Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1456/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1456/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 1861/101/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1456/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13 FEBRUARIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE -A. C.
JUDECĂTOR -L. B.
JUDECĂTOR- L. C. M. Z.
GREFIER -T. A.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul I. L. C. LA C..AV.B. I.,împotriva sentinței nr.5346/05.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. TÂMNA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este motivat și declarat în termenul legal; de asemenea arată că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul de procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față ;
Din examinarea lucrărilor din dosar se constată următoarele ;
Prin sentința nr. 5346/05.12.2012, Tribunalul M. a respins contestația formulată de reclamantul I. L. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat B. I., din Drobeta Turnu Severin, ..110A, județul M., împotriva dispoziției nr.28/07.02.2011 emisă de pârâtul P. C. Tâmna, cu sediul în ..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin dispoziția nr.28/07 februarie 2011 P. comunei Tâmna – județul M. i-a imputat contestatorului I. L. C. suma de 5231 lei, reprezentând sporuri și ajutoare bănești încasate necuvenit.
În momentul emiterii dispoziției de imputare contestatorul I. L. C. se afla în raporturi de serviciu, în calitate de funcționar public, cu pârâtul P. C. Tâmna, iar raporturile juridice obligaționale dintre părți sunt guvernate de Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici.
Dispoziția de imputare nr.28/07.02.2011 a fost dată de către pârât în baza deciziei nr.28/2010, emisă de Camera de Conturi M., ca urmare a constatărilor auditorilor publici externi, în urma controlului efectuat în perioada 27.08- 30.09.2010 asupra situațiilor financiare pentru anul 2009, la Primăria C. Tâmna, consemnate în procesul verbal de constatare nr.1217/30.09.2010.
P. C. Tâmna - județul M. și-a însușit constatările auditorilor publici externi din cadrul Camerei de Conturi M. și nu a contestat măsurile dispuse prin decizia nr.28/2010 privind legalitatea modului de stabilire și plata unor drepturi salariale și asimilate sub formă de sporuri și ajutoare acordate funcționarilor publici și personalului contractual în anul 2009.
Din proba cu înscrisuri administrată în cauză rezultă că în anul 2009 funcționarilor publici din cadrul Primăriei C. Tâmna li s-au plătit următoarele sporuri: sporul de dispozitiv în procent de 25%; sporul de mobilitate și spor de confidențialitate, precum și drepturi salariale pentru protecția și securitatea muncii, fără ca în prealabil P. C. Tâmna, în calitate de ordonator principal de credite și de angajator, să dispună în mod expres acordarea acestora, printr-un act administrativ scris.
Drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt reglementate de art.31 din legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care prevede că: pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii. Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Acest articol trimite la legea specială de salarizare aplicabilă funcționarilor publici.
Începând cu data de 01 ianuarie 2007 și în anul 2009 drepturile salariale ale funcționarilor publici au fost reglementate de OG nr.6/ 2007, care prin dispozițiile art.14 – 16 stabilea în mod expres și limitativ sporurile ce au fost componente ale salariilor funcționarilor publici .
Prin art.3 al acestei ordonanțe ce a reglementat salarizarea funcționarilor în anul 2009, în care au fost încasate drepturile salariale imputate prin dispoziția de imputare contestată se prevede în mod expres că gestiunea sistemului de salarizare al funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii, or, pârâtul P. C. Tâmna, în calitate de ordonator principal de credite după . Ordonanței nr.6/2007 nu a emis un act administrativ prin care să stabilească și să dispună acordarea sporurilor și a celorlalte drepturi salariale imputate prin dispoziția nr.28/07.02.2011.
La solicitarea instanței, prin adrese repetate, pârâtul P. C. Tâmna a depus la dosarul cauzei o singură dispoziție de acordarea sporului de dispozitiv dată în anul 2006, anterior intrării în vigoare a OG nr.6/2007 aplicabilă în anul 2009 când au fost plătite drepturile salariale imputate prin dispoziția nr.28/2011.
In ceea ce privește încasarea sporului de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, în anul 2009, de către contestatorul I. L. C., funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primarului, instanța apreciază că s-a făcut în mod nelegal, fără ca ordonatorul principal de credite să dispună printr-un act administrativ acordarea acestuia, iar plata s-a făcut cu interpretarea greșită a dispozițiilor Ordinelor MAI nr.275/2002 și 496/2003.
Astfel, în perioada 2003 – 2008 a avut loc o succesiune de acte normative care au vizat reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor.
Urmare reorganizării, personalul civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a fost transferat din subordinea acestuia în subordinea autorităților publice locale.
