Anulare act administrativ. Hotărâre din 22-10-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 14830/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul R. A. C. împotriva sentinței nr. 2434 din data de 20 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M.. C. și C. L. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic Ț. C. pentru intimații pârâți, lipsind recurentul reclamant.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, este netimbrat, intimații pârâți nu au formulat întâmpinare, după care:
Curtea invocă excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul părților prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra acesteia.
Consilier juridic Ț. C., pentru intimații pârâți P. mun. C. și C. L. C., solicită admiterea excepției invocate și anularea recursului ca netimbrat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2434 din data de 20 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ s-a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes în ceea ce privește excepția de nelegalitate.
S-a respins excepția de nelegalitate a HCL 152/31.03.2011 și HCL 135/29.03.2012.
S-a respins cererea privind anularea adresei nr._/2012, ca inadmisibilă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul R. A. C. în contradictoriu cu pârâții P. mun. C. și C. L. C..
A fost obligat pârâtul P. M.. C., să emită certificat de urbanism la cererea formulată de reclamant și înregistrată la instituția pârâtă sub nr._/22.03.2012.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes în ceea ce privește invocarea excepției de nelegalitate, a reținut că reclamantul a invocat, pe calea excepției, conform dispozițiilor art. 4 din Legea 554/2004, nelegalitatea HCL nr. 152/31.03.2011 cât și a HCL 135/29.03.2012 privind prelungirea valabilitatea Planului Urbanistic General al Municipiului C.
În ceea ce privește admisibilitatea invocării nelegalității unui act normativ, pe calea excepției prevăzute de art.4, instanța a reținut:
Obiectul excepției de nelegalitate este determinat prin art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004, ca fiind actul administrativ individual cu caracter unilateral; intimatul interpretează dispoziția de obiect, în sensul excluderii din domeniul de aplicare a excepției de nelegalitate în privința actelor administrative unilaterale, cu caracter normativ.
O asemenea diferențiere de regim juridic, chiar în condițiile în care disp. art. 11 din lege permit formularea acțiunii în anulare, indiferent de respectarea unui termen legal și imperativ, nu se justifică, prin prisma finalității acestei proceduri.
Din expunerea de motive la Legea 262/2007 ( act normativ ce modifică disp. art. 4 LCA ), a rezultat că legiuitorul a avut în vedere necesitatea completării obiectului, în sensul instituirii unei proceduri de verificare a legalității, ca și chestiune prealabilă judecății, atât în privința actelor administrative unilaterale cu caracter individual, cât și în privința actelor administrative cu caracter normativ .
A accepta teza potrivit căreia actele administrative cu caracter normativ pot fi contestate numai pe calea acțiunii directe echivalează cu acceptarea unei situații împovărătoare pentru părți, contrară principiului unui proces echitabil, în sensul că persoanele care se consideră vătămate prin emiterea unui act administrativ cu caracter normativ și care au deschis o acțiune în contencios administrativ să fie în imposibilitate să se apere pe calea excepției invocate în acel proces și să fie nevoite să deschidă o altă acțiune în justiție.
Astfel fiind, dacă legiuitorul permite atacarea unui act administrativ normativ oricând, cu atât mai mult actul administrativ cu caracter normativ poate fi contestat pe calea excepției de nelegalitate, în același sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr.135/15.01.2009).
Aceeași interpretare a fost împărtășită și de jurisprudența constată a Înaltei Curți de Casație și Justiție; în acest sens, interpretând legea națională prin prisma art. 20 alin. 2 din Constituție, într-un sens care să corespundă prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a drepturilor omului, Înalta Curte a reținut că o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate, de accesibilitate și previzibilitate, astfel încât să permită destinatarilor săi să își orienteze conduita în acord cu imperativele legii; de aceea, atunci când textul unei legi, așa cum este art. 4 din legea 554/2004, este confuz sau susceptibil de interpretări, se impune ca previzibilitatea lui să fie asigurată printr-o jurisprudență uniformă, care să asigure celor implicați posibilitatea de a-și regla conduita într-o asemenea manieră, încât drepturile și interesele lor legitime să nu fie atinse în substanța lor.
Ca atare, includerea actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, în obiectul excepției de nelegalitate, corespunde scopului declarat al legii 262/2007 .
Excepția lipsei de interes invocată de pârâtă a fost respinsă, de asemenea întrucât actele a căror nelegalitate s-a invocat au fost avute în vedere la soluționarea cererii reclamantului, astfel că acesta justifica un interes în formularea cererii.
In ceea ce priveste excepția de nelegalitate a HCL nr. 152/31.03.2011 și a HCL 135/29.03.2012 privind prelungirea valabilitatea Planului Urbanistic General al Municipiului C., instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea de Consiliu L. nr. 152/31.03.2011 s-a aprobat prelungirea termenului de valabilitate a Planului Urbanistic General (aprobat prin HCL 23/2000) pana la data de 29.02.2012 iar prin Hotărârea Consiliului L. al Municipiului C. nr. 135/29.03.2012 s-a aprobat prelungirea termenului de valabilitate a Planului Urbanistic General al Municipiului C. pana la data de 29.02.2013.
