Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 141/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 141/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 2414/54/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 141/2013
Ședința publică de la 20 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE- G. D. C.
Grefier- S. Giurgiteanu
M. Public a fost reprezentat prin procuror C. N., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul T. A. A. în contradictoriu cu intimații M. A. ȘI INTERNELOR - I. G. PENTRU IMIGRĂRI, I. G. PENTRU IMIGRĂRI - SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI D., având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. G. C. pentru intimații M. A. ȘI INTERNELOR - I. G. PENTRU IMIGRĂRI, I. G. PENTRU IMIGRĂRI - SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI D., lipsind revizuentul T. A. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuție excepția tardivității introducerii cererii, invocată de procuror C. N., la termenul de judecată din data de 20.02.2013.
Procuror C. N., arată că nu înțelege să mai susțină această excepție, aratând că în raport de data înregistrării cererii de revizuire, aceasta e formulată în termenul legal, respectiv de 30 de zile.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtul I. G. Pentru Imigrări, prin întâmpinare.
Consilier juridic B. G. C., pentru intimați, solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii, întrucât potrivit dispozițiilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă, cererea nu îndeplinește condițiile unei cereri de revizuire, Rezoluția Parchetului pe care se bazează această cerere nu este un înscris nou și nu este determinant pentru soluționarea cauzei.
Procuror C. N. solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii ca întemeiată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier juridic B. G. C., pentru intimați, solicită respingerea cererii de revizuire, arătând că indiferent de caracterul fals al certificatului fiscal depus de reclamant și dincolo de existența vinovăției acestuia, rezultă fără dubiu că la data prelungirii dreptului de ședere angajatorul avea obligații restante față de statul român, iar certificatul fiscal depus de revizuent nu atestă această realitate.
Procuror C. N. solicită respingerea cererii ca nefondată.
La sfârșitul ședinței de judecată, după strigarea dosarului, se prezintă procurator S. I. D., pentru revizuentul T. A. A., care solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii, iar pe fond admiterea cererii de revizuire așa cum a fost precizată.
CURTEA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrata pe rolul Curtii de Apel C. la data de 27.02.12, reclamantul T. A. în contradictoriu cu pârâții M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI și DIRECȚIA IMIGRAȚIE- SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI D. a formulat contestație împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul romanesc nr._/16.02.2012, solicitând anularea acestei decizii.
In fapt, reclamantul a arătat ca nu are nici o vina pentru adeverința privind situația financiara a ., eliberata de către Administrația Finanțelor Publice C., care poată semnătura si ștampila celor abilitați sa elibereze aceste documente.
Reclamantul a arătat ca nu a făcut decât sa depună aceasta adeverința eliberata de o instituie publica si nu a știut ca este falsa.
Reclamantul a arătat ca decizia de returnare nu se justifica pe nici un motiv ca un astfel de act a fost declarat nul printr-o hotărâre penala definitiva si nu avea de unde sa stie care este situația financiara a societatii FARSCO.
In drept, nu a indicat temeiul juridic.
Reclamantul a depus in copie decizia de returnare nr._/16.02.2012.
Parații OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI- SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI D. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației. Parații au depus in copie decizia de returnare de pe teritoriul romanesc nr._/16.02.2012, referatul de propunere de anulare a dreptului de ședere nr._/16.02.2012, certificate de atestare fiscala din 02.02.11 pentru . din data de 16.02.12, conforme cu originalele.
La data de 28.03.12, paratul OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive.
Reclamantul a depus certificat de atestare fiscala pentru . de 2.04.12, acte privind situația financiara a ..
Prin sentința nr.369/2012 din data de 13 Aprilie 2012, Curtea a respins contestația formulată de reclamantul T. A., împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._ din 16 februarie 2012, în contradictoriu cu pârâții M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI și DIRECȚIA IMIGRAȚIE- SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI D..
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că:
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a paratului OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI, invocata prin întâmpinare, instanța a retinut ca emitentul actului contestat este OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI prin DIRECȚIA IMIGRAȚIE- SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI D. si in consecința, acest parat are calitate procesual pasiva in cauza, instanța respingând aceasta excepție procesuala.
