Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 143/54/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23 OCTOMBRIE 2013
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE -C. P.
JUDECĂTOR- L. C. M. Z.
JUDECĂTOR-M. F.
GREFIER -T. A.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul formulat de recurenții reclamanți B. V., B. Ș., împotriva sentinței nr.287 din 02.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 16 Octombrie 2013, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 23 Octombrie 2013.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 287 din 02.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții B. V. și B. Ș. în contradictoriu cu pârâții C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr._/16.12.2005 emisă de Primarul Municipiului C. s-a hotărât acordarea de despăgubiri pentru reclamanți în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, pentru imobilul situat în C., .. 84, constatându-se imposibilitatea restituirii în natură.
Dosarul privind despăgubirile a fost înaintat secretariatului Comisiei și înregistrat sub nr._/CC.
Reclamanții s-au adresat instituției pârâte cu un memoriu înregistrat cu nr._/09.06.2006 ,la care s-a formulat răspunsul prin adresa nr._ din 21.06.2006. S-a confirmat înregistrarea dosarului de despăgubiri aferent Dispoziției nr._/16.12.2005 privind pe reclamanți și s-a explicat procedura legală de soluționare și acordare a despăgubirilor.
Reclamanții au revenit cu un nou memoriu în cursul anului 2008, la care Direcția pentru coordonarea aplicării legii nr. 10/2001 a formulat răspunsul conținut în adresa nr._/14.02.2008 ( fila 4 dosar ).
S-a învederat reclamanților faptul că, în conformitate cu dispozițiile pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005 „ ordinea de soluționare a dosarelor va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale”.
În aplicarea acestor prevederi legale și în scopul respectării principiului egalității de tratament, ținând cont de volumul de lucru, s-a emis Decizia nr. 2/28.02.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a stabilit că ordinea de soluționare se face „aleatoriu” conform unui program de calculator și că dosarul nr._/CC nu a fost încă selectat conform procedurii sus descrise.
Reclamanții nu au formulat obiecțiuni și nu au contestat în vreun mod acest răspuns.
Nu au adus critici procedurii legale de selectare a dosarelor în vederea analizării și evaluării, stabilită prin actul administrativ reprezentat de Decizia Comisiei Centrale nr. 2/28.02.2006.
De la data comunicării acelei adrese, 14.02.2008, până la data introducerii direct în fața instanței de judecată, la data de 18.01.2012, nu s-a mai purtat o altă corespondență.
În prezent, se constată că dosarul a parcurs etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, s-a trecut la analiza legalității, însă conform adresei nr._/CC/06.02.2012 C. s-a desesizat și a retransmis cauza spre completarea documentației către Primăria Municipiului C..
Reclamanții au depus actele prevăzute în adresa_/CC/06 02 2012, fara a exista la dosar dovada faptului că Primăria Municipiului C. a completat dosarul și l-a înaintat instituției pârâte.
De asemenea se constată că, prin Decizia nr. 2815/16.09.2008, s-a făcut referire la ordinea înregistrării dosarelor, proporțional din fiecare dintre cele două categorii, anterioare și ulterioare intrării în vigoarea OUG 8/2007.
În esență critica reclamanților vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nerespectarea unui „ termen rezonabil” de soluționare și acordare a despăgubirilor, conform art. 6 din CEDO.
Este adevărat că de la data transferului dosarului către instituția pârâtă și până la data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 6 ani, însă la aprecierea caracterului nerezonabil al termenului este necesar a se avea în vedere o . criterii concrete.
Astfel se va ține seama de volumul de lucru, de actele administrative emise în aplicarea legii nr. 247/2005-Titlul VII., necontestate și necriticate de către reclamant, ce au statuat cu privire la ordinea soluționării dosarelor, de necesitatea completării dosarului de despăgubire, de faptul că acesta se află la a III-a etapă a procedurii de acordarea despăgubirii, de faptul că al doilea memoriu a fost adresat Direcției pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 și nu instituției pârâte direct.
Pe de altă parte, se are în vedere și faptul că în prezent este în vigoare Ordonanța nr. 4/2012, prin care s-au suspendat pentru șase luni obligațiile prevăzute de lege privind procedurile de evaluare și respectiv emiterii Titlului de despăgubiri în scopul implementării Hot CEDO în cauza A. și P. vs. România.