La emiterea hotărârilor prin care s-a aprobat prelungirea PUG al Municipiului C., au fost avute în vedere rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului L. al Municipiului C., rapoartele nr._/_ și nr._/2012 întocmite de Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului și dispozițiile art. 46 din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului astfel cum a fost modificat prin OUG 7/_ și art. III din OUG 7/2011.
Reclamantul a apreciat că HCL nr. 152/31.03.2011 cât și HCL 135/29.03.2012 erau nelegale, având in vedere ca Planul Urbanistic General al Municipiului C. aprobat prin HCL 23/2000 își pierduse valabilitatea la data prelungirii prin aceste acte ale autorității locale si abia la data de 11.02.2011 (OUG 7/2011 publicata in MO), data intrării in vigoare a art. 46 alin l3 din legea 350/2001 s-a dat posibilitatea prelungirii planului urbanistic general, pana la acea data neexistând aceasta posibilitate, fiind in vigoare disp. art. 46 alin 1 din aceeași lege care stabilea valabilitatea planului urbanistic general la o perioada maxima de 10 ani; chiar si in ipoteza in care s-ar aprecia ca dispozițiile art. 46 alin l3 din legea 350/2001 ar "retroactiva", iar prin HCL nr. 152/2011 s-a "prelungit valabilitatea Planului Urbanistic General al Municipiului C., dispozițiile aceluiași articol prevede posibilitatea prelungirii cu maxim 2 ani de la data depășirii termenului de valabilitate, Planul Urbanistic General fiind valabil pana la data de 29.02.2012
Critica reclamantului a fost neîntemeiată, întrucât prin dispozițiile art. III din OUG 7/2011 s-a prevăzut că planurile de urbanism generale al căror termen de valabilitate a fost depășit la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență și pentru care a fost inițiată procedura de achiziție a elaborării/actualizării pot fi prelungite prin hotărâre a consiliului local până la data aprobării noii documentații, dar nu mai mult de 2 ani de la data publicării prezentei ordonanțe de urgenta.
Prin urmare, termenul de valabilitate al planului urbanistic general al Municipiului C. aprobat prin Hotărârea Consiliului L. al Municipiului C. nr. 23/2000, era depășit la data formulării cererii de către reclamant, însă, ca urmare a intrării în vigoare a OUG 7/2011, C. L. al Municipiului C., în mod legal, a procedat la prelungirea valabilității PUG, cu respectarea dispozițiilor art. III din acest act normativ, care stabilesc că termenul de valabilitate a PUG poate fi prelungit în condițiile descrise de acest articol, dar nu mai mult de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență nr. 7/2011.
În consecință, se constată că atât HCL nr. 152/31.03.2011 cât și HCL 135/29.03.2012 au fost emise cu respectarea dispozițiilor OUG 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, astfel că excepția de nelegalitate a HCL nr. 152/31.03.2011 și HCL 135/29.03.2012, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 22.03.2012, reclamantul R. A. C., a solicitat Primarului mun. C. eliberarea unui certificat de urbanism in scopul construirii unui imobil S+P+10E cu destinație de hotel și funcțiuni complementare, pe terenul situat în C., .. 56 B, 56 C, 56 D.
Prin adresa nr._, P. localității i-a comunicat reclamantului că nu îi poate elibera actul solicitat întrucât nu se încadrează în indicii de construibilitate conform PUG aprobat cu HCL 23/200(POT-20% CUT maxim 2,2) si conform OUG nr. 7/2011 pentru modificarea si completarea legii 350/2011 privind amenajarea teritoriului si urbanismului art. 32 alin 1 Ut. a) nu se admite depășirea indicilor de construibilitate aprobați in zona(CUT propus 2,4 fata de CUT maxim 2,2 si POT propus 40% fata de POT maxim 20 %). "
Potrivit disp. art. 6 alin. 1 din Legea 50/1991, certificatul de urbanism este "actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4: a) fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii; b) stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului;c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării; d) încunoștințează investitorul/solicitantul cu privire la obligația de a contacta autoritatea competentă pentru protecția mediului, în scopul obținerii punctului de vedere și, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării".
De asemenea, art. 29 alin. 3 din Legea 350/2001 statuează că "Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, care poate fi interesat în cunoașterea datelor și a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil", în timp ce alin. 4 al aceluiași art. arată că " Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare".
Așadar, aceste prevederi legale impun Primarului unei localități obligația de a răspunde solicitării primite și de a elibera un astfel de act de informare, în caz contrar fiind adusă atingere dreptului unui proprietar de a cunoaște care sunt cerințele urbanistice pe care trebuie să le îndeplinească în vederea edificării construcțiilor proiectate pe proprietatea sa.
