Contestaţie act administrativ fiscal. Hotărâre din 25-02-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 2959/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1834/2013
Ședința de la 25 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător A. C.
Judecător C. N. G.
Grefier A. Coșei
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul formulat de reclamantul B. L. J. împotriva sentinței nr. 2407 din 6 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE D..
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 februarie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie civilă.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2407 din 6 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. L. J. în contradictoriu cu pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D..
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin decizia nr._/2011, emisă de către casa de Asigurări de Sănătate D., s-a stabilit contribuția la FNUASS a contribuabilului reclamant B. L. J., reținându-se că acesta datorează suma de 39.261 de lei contribuții la FNUASS pentru perioada 2006 – 2011, suma de 39.243,780 de lei majorări de întârziere și suma de 6.158 de lei penalități de întârziere.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație ce a fost respinsă prin Decizia nr. 035/08.02.2012, emisă de către C. de Asigurări de Sănătate D..
În drept, acțiunea formulată de către reclamantul B. L. J. nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Așa cum se arată în art. 208 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați.
Contribuțiile la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății este o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice care realizează venituri impozabile sau taxabile, deoarece în aceste fonduri se concentrează mijloacele bănești centralizate necesare pentru finanțarea de obiective și acțiuni cu caracter general: finanțarea instituțiilor publice, a învățământului, a sănătății etc.
Constituirea fondurilor necesare îndeplinirii atribuțiilor statului prin instituirea de impozite și taxe este una din atribuțiile statului modern, suveranitatea fiscală asupra teritoriului național fiind considerată parte a suveranității naționale.
În ceea ce privește critica reclamantului privind lipsa inspecției fiscale, instanța a reținut că în cauză nu era necesară efectuarea unei inspecții fiscale, dat fiind că în conformitate cu dispozițiile art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări".
Așadar, decizia de impunere privind obligațiile la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a fost legal emisă de către C. de Asigurări de Sănătate D., în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. 1 teza finală din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate care menționează că ,,decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF".
În speță, transmiterea datelor de către ANAF pârâtei CAS care a stabilit contribuția reclamantului a avut loc în baza Protocolului nr. P/5282/2007/_/2007, anexat la filele 58 – 67 din dosar, în concordanță cu dispozițiile legale menționate supra.
Prin acțiunea formulată, reclamantul a mai susținut că nu are obligația plății contribuțiilor la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate întrucât nu a încheiat contract cu pârâta în conformitate cu dispozițiile art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Instanța a reținut că susținerile reclamantului nu sunt întemeiate, dat fiind că în conformitate cu dispozițiile art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, însă asigurații au libertatea de a alege casa de asigurări de sănătate.
Așadar, obligația reclamantului de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate își are fundamentul în dispozițiile legale imperative menționate supra și nu în încheierea unui contract de asigurare cu casa de sănătate, contribuabilul trebuind să vireze trimestrial contribuția, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 și 3 din Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007.
Art. 6 alin. 1 și 3 din anexa 1 - Normele Metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 prevede că (1) „Veniturile realizate de persoanele care desfășoară activități independente asupra cărora se calculează contribuția sunt veniturile comerciale și veniturile din profesii libere realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică”, în timp ce alin. 3 al aceluiași art. statuează că „Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar public, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii”.
Așadar, coroborând disp. legale anterior menționate, instanța reține că, în mod indiscutabil, persoanele care realizează venituri din activități independente – activitatea de avocat în cazul reclamantului - datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate din veniturile impozabile realizate.
Reclamantul nu-și poate invoca propria culpă în neîncheierea contractului cu casa de asigurări de sănătate pentru a justifica neplata contribuțiilor la FNUASS, dat fiind că, în conformitate cu dispozițiile art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, avea obligația plății contribuției la fond și, implicit, obligația încheierii contractului cu casa de asigurări de sănătate.
Faptul că reclamantul nu a beneficiat de niciun tratament medical gratuit, sau de medicamente gratuite sau compensate nu are nicio relevanță sub aspectul obligației legale de plată a contribuției la FNUASS.
Susținerea reclamantului privind sistemul propriu de asigurare al avocaților nu face inoperabilă obligația legală de a contribui la FNUASS, date fiind dispozițiile art. 208 din Legea nr. 95/2006 care la alin. 6 menționează expres că ,,asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate".