Împotriva hotărârii nr. 287/02.04.2012 au declarat recurs reclamanții B. V. și B. Ș., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în temeiul art. 304 ind 1 C.proc.civ..
În motivarea recursului, recurenții au arătat că în mod greșit prima instanță, a intitulat hotărârea pronunțată „decizie”, încălcându-se în acest fel dispozițiile art. 255 alin 1 C.proc.civ. teza întâi potrivit cărora hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc „sentințe”. În mod greșit instanța a respins cererea de chemare în judecată, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Greșit instanța reține că părțile nu au formulat obiecțiuni și nici nu au contestat în vreun fel răspunsul primit de la pârâtă, după cum nu am adus nici critici procedurii legale de selectare a dosarelor în vederea analizării și evaluării. Instanța de fond ia act că de la momentul transferului dosarului către pârâtă și momentul introducerii acțiunii s-au scurs 6 ani, însă consideră că la aprecierea caracterului rezonabil al termenului de soluționare trebuie avute în vedere o . criterii concrete. A arătat că la ultima ședință de judecată au fost depuse înscrisuri și dovezi de comunicare către toate instituțiile abilitate în sprijinul soluționării dosarului de notificare făcând dovada că a purtat în tot acest timp și anterior promovării cererii de chemare în judecată o corespondență cu instituția primită, de fiecare dată primind același răspuns formal privind gradul de încărcare al activității acesteia și soluționarea aleatorie a dosarelor, astfel că presupusa culpă reținută în sarcina lor nu este întemeiată. Aspectele avute în vedere de instanța de fond drept criterii concrete în aprecierea caracterului rezonabil al termenului sunt lipsite de fundament. Pretinsa lipsă a documentelor a fost invocată de către pârâtă abia la al doilea termen de judecată, la trei luni după înregistrarea dosarului. Dosarul de notificare a plecat de la C. complet, el a fost supus verificării în momentul înregistrării la sediul ANRP. Având în vedere intervalul mare de timp scurs de la emiterea dispoziției nr._/16.12.2005, autoritatea administrativă i-a încălcat drepturi ocrotite prin art. 6 din CEDO precum și disp. art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.Au solicitat înlăturarea justificării autorității în sensul invocării caracterului aleatoriu al soluționării dosarului de despăgubire ca fiind neîntemeiată, nelegală și disproporționată cu scopul urmărit.
Recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile prevăzute de art. 304 ind 1 C.proc.civ.
Prin încheierea nr. 1857 din data de 26 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013, s-a scos cauza de pe rol și s-a trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal.
Î.C.C.J. a reținut că, în raport cu obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 3 din codul de procedură civilă din 1865, conform cărora prezentul recurs se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, la data de 19 martie 2013 sub nr._ , stabilindu-se ca prim termen de judecată la 08 mai 2013.
La 29.04.2013 intimata pârâtă C. Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat noul cadru legislativ instituit prin Legea nr. 165/2013 și procedurile prevăzute de această lege, solicitând respingerea recursului.
La data de 29.04.2013 intimata pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. A arătat că ANRP nu are calitate procesuală pasivă, neavând atribuții referitoare la emiterea titlului de despăgubire.
Prin încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2013, Curtea, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 4 și art. 18 alin. 3din Legea nr. 165/2013, a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în calitate de intimată pârâtă, întrucât aceasta a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.
La data de 14.10.2013 intimata pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare prin care a invocat prematuritatea introducerii cererii și a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. A arătat că, în ceea ce privește obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, această solicitare nu își găsește rațiunea prin prisma noilor reglementări aduse de art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 și a solicitat și judecata în lipsă.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, invocată de intimata pârâtă prin notele de ședință, aceasta nu poate fi reținută față de dispozițiile art. 316 și art. 294 alin. 1 C.proc.civ., raportat la temeiul juridic invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
În speță, obiectul litigiului dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă obligarea pârâtelor să emită în favoarea recurenților B. V. și B. Ș. decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 243/N/2001, imposibil de restituit în natură, situat în C., .. 84 conform Dispoziției nr._/16.12.2005 emisă de Primarul Municipiului C., ce face obiectul dosarului nr._/CC.
Prima instanță a respins acțiunea cu motivarea că nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtei CCSD de a emite decizia ce reprezintă titlu de despăgubire în favoarea reclamantei.
