCCJ (decizia 664/2009) care prevede că persoanele ce au calitatea de cadru militar în activitate, nu sunt salariate și nu li se aplică dispozițiile Codului muncii cât și celelalte referitoare la legislația muncii, ci drepturile și obligațiile acestora sunt prevăzute prin acte normative speciale, în speță, legea nr. 80/1995.
Referirea petentului la funcția publică militară de ofițer deținută de numita I. V., care nu este consilier juridic și care semnează ordinul în cauză, nu are nici un fel de relevanță cu obiectul cauzei în condițiile în care actele administrative contestate sunt emise și semnate de către conducătorul instituției, în temeiul competențelor stabilite de ordinul MAI nr. 600/2005.
Nu există motive de nelegalitate a actelor administrative contestate de către petent prin nerespectarea procedurii de comunicare a acestora, atâta timp cât, din înscrisurile depuse la dosar rezultă o atare comunicare și, mai mult, acesta în termenele prevăzute de lege, a și contestat actele în procedura prealabilă administrativă prevăzută de art. 7 din legea nr. 554/2004.
Nici susținerea acestuia cu privire la nerespectarea legii nr. 544/2001 privind accesul la informații publice, nu este relevantă cauzei, deoarece reclamantul nu a fost împiedicat în nici un mod să formuleze cerere la instanța de contencios administrativ potrivit art. 22 din lege și să facă dovada vătămării drepturilor sale.
P. considerentele expuse, va fi respinsă cererea formulată de către reclamant vizând anularea celor două ordine emise de Inspectorul șef al ISU „M. B.” jud.O., ca fiind neîntemeiată și, în consecință, și cererile privind reîncadrarea, despăgubiri, daune interese și daune morale, ce sunt accesorii vor fi de asemenea respinse.
Deoarece, cererea de chemare în judecată a reclamantului este respinsă pe fond, cererea privind suspendarea executării actului administrativ nr._/I/19.10.2011 contestat, având un caracter subsidiar, urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul reclamant P. J., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare recurentul reclamant a invocat nevaliditatea comunicării sentinței nr.372/22.02.2012, ce trebuie sancționată cu nulitatea absolută conform art.105 alin.1 C.P.C.rap. la art.148 alin.2 C.P.C., precum și a art.128 alin.7 teza a-II-a din ROI, aceasta nefiind semnată de judecător și contrasemnată de grefierul de ședință.
În raport de disp. art.266 alin.1 și 3 hotărârea trebuie întocmită în două exemplare originale după care se efectuează și se comunică copii, nu tehnoredactări, fiind invocată lipsa mențiunilor obligatorii.
A criticat recurentul sentința atacată și prin prisma administrării nelegale a probelor în dosar, precum și pronunțarea hotărârii mai înainte de emiterea actului de procedură prev. de art.168 alin.1 coroborat cu art.268 alin.4 C.P.C. constînd în încheierea motivată de admitere sau respingere a probelor solicitate.
În susținerea acestui motiv recurentul a arătat că judecătorul a administrat probe tăgăduite de reclamant, fără a avea la dosar înscrisurile reprezentate de OMAI nr.600/2005, OMAI nr.I/658/10.06.2011, Ordinul Inspectorului General al ISU pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a ISU „M. B.” O.., înscrisuri a căroro existență a fost tăgăduită de reclamant, înlăturând astfel orice prezumție de legalitate.
Cu privire la aceste înscrisuri, reclamantul a arătat că nu i-au fost comunicate în copie certificată și, nefiind dovedite originalele, nu există, aceste acte nefiind publicate în Monitorul Oficial, ceea ce conduce la concluzia că nu s-a făcut dovada reorganizării instituției publice și a desființării postului ocupat de reclamant.
A criticat recurentul soluția instanței de fond și prin prisma aprecierii de către aceasta a caracterului de act administrativ al adresei nr.7104/2011, deși aceasta nu produce efecte juridice decât față de cei cărora le-a fost comunicată, nefiind și cazul reclamantului, prin aceasta fiind încălcat principiul accesibilității.
A arătat recurentul că a fost încălcat în speță principiul contradictorialității și egalității părților și a fost administrată nelegal proba cu practica judiciară a ICCJ.
Au fost aduse critici de către reclamant și cu privire la delegația consilierului juridic I. V., cu privire la care instanța de fond trebuia să constate că aceasta nu poate exercita legal profesia de consilier juridic, neavînd legitimație și insignă și nefăcând dovada împuternicirii de reprezentare juridică.