Anterior reorganizării acestui minister, Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul de Interne care, prevedea acordarea indemnizației de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază personalului civil din instituțiile cu activitate în domeniul ordinii publice.
Pentru clarificarea unor aspecte privind modalitatea de salarizare a personalului civil transferat din cadrul ministerului la structurile administrației publice locale, Ministerul Administrației și Internelor a dat Ordinul nr.496/2003 pentru modificarea și completarea Ordinului nr.275/2002.
Potrivit pct.9.2 din ordinul nr.496/2003 „indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice” iar la pct.31.1 se arată că „prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor”.
La același punct al Ordinului se precizează că”personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care, beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților analogi din sectorul bugetar”.
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 nu a vizat și nu se putea referi la funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică locală deoarece, aceste autorități funcționează potrivit art.120 alin.(1) din Constituția României republicată și a art.2 alin.(1) din legea Administrației Publice Locale nr.215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare pe baza principiilor descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.
În suma imputată contestatorului I. L. C. prin dispoziția de imputare nr.28/2011 au fost incluse și sumele reprezentând spor de mobilitate și de confidențialitate.
Sporul de mobilitate și de confidențialitate nefiind expres prevăzute printr-un act normativ cu forță generală obligatorie nu pot fi acordate, decât dacă sunt rezultatul unei înțelegeri în urma căreia ordonatorul principal de credite le încuviințează și dispune să le plătească printr-un act administrativ individual.
Faptul că reclamantul a avut obligația legală de a păstra secretul profesional nu poate semnifica în nici un caz că este în vreun fel îndreptățit la o remunerație suplimentară din partea angajatorului lui, pentru a-și îndeplini această obligație.
Trebuie făcută diferențierea obligației generale de confidențialitate, datorată de orice angajat angajatorului,de obligația de confidențialitate rezultată dintr-o clauză de confidențialitate.
Clauza de confidențialitate vizează pentru angajat o sferă mai largă de informații decât cea avută în vedere prin conceptele de in formații clasificate și secrete de serviciu .
În măsura în care s-ar referi exclusiv la informațiile pe care reclamantul este dator să le păstreze, în temeiul obligației prevăzută de art.46 din Legea nr.188/1999, conform căreia, funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public, atunci această clauză nu-și are rostul și este inutilă.
Deplasările ocazionale pe care le întreprinde reclamantul și pentru care i s-a plătit sporul de mobilitate fără ca în prealabil ordonatorul principal de credite să-l stabilească și să dispună acordarea lui printr-un act administrativ cu caracter individual, sunt deplasări inerente activității pe care o desfășoară și funcției pe care o ocupă.
Referitor la această situație, doctrina de dreptul muncii este unanimă în a aprecia că, dacă specificul muncii salariatului implică deplasări permanente ale salariatului mențiunea în acest sens în actul de numire în funcție sau în fișa cu atribuțiile de serviciu nu constituie o clauză de mobilitate.
Nici pentru drepturile salariale încasate de către contestatorul I. L. C. în anul 2009, pentru refacerea capacității de muncă, pârâtul P. C. Tâmna nu a emis, în calitatea de ordonator principal de credite, un act administrativ individual pentru cuantificarea sau stabilirea procentului din salariul de bază și acordarea acestui spor, în mod expres, conform art.16 alin.1 și 2 din OG nr.6/2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I. L. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin motivele recursului declarat, recurentul reclamant arată că instanța de fond ar fi trebuit să suspende judecarea cauzei, până la soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect contestația formulată de către același reclamant împotrivia deciziei emisă de Camera Județeană de Conturi și care se află înregistrat pe rolul Curții de Apel C., ca efect al casării .
Arată că sentința atacată a luat în considerare constatările realizate prin procesul verbal de control al Camerei Județene de Conturi, ce privesc acordarea unor drepturi salariale necuvenite, iar dispoziția contestată nu poate avea temei legal decât dispozițiile art. 84 din Legea 188/1999, acest text legal fixând condițiile în care trebuie analizat actul contestat .
Precizând și faptul că dispoziția a fost emisă în temeiul art. 84 lit. b din Legea 188/1999, recurentul arată că nu poate fi reținută legalitatea dispoziției de imputare, ca efect al prezumției de legalitate a procesului verbal de control, atât timp cât acesta prezintă ca scop doar analiza financiară a contului bugetar anual al persoanei auditate, fără a stabili măsuri cu caracter individual ; o interpretare contrară echivalează cu restrângerea dreptului de acces la justiție .
Precizează că drepturile salariale acordate prezintă ca fundament o hotărâre de consiliu local asupra căreia a fost realizat controlul de legalitate al prefectului și care nu a fost contestată, constituind un act administrativ în vigoare la data acordării drepturilor și ca urmare fiind obligatoriu în ceea ce privește executarea acestuia .
