Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 6728/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6728/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 1793/63/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 6728/2013
Ședința publică de la 29 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător A. C.
Judecător L. C. M. Z.
Grefier S. I.
_
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele C. de C. a României și C. de C. a României pentru Camera de C. D., împotriva sentinței nr. 1214 din data de 20 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții M. V., N. M., F. F., . SRL, ., ., intimata parte prejudiciată P. C. Giurgița Prin Primar și chemații în garanție M. M., P. J. I..
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic L.B. reprezentând recurentele reclamante C. de C. a României și C. de C. a României pentru Camera de C. D., avocat R. O. reprezentând N. M., administrator B. I. reprezentând intimatul pârât . SRL, intimata chemat în garanție P. J., lipsind intimații pârâți M. V., F. F., ., . intimata parte prejudiciată P. C. Giurgița Prin Primar și intimatul chemat în garanție M. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, potrivit referatului întocmit de grefa secției, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru verificarea perimării, după care;
S-a arătat că, potrivit dispozițiilor instanței, s-a atașat la dosar fișa dosarului nr._ având ca obiect excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 22 din 19 noiembrie 2008 a Plenului Curții de C. privind Instrucțiunile pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, invocată de instanță din oficiu la data de 23.03.2011
C. pune în discuția părților împrejurarea privind rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate în soluționarea excepției de nelegalitate.
Administrator B. I. reprezentând intimatul pârât . SRL arată că i s-a comunicat copia hotărârii pronunțate asupra excepției de nelegalitate dar nu are cunoștință dacă s-a declarat recurs.
Reprezentantul recurentelor, consilier juridic B. L. susține că nu are cunoștință dacă s-a declarat recurs însă apreciază relevantă fișa dosarului depusă din care reiese că nu s-a declarat recurs.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților, și acordă cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii pe excepția invocată.
Consilier juridic B. L., lasă la aprecierea instanței.
Avocat R. O. reprezentând N. M., solicită admiterea excepției și constatarea perimării recursului.
Administrator B. I. reprezentând intimatul pârât . SRL și intimata chemat în garanție P. J., pe rând având cuvântul lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1214 din data de 20 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții CAMERA JUDEȚEANĂ DE C. D.-DIRECȚIA DE CONTROL FINANCIAR ULTERIOR cu sediul în C., .. 21, jud. D. și C. DE C. A ROMÂNIEI cu sediul în București, ..22-24, în contradictoriu cu partea prejudiciată P. C. GIURGIȚA, . și pârâții M. V. cu domiciliul în com. Giurgița, ., jud.D., N. M. cu domiciliul în com. Giurgița, ., jud. D., F. F. cu domiciliul în com. Giurgița, ., . SRL cu sediul în București, . B, sector 6, . cu sediul în Rm. V., ., ..D, ., jud.V., . sediul în C., ., jud.D., chematul în garanție M. M. cu domiciliul ales la sediul Scolii nr.1, Clasele I-VIII, Giurgița, .. 156, jud. D. și chematul în garanție P. J.-I., cu domiciliul ales la sediul Scolii nr.1, Clasele I-VIII, Giurgița, .. 156, jud. D..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin . Legii nr. 217 din 24 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de C., dispozițiile art. 40-88 din Legea 94/1992 referitoare la activitatea jurisdicțională a Curții de C., competența Colegiilor Jurisdicționale și procedura de valorificare a actelor de control întocmite de C. de C. au fost abrogate explicit, dispozițiile art. 31 din lege, astfel cum a fost modificată, prevăzând o procedură distinctă cu privire la valorificarea rapoartelor de audit, în sensul că în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, obligația recuperării acestora revine conducerii entității audiate, iar în situația în care se constată existența unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, vor fi sesizate organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării.
Fiind vorba de abrogarea expresă a dispozițiilor referitoare la competența și atribuțiile colegiilor jurisdicționale ale Curții de C., este neîndoielnic că dispozițiile OUG 117/2003care prevedeau tocmai preluarea acestor atribuții de către instanțele judecătorești au devenit inaplicabile, aflându-ne în situația unei abrogări implicite în conformitate cu art. 65 alin. 1 din Legea 24/2000.
Ca atare, la data sesizării instanței de judecată nu mai exista cadru legal care să permită sesizarea instanței în modalitățile prevăzute de Legea 94/1992 și OUG 117/2003 anterior modificărilor survenite prin Legea 217/2008, atribuțiile legate de stabilirea și recuperarea eventualelor prejudicii constatate revenind conducerii entității audiate.