Invocarea de către reclamant a adresei nr._/24.02.2012, emisă de către Ministerul Finanțelor Publice, adresată Uniunii Naționale a Barourilor din România, nu a avut incidență în speță, făcând vorbire despre contribuțiile la sistemul public de pensii, iar analogia nu este posibilă în condițiile în care participarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUASS constituie o obligație imperativă, instituită prin lege cu forță juridică superioară unei simple adrese emise de către Ministerul Finanțelor Publice.
Nu a fost întemeiată nici critica reclamantului privind nemotivarea în fapt a deciziei de impunere, dat fiind că aceasta cuprinde atât textele legale în baza căreia reclamantul era obligat la plata contribuției la FNUASS, cât și elementele de fapt, precum perioada, procentul legal al contribuției, tipul contribuției, baza de calcul, data scadenței.
În ceea ce privește cererea privind restituirea sumelor achitate de către reclamant, instanța a reținut că acestea nu pot fi considerate ca nefiind datorate, așa cum a susținut acesta, întrucât s-a reținut de către instanță că acesta datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate.
D. fiind că stabilirea majorărilor de întârziere reprezintă măsură accesorie în raport cu debitele principale, iar în sarcina reclamantului au fost reținute debite de natura contribuției la FNUASS, s-a constatat că acesta datorează și majorările și penalitățile de întârziere, astfel cum au fost calculate prin anexele la decizia de impunere.
Față de toate aceste considerentele, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamantul B. L. J. nu este întemeiată și a respins-o.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B. L. J. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurentul reclamant a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
Referitor la primul considerent al instanței privind incidența disp. art.208 alin.1 din Legea nr.95/2006, în conformitate cu care asigurările sociale reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, iar contribuția la formarea fondurilor reprezintă o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, acesta nu este real întrucât, nicăieri, în textele de lege reținute de instanță, precum și în Legea nr.95/2006 nu se prevede obligația tuturor persoanelor de a contribui la formarea fondurilor .
Mai mult, art.211 alin.1 din Legea nr.95/2006 stabilesc obligația de natură contractuală de a plăti contribuția pentru persoanele care au încheiat contract de asigurare cu una din Casele de Asigurări de Sănătate, iar recurentul reclamant a învederat că nu a încheiat un astfel de contract, deci nu există un temei pentru executarea obligației stabilite în mod unilateral și abuziv de către CAS D..
În susținerea acestei opinii, recurentul a arătat că nu deține un document eliberat de către C. Județeană de Asigurări de Sănătate care să reliefeze calitatea sa de asigurat, motiv pentru care nu a beneficiat de drepturile persoanelor asigurate prevăzute de lege, implicit nu a beneficiat de tratament medical gratuit sau de medicamente gratuite ori compensate.
În speță, a arătat recurentul că este încălcat de către CAS D. și principiul liberei alegeri a Casei Județene de Asigurări de Sănătate, stabilit de art.208 alin.3 lit.a din Legea nr.95/2006.
Cu privire la cel de-al doilea considerent reținut de instanța de fond a arătat recurentul că este eronat, avînd în vedere că a formulat critici în ceea ce privește lipsa competenței ANAF de a stabili eventualele debite, competența revenind caselor de asigurări.
Critica recurentului viza legalitatea deciziei de impunere emisă în lipsa unei inspecții fiscale al cărei rezultat să fie materializat într-un raport de inspecție fiscală.Astfel, în lipsa unui control efectiv suma reprezentînd debit a fost calculată exclusiv în considerarea declarațiilor de impunere fiscale depuse la organul fiscal în vederea stabilirii impozitului pe venit, în cauză fiind preluată baza de impozitare de la autoritatea fiscală.
A arătat recurentul că Ministerul Finanțelor Publice, prin organele sale, nu are competența de a efectua controlul privind contribuția FNUASS datorată de persoanele fizice ce desfășoară profesii liberale, pentru aceste persoane, în conformitate cu disp. art.38 alin.1 din OG nr.86/2003 activitatea de colectare fiind în sarcine Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și unității din subordinea acesteia.
A învederat recurentul că nu datorează sumele menționate în decizia de impunere care este nulă, întrucât nu există un contract valabil încheiat cu CNAS-CAS D., conform disp. art.211 din Legea nr.95/2006.