Pe fondul cauzei, instanța a retinut ca potrivit art 77 alin.1 lit. b din OUG nr. 194/2002, dreptul de ședere pe termen lung sau prelungirea dreptului de ședere temporară se anuleaza daca acesta a fost obținut/obținută prin folosirea de informații false, documente false sau falsificate ori de alte mijloace ilegale. In speța, reclamantul a beneficiat de un drept de ședere temporara pe teritoriul României pentru prelungirea căruia i s-a imputat ca a utilizat un document fals, respectiv certificatul de atestare fiscala a situației financiare a societatii la care funcționa ca angajat.
Cerinta de prezentare a certificatului de atestare fiscala a situației financiare a societatii la care functiona ca angajat este un element esențial pentru prelungirea dreptului de ședere, astfel cum rezulta din prevederile art.56 alin.6 din OUG nr.194/2002, reclamantul fiind obligat sa depuna certificatul de atestare fiscală emis de administrația finanțelor publice în a cărei rază teritorială își are sediul angajatorul din care să rezulte că angajatorul nu are datorii la bugetul de stat la sfârșitul trimestrului încheiat anterior depunerii cererii. Aceasta cerința legala a fost menținuta inclusiv prin legea nr.157/2011 care a modificat OUG nr.194/2002, lege care reprezintă o transpunere a Directivei 2009/52/CE.
Certificatul de atestare fiscală a situației financiare a societatii ., angajatorul reclamantului, nr._/02.02.11 emis la cerere, (f.14 dosar) a fost depus de catre reclamant la autoritatea româna pentru imigrări in scopul obținerii dreptului de prelungire a șederii sale in tara, având necompletate spatiile referitoare la obligațiile bugetare de plata si fara sa se facă in acest exemplar, mențiune expresa de către autoritatile fiscale române ca, aceasta societate nu figurează cu datorii la bugetul de stat.
In consecința, aceste omisiuni justifica demersurile autoritatii publice romane pentru imigrări de a efectua verificări la Administrația Financiara a Mun. C. pentru verificarea realității situației financiare a acestei societati si instanța apreciază ca aceste demersuri sunt necesare avand in vedere obligațiile solicitantului si prescripțiile legale referitoare la utilizarea de documente false, falsificate sau ilegale. In urma acestor verificări, Administrația financiara C. a comunicat certificatul de atestare fiscală a situației financiare a societatii ., angajatorul reclamantului, nr._/02.02.11 emis in urma aceleiași cereri, (f.12-13 dosar) care atesta ca societatea angajatoare avea obligații fiscale restante fata de Statul R. la data emiterii, respectiv 2.02.11. Prin urmare, nu se poate retine ca realitate a situației financiare a societatii angajatoare decât certificatul de atestare fiscală a situației financiare a societatii ., nr._/02.02.11, (f.12-13 dosar) trimis autoritatii romane pentru imigrări.
De asemenea, instanța a retinut ca reclamantul a depus cererea de prelungire a dreptului de ședere la 08.02.2012 (referat nr._/16.02.2012 fila 11), așadar certificatul de atestare fiscală a situației financiare a societatii ., conform prevederilor art. 56 alin. 6 din OUG nr. 197/2002 modificata, trebuia sa vizeze ultimul trimestru al anului 2011, iar reclamantul a depus in certificat fiscal din primul trimestru al anului 2011.
Din perspectiva obiectiva, reclamantul nu îndeplinea la momentul emiterii deciziei contestate condiția de a fi angajat la o societate care nu a este debitoare la bugetul de stat al Romaniei, prev de art 56 alin.6 din OUG nr.197/2002.
Interpretând prevederile legale din perspectiva motivelor subiective invocate de reclamant, instanța retine ca lipsa vinei susținuta de reclamant nu este indicata de lege ca o cauza de înlăturare a anularii dreptului de ședere. OUG nr.197/2002 fiind o lege speciala, publicata in Monitorul oficial si modificata prin transpunerea Directivei 2009/52/CE, este de stricta interpretare. Reclamantul era obligat sa respecte legile romanești, actele cerute pentru prelungirea dreptului de ședere sunt expres prevăzute in aceasta lege, precum si sancțiunile in caz de îndeplinire a condițiilor legale sau de folosire a unor acte false sau ilegale. Prin urmare, reclamantul este ținut de principiul „nemo censetur ignorare legem” si nu poate sa invoce necunoașterea legislației romanești.