Criticile aduse de recurentul reclamant Ordinului nr.I/658/2011 constau în faptul că acesta nu este clasificat, nefiind secret și existînd astfel obligația publicării, iar la dosar nu există decât adresele IGSU, fără titlu, necertificate legal.
A mai invocat recurentul faptul că judecătorul de fond nu și-a îndeplinit obligația de a menționa în dispozitivul sentinței soluția de respingere a capetelor de cerere formulate cu privire la constatarea inopozabilității Ordinului nr._/I/2011, cu privire la constatarea și aplicarea sancțiunii nulității absolute a Ordinului nr._/I/2011, cu privire la excepția nulității absolute a actului administrativ colectiv reprezentat de ordinul menționat anterior, cel privind obligarea ISU la anularea ordinului, la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, despăgubirea constînd în drepturile de care a fost lipsit, acordarea de daune interese de 500 lei pe zi de întârzierepână la reîncadrarea efectivă, acordarea de despăgubiri morale în sumă de 200.000 lei și a cheltuielilor de judecată.
La data de 22.10.2012 a fost formulată întâmpinare de către intimatul ISU „M. B.” prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Prin precizările depuse ulterior de către apărătorul recurentului reclamant au fost invocate excepții, respectiv excepția inexistenței juridice și a inopozabilității actelor normative, excepția lipsei calității de reprezentant al inspectorului șef colonel P. M. și a colonelului G. N..
La termenul din 26.11.2012 a fost dipusă citarea recurentului reclamant pentru a preciza dacă își însușește recursul formulat și semnat de către apărătorul T. Nicușor, fiind reluată procedura de citare a reclamantului la termenul din 21.01.2012, fiind dispusă la termenul din 18.02.2013 efectuarea unei adrese către Baroul București pentru a preciza dacă apărătorul recurentului reclamant este înscris în tabloul avocaților definitivi.
Avînd în vedere că recurentul reclamant nu s-a prezentat în instanță și nu a făcut demersuri pentru a-și însuși recursul deeclarat de către apărătorul T. Nicușor, iar Baroul București a înaintat răspunsul la adresa efectuată de instanță, învederînd faptul că numitul T. Nicușor nu figurează în tabloul avocaților definitivi, Curtea va analiza excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al apărătorului recurentului reclamant, excepție invocată de către intimat la termenul din 18.02.2013.
Analizînd cu prioritate, conform art.137 C.P.C. excepția invocată privind lipsa dovezii calității de reprezentant, Curtea, constată că este fondată din următoarele considerente:
În speță, cererea de recurs precum și toate excepțiile invocate ulterior în fața instanței de recurs au fost semnate de o persoană care nu a dovedit calitatea sa de apărător al recurentului reclamant, nefiind făcută dovada calității sale de avocat, avînd în vedere că, deși a depus o împuternicire avocațială, conform adresei înaintate de Baroul București acesta nu figurează înscris în „Tabloul avocaților” definitivi, așa cum prevăd dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.51/1995 rep.
Se au în vedere, în acest sens, și disp. art.28 din Legea nr.51/1995 rep. privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat în conformitate cu care avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică și juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul de corespondență.
Avînd în vedere că cererea de recurs, precum și excepțiile invocate ulterior, au fost semnate de numitul T. Nicușor care nu a făcut dovada unei împuterniciri avocațiale și a unui contract de asistență juridică încheiat cu respectarea disp.Legii nr.51/1995 care reglementează organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Nu sunt incidente, în speță, nici disp. art.69 alin.2 C.P.C. în conformitate cu care doar avocatul ce deține această calitate conform Legii nr.51/1995 rep. și care a asistat partea la judecarea pricinii, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp, precum și exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii date.
Față de toate aceste considerente, va fi admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al numitului T. Nicușor și va fi respins recursul ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitatea de reprezentant.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității de reprezentant .
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant P. J. împotriva sentinței nr. 372 din 22.02.2012, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimatul pârât I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ M. B. AL JUDEȚULUI O., ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitatea de reprezentant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2013.
Președinte, C. N. G. | Judecător, A. R. | Judecător, A. C. |
Grefier, M. B. |
Red. Jud. AR
Ex.2/BM/08.04.2013
Jud. fond G I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9122/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