Curtea constată că instanța de fond a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia a lămurit situația de fapt și a analizat apărările invocate de părți, dând o soluție legală acțiunii deduse judecății.
Dosarul aferent Dispoziției nr._/16.12.2005 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale și, în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, conform procedurii aleatorii de selectare, intimata pârâtă a constatat faptul că se impune completarea dosarului de despăgubiri respectiv prin depunerea actelor întocmite cu ocazia preluării sau demolării imobilului care să descrie construcțiile sub aspectul suprafeței, componenței, destinației, materialelor folosite la edificare, anul construirii etc ( ex. Fișa imobilului, releveu, schițe). Instanța de fond a reținut că reclamanții au depus actele prevăzute în adresa_/CC/06. 02 2012, dar nu există la dosar dovada faptului că Primăria Municipiului C. a completat dosarul și l-a înaintat instituției pârâte și că, prin Decizia nr. 2815/16.09.2008, s-a făcut referire la ordinea înregistrării dosarelor, proporțional din fiecare dintre cele două categorii, anterioare și ulterioare intrării în vigoarea OUG 8/2007.
Prin urmare, în lipsa dosarului și a documentației de acordare a măsurilor reparatorii, ce nu a mai fost înaintat de autoritatea învestită cu soluționarea notificării, C. Centrală nu putea declanșa procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor și implicit nu putea emite titlul de despăgubire, chiar dacă emiterea acestuia intră în atribuțiile sale.
Potrivit art. 16 alin. 4 din Capitolul V al Titlului VII din Legea 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale analizează dosarele numai în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
În mod corect instanța de fond a analizat refuzul pârâtei de a emite decizia privind titlul de despăgubire din perspectiva atribuțiilor legale pe care le are pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece completarea dosarului direct la Comisie nu este indicată de lege ca obligație a acestei pârâte. Pârâta are atribuții legale privind verificarea dosarelor, în condițiile în care intervine cu funcție decizională în procedura de restituire a despăgubirilor pentru proprietăți imobiliare imposibil de restituit în natură.
Procedura administrativă instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu se pot restitui în natură este o procedură complexă, cuprinzând mai multe etape distincte, a căror parcurgere este obligatorie, anterior emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, prevăzută de Titlul VII Capitolul V din Legea nr. 247/2005, se declanșează după transmiterea dosarelor de către entitatea învestită cu soluționarea notificărilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din actul normativ menționat, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007.
Au incidență în speța de față prevederile pct. 16.5 alin. final din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, în vigoare la data soluționării acțiunii. Potrivit pct. 16.5. din H.G. nr. 1095/2005 privitoare la normele metodologice de aplicare a titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale, prevăzute la pct. 16.1-16.3, transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, vor fi însoțite de următoarele înscrisuri:
a) întreaga documentație aferentă acestora, respectiv: acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică; acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia, la data preluării abuzive; acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (în situațiile în care persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia a încasat o despăgubire, dosarul va conține dovada plății acesteia și cuantumul despăgubirii ce trebuie dedusă potrivit procedurii prevăzute la pct. 22.11); acte juridice care atestă calitatea de moștenitor;
b) orice înscrisuri care descriu imobilele, construcții demolate, depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, inclusiv orice expertize judiciare sau extrajudiciare depuse de persoana îndreptățită, împreună cu evaluarea întocmită de comisia de evaluare internă, constituită la nivelul fiecărei entități implicate în soluționarea notificărilor în temeiul pct. 1.1 - 1.2 ale cap. III din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare;
c) orice alte înscrisuri depuse de persoana îndreptățită și orice declarații notariale date de aceasta pe propria răspundere și declarații notariale date de persoana în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care au contribuit la fundamentarea deciziei/dispoziției sau, după caz, a ordinului;
d) situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării;
e) orice alte înscrisuri existente la dosar.”
Intimata pârâtă era îndreptățită să solicite completarea dosarului de notificare, fiind absolut necesare date pentru întocmirea raportului de evaluare și finalizarea procedurii prin emiterea deciziei privind titlul de despăgubire.
Din actele dosarului, rezultă faptul că nu au fost respectate prevederile legale anterior menționate și, ca atare, nu există un refuz nejustificat al autorității pârâte de a da curs cererii reclamanților și de a emite titlul de despăgubire, în lipsa tuturor actelor din care să rezulte situația dosarului de notificare.