Chiar în ipoteza în care, într-adevăr, imobilul pentru construirea căruia se solicită eliberarea unui certficat de urbanism, conform Planului Urbanistic General, nu se încadrează in indicii de construibilitate si conform OUG nr. 7/2011 pentru modificarea si completarea legii 350/2011 privind amenajarea teritoriului si urbanismului art. 32 alin 1 Ut. a) nu se admite depășirea indicilor de construibilitate aprobați in zona(CUT propus 2,4 fata de CUT maxim 2,2 si POT propus 40% fata de POT maxim 20 %) (așa cum se menționează în cuprinsul adresei nr._), aceasta nu justifică refuzul eliberării unui certificat de urbanism din moment ce acesta este doar un act de informare și nu îl autorizează pe proprietar să declanșeze anumite lucrări de construcție. Mai mult, în cuprinsul respectivului act se pot menționa toate elementele vizând interdicția temporară a edificării de construcții, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 2 din Ordinul nr. 839/2009, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, care statuează că "În cazul în care scopul declarat de solicitant este autorizarea executării lucrărilor de construcții, iar specificul obiectivului (funcțiune, accesibilitate, relații de vecinătate etc.) nu se încadrează în prevederile documentațiilor de urbanism și/sau de amenajare a teritoriului aprobate, ori dacă particularitățile amplasamentului (suprafață neconstruibilă ca urmare a unor interdicții sau servituți, a unor zone de protecție a dotărilor de infrastructură, rezerve de teren pentru investiții de interes public etc.) nu permit realizarea investiției, certificatul de urbanism se eliberează cu menționarea expresă a incompatibilităților rezultate, precum și a imposibilității emiterii unei autorizații de construire pentru obiectivul propus".
Prin urmare, atitudinea pârâtului de a nu rezolva favorabil solicitarea reclamantului de a-i fi eliberat un certificat de urbanism a fost de natură a-i provoca o vătămare acestuia - lezând interesul său legitim de a cunoaște datele cu privire la bunul său imobil și reglementările la care este supus, în funcție de planurile de urbanism adoptate de unitatea administrativ-teritorială -, astfel încât reclamantul este îndreptățit, conform prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004, să solicite protecția instanței pentru ocrotirea drepturilor și intereselor sale legitime.
Ca atare, instanța a apreciat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea certificatului de urbanism ca fiind întemeiat, urmând a-l admite.
Criticile referitoare la indicii de construibilitate nu au fost analizate, întrucât aceste cerințe nu au fost menționate în cuprinsul unui certificat de urbanism ce poate fi atacat în condițiile legii.
Referitor la capătul de cerere vizând anularea adresei nr._, instanța l-a considerat inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
Adresa prin care pârâtul i-a comunicat reclamantului că nu i se poate elibera certificat de urbanism, nu întrunea condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerată un act administrativ - în sensul că nudă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice între reclamant și instituția pârâtă -, ci era doar un act de informare, prin care se aducea la cunoștința unei persoane faptul că nu-i va fi eliberat un anumit act solicitat.
Prin urmare, respectiva adresă nefiind act administrativ, nu era susceptibilă de a desființată de instanța de contencios administrativ, astfel încât acest capăt de cerere nu a putut fi primit.
Pentru considerentele expuse anterior, a fost admisă în parte acțiunea formulată, în sensul că a fost obligat pârâtul să emită reclamantului certificat de urbanism la cererea formulată de reclamant și înregistrată la instituția pârâtă sub nr._/22.03.2012 și s-a respins capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr._, ca fiind inadmisibil.
Împotriva sentinței nr. 2434 din data de 20 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a declarat recurs reclamantul R. A. C..
În motivarea recursului, recurentul reclamant a susținut, în esență, că instanța a analizat în mod greșit aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. III din OUG nr. 7/2011, nu s-a pronunțat asupra necesității administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate construcții și nu s-a pronunțat pe cererea introductivă în totalitate.
A apreciat că, în cazul în care nu există Plan Urbanistic General, se aplică Regulamentul general de Urbanism aprobat prin HG nr. 525/1996.
Recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul obligării autorității administrative la emiterea certificatului de urbanism solicitat.
În ședința publică de azi, s-a reținut recursul spre soluționare cu luarea în considerare a excepției netimbrării recursului, invocată de instanță din oficiu.
În temeiul art. 137 alin. 1 C.proc.civ., aplicabil în recurs potrivit art. 316, raportat la art. 298 C.proc.civ., Curtea va analiza cu prioritate excepția netimbrării recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. 3, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Întrucât taxa de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării recursului, instanța a dispus citarea recurentului reclamant cu mențiunea de a achita suma datorată până la primul termen de judecată, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din aceeași lege, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 11 din dosar.
Deși recurentul reclamant a fost citat cu mențiunea plății taxei de timbru și a timbrului judiciar, aceasta nu s-a conformat celor dispuse, astfel că recursul declarat nu este timbrat.
Pentru aceste considerente, excepția netimbrării recursului este întemeiată și va fi admisă și, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 raportate la art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va anula ca netimbrat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul reclamant R. A. C. împotriva sentinței nr. 2434 din data de 20 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M.. C. și C. L. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 octombrie 2013, la sediul Curții de Apel C..
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red. jud. C. I.
Tehnored. M.O./ 2 ex./03.11.2013
Jud.fond: E. S.
| ← Pretentii. Hotărâre din 27-06-2013, Curtea de Apel CRAIOVA | Alte cereri. Decizia nr. 8190/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