Mai mult, conform art.32 din Legea nr.51/1995 avocații beneficiază de un sistem propriu de asigurări sociale similar sistemului de asigurări pentru magistrați instituit prin art.79 alin.5 din Legea nr.303/2004, dispoziție care constituie o derogare de la prevedrile Legii nr.95/2006.
O altă critică invocată de recurent vizează neanalizarea de către instanța de fond a motivelor de nulitate invocate prin cererea sa introductivă, printre care acela că Decizia de impunere nr._/2011 a fost emisă cu nerespectarea dreptului său de a fi ascultat înainte de luarea unei decizii pentru a da lămuriri cu privire la faptele și împrejurările relevante, drept fundamental prevăzut de art.9 alin.1 din C.P.Fiscală, precum și de disp. art.50 din Legea nr.92/2003.
Nerespectarea acestui drept conduce la nulitatea actelor de procedură fiscală efectuate ulterior, implicit a deciziei de impunere.
Nu au fost analizate nici motivele invocate de reclamant cu privire la majorările și penalitățile de întârziere înscrise în deciziile contestate.
Faptul că acestea nu sunt datorate rezultă, pe de o parte, din inexistența obligației principale, iar, pe de altă parte, din faptul că nu a operat punerea sa în întârziere conform C.P.Fiscală și nu a fost dovedită reaua sa credință.
Un alt argument invocat de recurent în susținerea motivului de recurs referitor la caracterul nedatorat al accesoriilor îl constituie faptul că obligația de plată a sumelor reprezentînd contribuții sociale nu este o obligație restantă(scadentă) așa cum stabilesc disp. art.3 alin.1 din Ordinul 894/2011 al CNAS.
Obligația de plată a accesoriilor nu poate fi stabilită decât în situația în care termenul de plată a contribuțiilor a expirat și deci obligația principală este restantă, ori recurentul reclamant nu a depus declarații până la data de 31.08.2011 și nu au existat nici decizii de impunere emise și comunicate așa cum rezultă din adresa nr._/2011 a CAS D..
Pentru aceleași accesorii vizînd perioada_11 lipsește temeiul legal pentru calculul acestora, obligație impusă expres de disp.art.43 alin.2 lit.f din Legea nr.92/2003.
Recurentul a criticat soluția instanței de fond și prin prisma neanalizării motivului privind încălcarea disp. art.107 C.P.F. și art.222 din Legea nr.95/2006 referitoare la dreptul său la informare privind situația obligațiilor fiscale, respectiv situația obligațiilor către CAS.
Instanța de fond a analizat superficial și critica referitoare la faptul că decizia de impunere nu este motivată în fapt în conformitate cu disp. art.43 alin.2 lit.e din Legea nr.92/2003, rezumîndu-se la a arăta că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de lege, fără a specifica unde în cuprinsul deciziei se regăsesc aceste elemente.
A criticat recurentul și temeiul de drept indicat, respectiv Protocolul încheiat între CNAS și ANAF și disp. art.35 alin.1 și 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr.617/2007, temei legal eronat întrucât disp. art.35 se referă la persoanele fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, ceea ce nu este cazul reclamantului.
A solicitat recurentul să-i comunice FNUASS modalitatea de calcul a contribuției, a dobânzii și a penalităților, precum și verificarea elementelor raportului juridic civil instituit în baza legii, invocând culpa intimatei în raportuirle cu petentul.
A mai arătat recurentul că nu îi sunt aplicabile nici disp. art.215 din Legea nr.95/2006 întrucât acestea se referă la persoanele fizice care realizează venituri din activități independente și care au încheiat un contract de asigurare în temeiul căruia au obligația de a depune declarații privind obligațiile față de fond și implicit cu privire la virarea acestora.
Ori recurentul reclamant nu are încheiat contract cu CAS D., sens în care este și adresa nr._/2012 a Ministerului Finanțelor și adresată UNBR, adresă cu privire la care instanța de fond a reținut că nu are aplicabilitate în cauză.
În drept au fost invocate disp. art.20 și urm. Din Legea nr.554/2004 și art.3041C.P.C.
