Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 835/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 835/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 7885/101/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 835/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător T. B.
Judecător L. C.
Grefier V. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE M. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TR.S. împotriva sentinței nr.445 din 27 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. C. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de intimatul reclamant C. C. precum și concluziile scrise formulate de intimatul reclamant, după care;
Curtea, față de referatul grefierului de ședință și având în vedere dispozițiile art. 245 C., repune cauza pe rol.
Constatând cauza în stare judecată, Curtea a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.445 din 27 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a respins excepția necompetenței materiale, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția G. a Finanțelor Publice M.. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâtele ANAF-Direcția G. a Finanțelor Publice M., Administrația Finanțelor Publice Dr Tr S. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect anulare act administrativ.A fost obligată AFP Dr Tr S. și Autoritatea F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 5345 lei sumă pe care acesta a achitat-o cu titlul de taxă de poluare la 5.10.2008 și la 27.11.2008.A fost obligtă AFP Dr Tr S. și Autoritatea F. pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 579 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE M. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TR.S..
În motivarea recursului, s-a susținut că pentru a se adresa instanței de contencios administrativ, este necesar ca intimatul reclamant să dovedească îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de legea specială, fără de care acțiunea nu poate fi admisă și să respecte termenul prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, acesta nu a solicitat explicit anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pe care avea posibilitatea să o conteste conform art. 205-207 Cod proc.fiscală.
S-a susținut că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în speță deoarece nu există un raport juridic direct între acesta și intimatul reclamant, pe de o parte, iar pe de altă parte, obiectul acțiunii nu-i este opozabil.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. M. - A.F.P. Drobeta Turnu Severin se întemeiază pe faptul că autoritatea fiscală competentă este doar împuternicită să calculeze și să încaseze sumele rezultate din aplicarea taxei de poluare, însă aceste sume se încasează într-un cont distinct al Administrației F. pentru Mediu.
S-a susținut că acțiunea a fost admisă în mod eronat, deoarece petitul principal al acțiunii vizează taxa de poluare. În atare situație, se pune problema delimitării raportului juridic izvorât din noile reglementări, O.U.G. nr. 50/2008. A considerat că se pune problema competenței materiale, întrucât taxa nu se supune regimului juridic de drept fiscal, căci organul fiscal este un simplu încasator.
S-a susținut că instanța de fond a reținut greșit că O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art. 110 TFUE, fost art. 90, pe motiv că este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE. Printr-o jurisprudență constantă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că prevederile art. 110 alin. 1 TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import.
Curtea a statuat că există încălcare a art. 110 alin. 1 TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după modele diferite, care conduc, chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (hotărârea Weigel c. Austriei, hotărârea Nasadi și N. c. Bulgariei și hotărârea Brezezinski c. Poloniei).
Dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 7/2009 definesc „autovehiculele achiziționate în vederea înmatriculării în România înainte de 15 decembrie 2008”. Achiziția în vederea înmatriculării trebuie să fi fost efectuată de aceeași persoană care solicită calculul taxei de poluare și care, pentru a se încadra în prevederile art. II alin. 1 din O.U.G. nr. 7/2009, trebuie să prezinte unul din documentele prevăzute la art. III lit. a-c din aceeași ordonanță. În acest sens, a precizat că, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Mediului, legiuitorul a considerat că autovehiculele achiziționate în vederea comercializării nu ar trebui încadrate în categoria autovehiculelor pentru care se aplică prevederile art. II alin. 1 și art. III din O.U.G. nr. 7/2009.
Cu privire la hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza C-402/09 - T., efectele acesteia nu sunt incidente cererilor contribuabililor de restituire a taxei de poluare, stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008, în forma publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008, fără modificările intervenite prin O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, deoarece întrebarea preliminară a vizat această formă a actului normativ, potrivit pct. 29 din hotărâre.
S-a susținut că solicitarea reclamantului privind acordarea dobânzii legale este neîntemeiată, întrucât dobânda se datorează de la data întârzierii plății, întârzierii în remiterea datoriei, de la data solicitării.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate, au solicitat reducerea cuantumului acestora, având în vedere prerogativa instanței de a reduce cuantumul onorariului de avocat potrivit art. 274 alin. 3 C.proc.civ., invocând jurisprudența CEDO, decurgând din hotărârile pronunțate în cauzele Nielsen și Johansen vs Norvegia, S. și P. vs România, Almeida și Garet vs Portugalia.
Recurentele au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 5345 lei cu titlu de taxă de poluare la data de 05.10.2008 și 27.11.2008. Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. Drobeta Turnu Severin, restituirea integrală a taxei de poluare, iar pârâta A.F.P. Drobeta Turnu Severin i-a comunicat refuzul restituirii cu adresa cu nr._/13.10.2011(fila 21 dosar fond).
Autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Drobeta Turnu Severin care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Drobeta Turnu Severin invocată prin motivele de recurs.
Critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. este neîntemeiată, acesta nefiind parte la instanța de fond.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fiscală este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată în mod corect de către instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90, actual art. 110, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este și faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N.(ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G.. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cât privește critica referitoare la acordarea dobânzii legale, instanța reține că este neîntemeiată, atâta timp cât prin sentința recurată nu s-a acordat plata vreunei dobânzi.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata, Curtea reține că în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., prin admiterea acțiunii pârâta aflându-se în culpă procesuală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. recursul declarat de pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE M. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TR.S. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE M. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TR.S. împotriva sentinței nr.445 din 27 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. C. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Președinte, M. F. | Judecător, T. B. | Judecător, L. C. |
Grefier, V. C. |
Red.M.F.
V.C./2EX/ 06 Februarie 2013
J.Fond C.B..
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Sentința nr. 5570/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