Menționează, în concluzie, faptul că dispoziția contestată nu este motivată sub aspectul îndeplinirii condițiilor de angajare a răspunderii materiale a funcționarului public în temeiul art. 84 lit. b și nu demonstrează eroarea autorității adminstrației ce a stat la baza acordării necuvenite a drepturilor bănești .
Indică și efectele intrării în vigoare a Legii 84/2012 privind amnistia fiscală .
Susținând efectele de relativitate ale procesului verbal de control, ale cărui constatări sunt opozabile numai Primăriei Tâmna, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii formulate .
În drept, invocă aplicarea normelor de procedură civilă, precum și ale Legii 554/2004.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 C.pr.civ.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare .
Analizând motivele recursului declarat, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., Curtea urmează să constate că este fondat, pentru următoarele considerente :
Prin cererea de chemare în judecată, recurentul reclamant a indicat obiectul acțiunii în anulare, invocând nelegalitatea dispoziției nr. 28/07.02.2011 ; prin această dispoziție emisă de către intimat în temeiul art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999 au fost imputate sporurile și ajutoarele bănești în sumă de 5231 lei, acordate recurentului în temeiul contractului colectiv de muncă înregistrat sub numărul 1822/09.04.2008 și a actului adițional la contract .
Aspectele de nelegalitate invocate de către recurent prezintă ca temeiuri în drept dispozițiile legii 273/2006, reglementările legii 130/1996 privind efectele contractelor colective de muncă, dispozițiile legislației muncii, precum și aplicarea legii 330/2009 .
Dispoziția de imputare a fost emisă în temeiul deciziei nr. 28/12.10.2010 emisă de Camera de Conturi M. .
Este de menționat faptul că, prin procesul verbal de constatare nr. 1217/30.09.2010 întocmit de funcționari publici cu atribuții de control din cadrul Camerei de Conturi M. se indcă existența unor abateri de la regularitate cu privire la stabilirea și plata unor sporuri și ajutoare bănești, iar în cuprinsul actului de control este indicată calitatea de salariat a recurentului reclamant (personal contractual în cadrul Primăriei .> Aceeași calitate de salariat este indicată și în cuprinsul art. 1 din dispoziția de imputare și rezultă din dispoziția nr. 68/2008, respectiv dispoziția nr.64/2008 (acte administrative ce prezintă ca obiect acordarea sporului de confidențialitate, respectiv componența comisiei de apărare, aflate la filele 107-108 din dosarul de fond).
În plus, este de menționat și faptul că sfera de aplicare a contractului colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1822/2008 privește, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 din acest contract, personalului contractual din cadrul Primăriei . dosar fond).
În raport de aceste aspecte de fapt, Curtea urmează să rețină faptul că instanța de fond a analizat legalitatea acordării drepturilor bănești, în cursul anului 2009, prin raportare la dispozițiile OG 6/2007, acest act normativ reglementând drepturile bănești aplicabile funcționarilor publici, deși, în raport de calitatea de personal contractual temeiul juridic aplicabil era dat, în cursul anului 2009 și până la . legii 330/2009, de dispozițiile OG 10/2008 cu modificările ulterioare .
În aceste condiții, în aplicarea art. 312 alin. 5 teza a doua raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea urmează să rețină că instanța nu a analizat actul normativ ce stabilește condițiile de salarizare și limitele salarizării personalului contractual ce își desfășura activitatea, în cursul anului 2009, în instituțiile publice .
Examinând cauza sub toate aspectele deduse judecății, potrivit art. 3041 C.pr.civ., Curtea urmează să rețină și faptul că, prin actul administrativ contestat a fost realizată aplicarea art. 85 coroborat cu art. 84 alin. 1 lit. a și b din Legea 188/1999, în ipoteza atragerii răspunderii funcționarului public, fără a exista dovezi certe privind calitatea de funcționar public a recurentului, la data primirii drepturilor bănești, sau dobândirea ulterioară a acestei calități cu efecte asupra căii procedurale de stabilire a răspunderii materiale sau administrative a acestuia .
În raport de aceste considerente și văzând dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul declarat și să caseze sentința atacată, cu trimiterea cauzei în vederea rejudecării, la instanța de fond .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul de formulat de reclamantul I. L. C. LA C..AV.B. I.,împotriva sentinței nr.5346/05.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. TÂMNA
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2013
Președinte, A. C. | Judecător, L. B. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, T. A. |
Red. Jud. LC. M Z
T.A. 07.03. 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 9172/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