Intimata CAS D. a formulat la data de 21.11.2012 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Analizând motivele în fapt ale recursului declarat, susceptibile de calificare juridică, în raport de disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ., privind pronunțarea hotărârii cu încălcarea, sau aplicarea greșită a legii, Curtea urmează să rețină că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin decizia de impunere nr._/07.12.2011 emisa de pârâta C. de Asigurări de Sănătate D. s-a stabilit in sarcina recurentului B. L. J., avocat în cadrul Baroului D.,contribuția suplimentara la F.N.U.A.S.S. aferenta perioadei 2006-2011 in cuantum de_ lei, la care se adăuga suma de 6158 lei accesorii .
Ca urmare a contestației formulată in condițiile art. 205 si urm. din O.G. nr. 92/2003 privind procedura fiscala,prin decizia nr. 035/08.02.2012 emisa de pârâta C. de Asigurări de SănătateDolj, a fost respinsă contestația formulată de către recurent, împotriva deciziei de impunere.
Faptul generator al plății contribuției CAS, în speță, se raportează la declarațiile privind veniturile realizate înperioada indicată anterior, decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit.
Recurentul contestă legalitatea actelor administrativ fiscale emise de către CAS, în raport de următoarele argumente:
Inexistența contractului de asigurare și, respectiv a declarațiilor de impunere .
Potrivit art.211 din Legea nr.95/2006, normă aplicabilă speței, calitatea de asigurați se extinde asupra tuturor cetățenilor români cu domiciliul în țară,cetățenii străini și apatrizii care domiciliul sau reședința în România,iar în această calitate ei au obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate;art.51 alin.(2) lit.b) din OUG nr.150/2002 și art.257 alin.(2) lit.b) din Legea nr.95/2006,care instituie obligația persoanelor asigurate să achite contribuția de asigurări sociale de sănătate calculată la veniturile realizate,respectiv la veniturile realizate din activități independente;art.17 alin.(5) din Ordinul nr.617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la FNUASS ,prevede că persoanele care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la art. 257 alin.(2) lit.a)-d) și f) din lege plătesc contribuția asupra tuturor acestor venituri; art.257 alin.(3) din Legea nr.95/2006 prevede că în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin.(2) lit.a)-e),alin.(2?) și la art.213 alin.(2) lit.b),contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri realizate,respectiv dacă persoana în cauză realizează în același timp venituri din salarii,pensii și venituri din activități independente,contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează asupra tuturor acestor venituri realizate.
Nefiind inclus în categoriile de persoane limitativ prevăzute de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 150 / 2002 ce beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără plata contribuției contestatoarei ii incumba obligația plății contribuției conform art. 51 alin. 1 din O.U.G. 150 / 2002 .
Prezentând obligația de plată a contribuției, în mod necesar îi revenea recurentului și obligația reglementată de art. 53 alin. 2 din O.U.G. 150 / 2002, potrivit cărora persoanele care nu sunt salariate dar au obligația sa își asigure sănătate potrivit actului normativ invocat sunt obligate sa comunice direct casei de asigurări de sănătate alese pe baza declarației de asigurări de sănătate, veniturile impozabile in vederea stabilirii si achitării contribuției .
O reglementare similară se regăsește, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, în dispozițiile art. 257 din Legea 95/2006, precum și în art. 22 din OG 92/2003 .
Urmează a fi reținut, de asemenea, faptul că, potrivit art. 23 din OG 92/2003, dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. De la aceeași dată se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată.
Avînd în vedere aplicabilitatea în speță a disp. art.215 alin.1 din Legea nr.95/2006 obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine perosanelor fizice sau juridice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice sau fizice asimilate angajatorului, precum și persoanelor fizice după caz.
Prin urmare, obligația de plată a contribuției pentru asigurările sociale de sănătate este o obligație legală independentă de încheierea unui contract de asigurare și de calitatea de asigurat a persoanei obligate prin lege la plată, precum și independent de beneficierea de către asigurat de pachetul de servicii oferite de casa de asigurări, așa cum eronat susține recurentul reclamant.
În acest sens, Curtea reține că, în aplicarea dispozițiilor legale, calitatea de asigurat dă dreptul persoanei respective de a beneficia de pachetul de servicii medicale enumerate de disp. art.217-219 din Legea nr.95/2006 și nu înlătură obligația persoanei de plată.