In plus, nu s-a putut retine ca reclamantul s-a întemeiat cu buna credința pe un act public, deoarece acest act public nu conținea mențiuni exprese privind inexistenta debitelor fiscale ale angajatorului, iar reclamantul cunoștea ca pentru a obține prelungirea dreptului de ședere ii trebuia un astfel de act, nu orice act, deoarece in lege se menționa clar ca angajatorul sau nu trebuie sa figureze cu debite fiscale către statul roman. De asemenea, deși legea prevede depunerea unui certificat fiscal din care să rezulte că angajatorul nu are datorii la bugetul de stat la sfârșitul trimestrului încheiat anterior depunerii cererii, reclamantul a optat pentru depunerea unui certificat fiscal anterior din primul trimestru al anului 2011, emis cu un an înainte de momentul depunerii cererii. Așadar, atitudinea reclamantului cu privire la exercitarea dreptului de prelungire a șederii in România nu a fost una diligenta, iar fata de lipsa diligentei in depunerea actelor cerute de lege pentru dovedirea îndeplinirii condițiilor legale, reclamantul nu poate invoca lipsa vinei si aparenta de validitate a certificatului de atestare fiscala inițial depus.
De asemenea, susținerile reclamantului in sensul ca nu a existat o declarare ca fals a certificatului fiscal inițial printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva, nu pot fi primite, deoarece prevederile art. art 77 alin.1 lit. b din OUG nr. 194/2002, nu condiționează anularea dreptului de ședere de o astfel de judecata preliminara, iar, in prezenta procedura, instanța are îndreptățirea deplina sa verifice daca actul considerat de autoritati fals(falsificat) corespunde realității, astfel cum s-a argumentat mai sus si sa analizeze legalitatea sancțiunii aplicate reclamantului, fara sa fie condiționata de savarsirea infracțiunii de fals si de identitatea autorului falsului.
Conform prev. art 77 alin.1 lit. b din OUG nr. 194/2002, este sancționat petentul care folosește actul fals (falsificat) pentru obținerea prelungirii dreptului de ședere, iar reclamantul a folosit acest certificat fiscal inițial, astfel cum rezulta din declarația data de reclamant instituției de imigrare romane (fila 15 dosar) si a avut o atitudine lipsita de diligenta in îndeplinirea corespunzătoare a condițiilor legale.
Aspecte, ulterioare emiterii deciziei atacate, precum situația financiara ulterioara a societatii FARSCO sau a societatii T. SRL, unde reclamantul a devenit asociat, nu sunt relevante in cauza, astfel ca înscrisurile depuse de reclamant la dosar in acest sens, nu sunt apreciate de către instanța ca probatorii utile.
La data de 20.12.2012, reclamantul a formulat cerere de revizuire a acestei sentințe, înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ .
În fapt, a arătat că prin Rezoluția din data de 25.09.2012, pronunțată în dosarul nr.2277/P/2012, P. de pe lângă Judecătoria C. a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. În consecință, apreciază că acest înscris determină incidența în cauză a prevederilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
La data de 16.01.2013, pârâtul I. G. pentru Imigrări-Serviciul pentru imigrări al Județului D., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, arătând că, în speță, nu este vorba de desființarea sau modificarea unei sentințe pe care s-a întemeiat sentința nr.369/13.04.2012, ci de o rezoluție a Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
La termenul de judecată din data de 23.01.2013, revizuentul a depus o precizare, prin care solicită ca, în urma admiterii cererii de revizuire să se dispună anularea interdicției sale de a intra pe teritoriul României, cu consecința posibilității de a intra în România cu orice tip de viză și prelungirea dreptului său de ședere.
La data de 20.02.2013, pârâtul I. G. pentru Imigrări, a depus întâmpinare arătând în ceea ce privește admisibilitatea cererii că înscrisul pe care se întemeiază cetățeanul străin nu este un înscris existent la data pronunțării hotărârii și care nu a putut fi înfățișat instanței de fond din motive mai presus de voința părții, ci un înscris care a luat naștere ulterior.
De asemenea, invocă excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea interdicției revizuentului de a intra pe teritoriul României, cu consecința posibilității de a intra în România cu orice tip de viză și prelungirea dreptului său de ședere.
Pârâtul arată că, fiind o cale de atac, revizuirea nu declanșează un litigiu nou, ci reprezintă o fază a aceleași cauze, ceea ce face ca, ea să nu se poată desfășura decât în cadrul procesual deja existent în etapele procesuale anterioare.