În aceste condiții, C. pârâtă s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor conferite de lege privind transmiterea dosarului către evaluator și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, pretinsa vătămare într-un drept legitim nefiind consecința vreunei conduite culpabile sau abuzive a acesteia.
Apărarea recurenților reclamanți pornește de la faptul că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.
În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare, instanța este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituția României și de Convenția europeană a drepturilor omului.
O garanție privitoare la procedură prevăzută de articolul 6 paragraful 1 din Convenție o reprezintă judecarea cauzei într-un termen rezonabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă, cât și din aceea jurisdicțională propriu-zisă, într-un termen rezonabil. Scopul acestei garanții îl reprezintă protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilității actului de justiție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în mod constant că aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, precum și prin raportare la criteriile consacrate în materie în jurisprudența sa, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, comportamentul autorităților, precum și contextul și implicațiile cauzei pentru situația reclamantului. Nici unul dintre aceste criterii nu este însă privit izolat de către Curte, ci ansamblul concluziilor care rezultă din examinarea criteriilor conduce la decizia instanței europene. De aceea, este dificil de exprimat o cifră de la care să se poată afirma că durata procesului a depășit termenul rezonabil.
Caracterul rezonabil al termenului se analizează în concret, în raport de circumstanțele speciale ale fiecărei cauze. Trebuie însă precizat că, atunci când termenul apare exorbitant, sarcina de a proba este răsturnată, statul fiind chemat să ofere explicații cu privire la motivele care au stat la baza întârzierii.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 274/2005 poate constitui un criteriu de apreciere asupra caracterului rezonabil al termenului de soluționare, dar nu poate justifica o totală pasivitate a autorității publice.
În speță, intimata pârâtă a susținut că dosarul trebuia completat cu înscrisuri și și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, etapă care nu a fost finalizată ca urmare a lipsei înscrisurilor menționate anterior și care nu i-au fost comunicate de către entitatea notificată.
Faptul că recurenții reclamanți au completat dosarul de despăgubiri pe parcursul soluționării în fond a prezentei cauze nu justifică admiterea recursului.
Este adevărat că termenul rezonabil de soluționare a cererilor trebuie analizat și în raport de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, însă, în speță, durata termenului s-a prelungit pentru motivele arătate anterior.
De asemenea, trebuie menționat și faptul că intimata pârâtă trebuia să respecte termenul de suspendare pentru emiterea titlurilor de despăgubire impus prin dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012. Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, suspendare prin care s-a urmărit implementarea hotărârii-pilot pronunțate la 12 octombrie 2010 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României.
În speță, cum intimata pârâtă a demonstrat, pe de o parte, circumstanțele ce au determinat imposibilitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire iar, pe de altă parte, împrejurarea că s-a preocupat de stadiul soluționării dosarului, fără a rămâne în pasivitate în exercitarea atribuțiilor stabilite de lege, Curtea apreciază că în corect instanța de fond a respins acțiunea.
Trebuie menționată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a subliniat că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri. (CEDO, 22 iunie 2004, Broniowski c/Polonia).
Pe de altă parte, urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în M.Of. nr. 278/17.05.2013, se constată că dosarul recurentei nu face parte din categoria celor prevăzute la art. 41, nefiind un dosar aprobat de către Comisie, etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură nefiind finalizată din lipsa înscrisurilor solicitate de către pârâtă.
Prin urmare, critica recurenților privind aplicarea greșită a legii este formală, în condițiile în care recurenții nu au indicat norma de drept material care ar fi fost nesocotită și nu au demonstrat în ce ar consta lipsa de temei legal a hotărârii.
Critica privind intitularea greșită a hotărârii pronunțate „decizie”, în loc de „sentință”, deși reală nu poate conduce la anularea hotărârii, nulitatea fiind relativă iar recurenții nedovedind că prin aceasta li s-ar fi pricinuit vreo vătămare ce nu se poate înlătura altfel.
Pentru aceste motive, Curtea constată că criticile recurenților sunt nefondate și constatând că nu există în cauză motive care să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții B. V. și B. Ș., împotriva sentinței nr.287 din 02.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2013 .
Președinte, C. P. | Judecător, L. C. M. Z. | Judecător, M. F. |
Grefier, T. A. |
Red.Jud.C.P.
T.A. 01 Noiembrie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