În ceea ce privește motivul de recurs privind inexistența unei activități de inspecție fiscală, respectiv control fiscal anterior emiterii deciziei de impunere Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 94 din OG 92/2003, cu denumirea marginală „Obiectul și funcțiile inspecției fiscale”, inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora.
Recurentul tinde să pună în discuție temeinicia emiterii deciziei de impunere, în condițiile în care nu se sprijină pe un control anterior, deși nu se află în ipoteza necesității unei inspecții fiscale (aceasta presupunând, în esență, existența declarațiilor fiscale, iar în speță, recurentul nu a îndeplinit această obligație).
De asemenea, urmează a fi reținut că sensul susținerilor sale se raportează, în mod necesar, la stabilirea bazei de impunere, ca activitate prealabilă stabilirii obligației de plată a contribuției și la individualizarea cuantumului acesteia și a majorărilor și penalităților de întârziere .
Cu privire la aceste aspecte, recurentul face abstracție de disp. art. 67 din OG 92/2003, potrivit cărora organul fiscal stabilește baza de impunere și obligația fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă și mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscală corectă. Stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează în situația prevăzută la art. 83 alin. (4); Ori, potrivit art. 83 alin. 4 din OG 92/2003, nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale. În cazul contribuabililor care au obligația declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligației fiscale se face prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67 .
În condițiile în care recurentul nu a îndepliniti obligația reglementată de art. 52 din OUG 150/2002, respectiv art. 257 din Legea 95/2006 raportat la art. 23 din OG 92/2003, obligația înștiințării nu mai există .
Este nefondat și motivul de recurs privind nulitatea actelor administrativ fiscale, decurgând din lipsa unor elemente esențiale, astfel cum sunt reglementate de disp. art. 86-87 coroborat cu art. 43 din OG 92/2003 .
Cu privire la această critică este de menționat faptul că, deși recurentul invocă încălcarea acestor norme de procedură fiscală, nu prezintă critici concrete prin care să arate în ce constă nerespectarea lor, invocând neanalizarea de către instanța de fond a criticilor sale, precum și neindicarea în concret a locului în care sunt menționate în decizie elementele obligatorii.
Sub acest aspect Curtea reține că instanța de fond a analizat cuprinderea în actul administrativ fiscal a elementelor obligatorii, acestea fiind relevate în cuprinsul deciziei, fără a fi necesară indicarea locului unde sunt specificate, avînd în vedere că doar o eventuală lipsă a acestora ar afecta valabilitatea actului.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât, dispozițiile art. 43 alin. 2 din OG 92/2003 enumeră elementele actului administrativ fiscal, privind denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost emis și data de la care își produce efectele, datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz, obiectul actului administrativ fiscal, motivele de fapt, temeiul de drept, numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, ștampila organului fiscal emitent, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația, mențiuni privind audierea contribuabilului.
Dispozițiile art. 86 și 87 din OG 92/2003 cuprind conținutul și forma declarațiilor de impunere, iar în privința formei, decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele art. 43 alin. 2 și trebuie să cuprindă și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă .
În speță, mențiunile cuprinse la rubricile 1-4 din decizia de impunere îndeplinesc cerințele art. 87 din OG 92/2003 .
Cu privire la susținerea recurentului în sensul că nu a fost informat de către CAS asupra contribuției personale și a modalității de plată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 222 din Legea nr. 95/2006, instanța apreciază că este nefondată, dat fiind că CAS are această obligație numai față de contribuabilii aflați în evidența sa. Cum recurentul nu a depus la CAS declarația prevăzută de art. 215 alin.3 din Legea nr. 95/2006 și deci nu a figurat în evidența acestei instituții, nu poate să invoce faptul că nu ar fi fost informat cu privire la nivelul contribuției.
De asemenea, art. 257 alin. 8 din Legea nr. 95/2006 permite stabilirea contribuției la FNUASS în termenul de prescripție de 5 ani, în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale. Cum contribuția de asigurări sociale de sănătate are natura juridică a impozitelor și taxelor reglementate de codul fiscal, și cum recurentul nu și-a îndeplinit obligația de plată a acestei contribuții din anul 2006 și până la data efectuării controlului, în mod legal a fost obligat atât la plata acesteia, cât și la plata accesoriilor aferente perioadei 2006 – 2011.
Conform dispozițiilor art. 259 alin. 7 lit. b din legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, „ Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat: (…) b) să achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă.”