În condițiile în care legiuitorul nu a înțeles să prevadă în cuprinsul legii menționate dispoziții tranzitorii referitoare la valorificarea actelor de control efectuate până la . legii, este neîndoielnic că și acestea urmează să fie supuse noii reglementări.
Totodată, prin emiterea Instrucțiunilor privind valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, nr. 2851/12.11.2008, aprobate prin Hotărârea Plenului Curții de C. nr. 22/19.11.2008, Plenul Curții de C. nu poate completa dispozițiile legii creând o situație de ultraactivitate a unor dispoziții abrogate expres, pe care legiuitorul nu a dorit-o în momentul adoptării Legii 217/2008.
O astfel de ipoteză este inacceptabilă având în vedere dispozițiile art. 56 din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora evenimentele legislative cum sunt modificarea și completarea dispozițiilor legale pot interveni numai în perioada de activitate a acestora și numai prin acte normative de același nivel sau de nivel superior.
Pe de altă parte, instanța reține că, în pofida dispozițiilor art. 10 din Legea 24/2000 potrivit cărora „în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, Instrucțiunile privind valorificarea actelor de control și Hotărârea Plenului Curții nr. 22/19.11.2008, nu au făcut obiectul publicării în Monitorul Oficial, comunicarea acestora fiind făcută așa cum se arată în motivele de recurs, exclusiv către Camerele de C. teritoriale.
Ori, neîndeplinind niciuna din cele două condiții esențiale pe care potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții Constituționale a României trebuie să le îndeplinească legea în sens larg – accesibilitate și previzibilitatea, atribute vizând posibilitatea subiecților de drept cărora li se adresează de a lua cunoștință de conținutul acesteia și de a-și conforma conduita, instrucțiunile în discuție și Hotărârea Plenului Curții de C. nu pot fi calificate drept „ lege” și nu pot justifica activitatea unor dispoziții legale dincolo de momentul până la care legiuitorul a înțeles să le mențină în vigoare.
În aceste condiții, constatând că sesizarea Curții Constituționale vizează valorificarea unei proceduri care la momentul învestirii instanței nu mai este prevăzută de dispozițiile legale, admițând excepția invocată, a respins sesizarea ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței a formula recurs reclamantele C. de C. a României și C. de C. a României pentru Camera de C. D..
Prin încheierea de ședință de la 23.02.2011, C. a dispus sesizarea Curții de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 22 din 19 noiembrie 2008 a Plenului Curții de C. privind Instrucțiunile pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 și suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub numărul_, primind termen de judecata la 24.03.2011.
Prin sentința nr. 217 din 14.04.2011, C. de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, a admis excepția de nelegalitate, a constatat nelegalitatea art.I din Instrucțiunile privind valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 aprobate prin Hotărârea Plenului Curții de C. a României nr.22/19.11.2008, sentință ce a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 31.05.2011.
Potrivit referatului întocmit de grefa secției la data de 26.04.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru verificarea perimării.
În ședința publică de azi, instanța a invocat excepția perimării recursului, care urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
C. constată că a trecut mai mult de 1 an de la data soluționării irevocabile a excepției de nelegalitate, invocate de intimatul reclamant, iar părțile nu au efectuat niciun act de procedură în vederea judecării procesului care să aibă efect de întrerupere a cursului termenului de perimare. De asemenea, nu există nicio cauză de suspendare a termenului de perimare, în raport de dispozițiile art. 250 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speță, culpa părții se apreciază prin prisma faptului că în tot acest timp nu a înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, lăsând în nelucrare cererea de recurs.
Întrucât potrivit dispozițiilor art. 252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu, în ședința de azi instanța a invocat din oficiu excepția perimării.
Constatând că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an de la data soluționării irevocabile a excepției de nelegalitate și că nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării recursului, C., având în vedere dispozițiile art. 248 și art. 252 C.proc.civ., coroborate cu art. 312 alin. 1 C.proc.civ., urmează a constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimat recursul formulat de reclamantele C. de C. a României și C. de C. a României pentru Camera de C. D., împotriva sentinței nr. 1214 din data de 20 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013
Președinte, L. B. | Judecător, A. C. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, S. I. |
Red.LB
Tehnored.S.I. 31 Mai 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








