Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 3075/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
PREȘEDINTE: - D. C.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. împotriva sentinței nr.2984 din 21 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. M., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal iar recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă.
Curtea, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea recursului de față.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2984 din 21 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea acțiunea formulată de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâtul Administrația Finanțelor Publice Drobeta-T.-S..
A fost obligat pârâtul Administrația Finanțelor Publice Drobeta-T.-S., să restituie reclamantului suma de 864 lei achitată cu chitanța . nr._/04.04.2008, reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda calculată conform art. 124 c. pr. fiscală.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 389,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat că, în mod greșit, instanța a dispus restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, ajungându-se la prestarea unui serviciu public fără plată, creându-se astfel discriminare față de persoanele care au plătit taxa de înmatriculare.
Tratatul prevede că statele membre rămân libere să își organizeze sistemele fiscale cu condiția să nu genereze discriminări între produsele provenind din diferitele state membre, dar nu prevede să nu se plătească niciun impozit. Recurenta mai arată că aprecierea instanței de fond conform căreia suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit dreptului comunitar nu este suficient argumentată, deoarece dreptul intern s-a armonizat cu principiile de drept european.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate, a solicitat reducerea cuantumul acestora având în vedere prerogativa instanței de a reduce onorariul de avocat prevăzută de art.274 alin.3 C.pr.civilă. Acest onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea adversă care a căzut în pretenții și căreia, îi devine opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea adversă, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanța prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect dobândește caracter cert, lichid și exigibil (Decizia C.C. nr.401/14.04.2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art.274 alin.3 C.pr.civilă). Astfel, luând în considerare simplitatea și durata cauzei, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit, a solicitat reducerea onorariului avocațial la o sumă rezonabilă, în caz contrar validându-se prin autoritatea instanței un abuz de drept. Cererea se bazează și pe jurisprudența C.E.D.O. formulată în cauza Nielsen și Johansen împotriva Norvegiei, cauza Salau și Parcalab împotriva României, cauza Almeida și Garet împotriva Portugaliei.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă.
Recursul este nefondat si se va respinge pentru următoarele considerente:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, autoturism ce a fost deja înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, astfel încât nu se poate reține că restituirea taxei de primă înmatriculare a acestui autoturism în România s-a efectuat în condiții discriminatorii față de înmatricularea autoturismelor înregistrate pentru prima oară în circulație în România. Dimpotrivă, discriminarea s-a produs prin aceea că înmatricularea în România s-a condiționat de achitarea unei noi taxe de primă înmatriculare, deși autoturismul era deja înmatriculat într-un alt stat UE..
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, pârâta comunicându-i refuzul său cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
În ce privește motivele de recurs invocate, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.110 (fost 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrară regulilor Tratatului. Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare. Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 110 (fost 90) din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 110 (fost 90) din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită contribuabilului în integralitate, iar nu doar ca diferență între taxa de primă înmatriculare și cea de poluare, și cea din urmă fiind contrară tratatului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar constatând că statul membru și-a depășit limitele libertății de a-și organiza sistemul fiscal, prin introducerea de taxe care generează discriminări între produsele provenind din diferitele state membre.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține următoarele:
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.p.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.p.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Nu este întemeiată solicitarea recurentei pârâte privind diminuarea onorariului de avocat. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamanta ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către recurenta pârâtă, astfel încât nu se justifică reducerea onorariului achitat de reclamant avocatului său.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de considerentele expuse, potrivit dispozițiilor. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. împotriva sentinței nr.2984 din 21 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2013.
Președinte, D. C. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.D.C.
Jud.fond A.O.
Tehn.R.Ș./2 ex.
30 Octombrie 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 4117/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