Termenele limită de plată a contribuției la FNUASS sunt prevăzute de disp. art. 8 din Ordinul nr. 617/2006, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „Contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru.” (alin. 1) și „Diferențele rămase de achitat, calculate în raport cu decizia de impunere anuală (ANAF), se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere;” (alin. 4). Ultima teză a acestui alineat conține o excepție de strictă interpretare, care exonerează contribuabilul, pentru o perioadă limitată la 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, de plata majorărilor de întârziere pentru diferențele rămase de achitat calculate în raport cu decizia de impunere anuală, nu și pentru plata cu întârziere a contribuției trimestriale calculate la venitul estimat.
Recurentul nu a respectat prevederile normative mai sus-menționate, care stipulează obligația persoanelor care exercită profesii liberale sau realizează venituri din activități independente, de a declara și vira trimestrial contribuția de asigurări sociale de sănătate.
În ceea ce privește prevederile art. 3 alin. 1 din Ordinul nr. 894/2011, invocate de către recurent, a precizat că acestea au fost în mod intenționat scoase din context, definiția dată de acest act normativ „obligațiilor principale restante la 31.08.2011” având rolul de a contura strict condițiile în care contribuabilii pot beneficia de facilități de plată a contribuției la FNUASS, critica vizând practic faza de executare.
În concluzie, prin decizia contestată în mod corect și legal au fost calculate accesorii conform Codului de procedură fiscală.
În aceste condiții, este lipsită de temei legal susținerea contestatorului referitoare la scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere deoarece nu ar fi culpabil, câtă vreme acesta avea obligația de a le plăti potrivit art. 8 din Ordinul 221/2005, la anumite termene scadente și nu și-a îndeplinit această obligație niciodată în perioada 2006 – 2011.
În ceea ce privește critica recurentului referitoare la temeiul de drept al deciziei de impunere Curtea reține că acesta este corect indicat, avînd în vedere că sunt aplicabile speței disp. art.35 alin.1 teza finală din Ordinul nr.617/2008, unde se stipulează că decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Ca atare, decizia de impunere a fost corect emisă în baza datelor furnizate de către ANAF, conform Protocolului nr.P/5282/2007/_/2007.
În ceea ce privește motivul invocat privind existența unui sistem propriu de asigurări pentru avocați Curtea reține că:
Conform art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, „Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. 2 se realizează pe baza următoarelor principii: (…) b) solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor; (…) e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;” Conform art. 4, 5 și 6 ale aceluiași articol, pot funcționa și alte forme de asigurare a sănătății în diferite situații speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii și pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii. Asigurarea voluntară complementară sau suplimentară de sănătate poate acoperi riscurile individuale în situații speciale și/sau pe lângă serviciile acoperite de asigurările sociale de sănătate. Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurare socială de sănătate.
Referitor la dispozițiile Legii nr. 452/2001, respectiv ale Statutului Casei de Asigurări a Avocaților, acestea fac referire la un sistem de asigurări sociale a cărui sferă de acoperire nu include și asigurările sociale de sănătate astfel cum sunt definite de Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Se rețin în acest sens dispozițiile art. 80 lit. f din statutul menționat care fac referire la „alte ajutoare bănești…în condițiile în care legislația de asigurări de sănătate nu le acorda”, aceste prevederi fiind reluate și de dispozițiile art. 94 din Statut.
În ceea ce privește critica recurentului privind încălcarea dreptului său la libera alegere a unei case de asigurări Curtea reține că acest motiv nu este de natură a exonera recurentul reclamant de obligația legală de plată a contribuției.
Referitor la adresa nr._/2012 emisă de MFP Curtea reține că prin aceasta se face trimitere la disp. art.29625alin.1 din Legea nr.571/2003 și la disp. OUG nr.125/2011 care au aplicabilitate din data de 01.07.2012, neavînd incidență asupra sumelor calculate pentru perioada din speță, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Având în vedere considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, urmând să respingă recursul declarat, ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul B. L. J. împotriva sentinței nr. 2407 din 6 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2013.
Președinte, A. R. | Judecător, A. C. | Judecător, C. N. G. |
Grefier, A. Coșei |
Red. A.R.
2ex./A.C.
j. fond N.S.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 4134/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 1640/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