Pe fondul cauzei, apreciază că instanța de fond în mod corect a respins contestația împotriva deciziei de returnare, motiv pentru care solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 20.03.2013 Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimați prin întâmpinare, excepție pe care, analizând-o cu precădere, potrivit art. 137 Cod procedură civilă, o apreciază nefondată.
Astfel, așa cum se desprinde din dispozițiile art. 322 Cod procedură civilă, calea de atac a revizuirii poate fi exercitată împotriva oricărei hotărâri care evocă fondul, definitive sau irevocabile, fiind irelevant dacă hotărârea este irevocabilă ca urmare a neexercitării ori respingerii căilor de atac exercitate, ori, cum este cazul în speță, este vorba de o hotărâre pronunțată în prima și ultima instanță.
De asemenea, în privința susținerilor intimatelor referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că acest aspect vizează temeinicia, iar nu admisibilitatea cererii de revizuire, cu ocazia analizei pe fond a căii de atac exercitate urmând a fi verificată îndeplinirea condițiilor pe care le presupune acest caz de revizuire.
Ca atare, Curtea urmează să respingă excepția inadmisibilității cererii de revizuire.
Pe fondul cererii, Curtea reține că revizuentul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă invocând Rezoluția nr. 2277/P/25.09.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal, înscris în posesia căruia ar fi intrat după pronunțarea hotărârii atacate.
Potrivit art. 322 pct. 5 din C.proc.civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe a cărei revizuire se cere”.
Așa cum se desprinde din dispozițiile legale citate anterior, motivul de revizuire reglementat de acest text are în vedere, într-o primă teză, ipoteza descoperirii, ulterior pronunțării hotărârii, a unui înscris doveditor ce nu a fost avut în vedere de instanță
Nu constituie deci motiv de revizuire descoperirea oricărui act, ci numai a unui înscris determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată. În măsura în care din considerentele hotărârii atacate rezultă că aceasta se menține pe simple temeiuri de drept, indiferent de actele noi descoperite, cererea de revizuire trebuie respinsă.
În speță, Curtea constată că înscrisul invocat de revizuent nu are un caracter determinant, neputând înrâuri, nici dacă ar fi fost depus la dosar la momentul soluționării pricinii, o altă hotărâre a instanței.
Astfel, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, respingând contestația, instanța de fond a analizat atât aspectul legat de buna credință a reclamantului în folosirea certificatului de atestare fiscală cât și susținerile acestuia referitoare la neconstatarea falsității certificatului de către organele judiciare.
În acest sens, prima instanță a reținut că reclamantul nu a dat dovadă de diligență în depunerea documentelor pentru prelungirea dreptului de ședere, iar în condițiile în care art. 77 alin. 1 lit. b din OUG 194/2002 nu condiționează aplicarea sancțiunii de anulare a dreptului de ședere de săvârșirea infracțiunii de fals și identitatea autorului, este irelevant că certificatul nu a fost declarat fals.
Ca atare, atât timp cât, potrivit textului legal citat anterior, simpla folosire a unor documente false, falsificate ori alte mijloace ilegale conduce la anularea dreptului de ședere, este irelevant faptul că prin rezoluția invocată, reținându-se caracterul nereal al celor atestate de certificatul de atestare fiscală depus de revizuent, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunea de uz de fals, disjungându-se cauza pentru continuarea cercetărilor față de un autor necunoscut pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Pentru a fi doveditor, în sensul art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, înscrisul trebuie să fie probant prin el însuși, neîndeplinind această condiție un înscris care nu este de natură să conducă la altă soluție, cum este cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale depuse de revizuent în cauză.
Față de aceste considerente, apreciind că aceasta nu este întemeiată,în temeiul art. 322-326 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă cererea de revizuire formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de revizuire, formulată de reclamantul T. A., nascut la data de 06.08.1984, in Nizip-Republica Turcia, fiul lui A. si Z., cod numeric personal_, cu reședința în C., ..8, ., județul D. în contradictoriu cu pârâții M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI cu sediul în București, sector 5, lt. C.. M. C., nr.15A și DIRECȚIA IMIGRAȚIE- SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI D. cu sediul în C., .-34, județul D..
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2013.
Președinte, G. D. C. | ||
Grefier, S. Giurgiteanu |
Red.G.C./ dact. S.G.
2 ex./08.04.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1379/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Sentința nr. 41/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
