Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 2046/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A. G.
Judecător S. P.
Judecător C. N. G.
Grefier J. V.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței nr. 4923 din data de 03 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant C. F. și intimata pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI, având ca obiect obligația de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, reprezentat de av. C. A., lipsind pârâtul și chematul în garanție.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal, recurentul chemat în garanție a solicitat judecarea cauzei în lipsă, intimata pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
În temeiul dispozițiilor art. 159 ind. 1, art. 3 pct.3C.p.c., Curtea din oficiu, constată că este competentă general, teritorial și material să judece prezenta cauză, după care;
Reprezentantul părții, arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie, apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față ;
Avocat C. A. pentru intimatul reclamant C. F., a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 4923/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a admis in parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta și a fost obligată pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu pârâtul METCS, și a fost obligat pârâtul chemat în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că reclamanta este absolvenă a UNIVERSITĂȚII „S. HARET"; A început studiile în anul 2006, dată la care, după reglementările în vigoare, studiile urmate erau acreditate și recunoscute ca atare de pârâta M.E.C.T.S.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MECTS pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență instanța o apreciază ca întemeiată și o va admite. Astfel, se reține că raportul juridic dedus judecății s-a născut urmare a încheierii contractelor de studii între reclamant, pe de o parte, și pârâta USH, pe de altă parte.
În temeiul acestor contracte și a legislației în vigoare la data respectivă, obligația eliberării diplomei de licență aparține pârâtei USH, în calitate de parte în contractele încheiate de reclamanți, și care s-a obligat să asigure pregătirea profesională și evaluarea acestora, să organizeze, la finalizarea studiilor, examen de licență și să emită diplome care să ateste promovarea studiilor și a examenului de licență.
În raportul juridic dedus judecății, institutia care si-a asumat obligația de eliberare a diplomelor de licență este pârâta USH; reclamatul a solicitat prin acțiunea introductivă să fie obligată pârâta MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență în vederea eliberării diplomelor absolvenților care a susținut și promovat examenul de licență. Este adevărat că pârâtul MECTS are ca atribuție aprobarea eliberării tipizatelor, și că această atribuție reprezintă o condiție necesară a eliberării de către USH a diplomelor de licență, însă acest fapt nu atribuie reclamantei prerogativa de a solicita obligarea pârâtei MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență, atâta timp cât procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate este o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior, MECTS și nicidecum absolvenții universităților respective.
Pe fondul cauzei, se constată că reclamantul a absolvit U. „S. Haret”, promoția 2009, obținând Titlul de Licențiat, sens în care, U. pârâtă a eliberat adeverință reclamantului.
Ca atare, U. are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diplomele de licență.
Aceasta întrucât actele prin care se recunoaște reclamantului calitatea de licențiat, nefiind revocat sau anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare impun că „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”
Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare Ia momentul înscrierii în anul I de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Însă, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamanții care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-au încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
Se constată că, într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din OUG nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: … evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).
Însă procedura în cauza nu vizează raporturile juridice ale Universității cu reclamantul, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie.
Altfel spus, eventualele abateri ale Universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamanților aflați în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate rezultă derularea raporturilor reclamantului, în calitate de student, cu U. S. Haret, inclusiv faptul că aceștia și-au îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomelor de licență). Altfel spus, U. S. Haret a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparență de legalitate a formelor de învățământ (aparența rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență etc).
Mai mult, chiar și în prezent U. indică absolvenților faptul că, referitor la baza legală a organizării și desfășurării formelor de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, aceasta este reprezentată de art. 60 al. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 care prevede că activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri la zi". De asemenea, tot U. indică faptul că art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, cât si art. 29 al. 3 din Legea nr. 87/2006 stabilesc că evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitară distinctă (specializare), nefăcând nicio referire expresă sau tacită la formele de învățământ (în acest sens, adeverința de licență emisă reclamanților).
Altfel spus, U. pârâtă creează reclamantului aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate mai sus sunt suficiente a conchide că reclamantul se putea încrede în aparență de legalitate a formelor de învățământ.
Pe lângă aceste argumente, se reține mai ales faptul că adeverința eliberată reclamantului este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului.
Or, de vreme ce adeverința nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului acesteia trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acestora.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând sa fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. S. Haret, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.
Potrivit art. 18 alin.(1) /lg.554/2004 instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1 și 18 alin.1 și 5 din Legea nr. 554/2004, instanța va admite în parte cererea principală formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, și va obliga pârâta să elibereze reclamantului diplomele de licență.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată în contradictoriu cu pârâtul MECTS, se retine ca obiectul acesteia este “obligarea MECTS la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă”, se reține că prin adresele_/21.06.2010,_/2010, 12356F/2010,_/1010, U. a solicitat MECTS aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac.
Deși pârâtul chemat în garanție se apără afirmând că ar fi avizat tipărirea formularelor tipizate, nu face această dovadă și, mai mult, susține, prin întâmpinare, că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu.
Astfel cum s-a reținut în cele ce preced, nici o autoritate administrativă sau instanță de judecată nu s-au pronunțat în sensul revocării sau constatării nulității absolute precum și a anulării adeverinței de licență, motiv pentru care ea își produce efecte juridice.
Adeverința de licență, se bucura de prezumția de legalitate, iar în acest context se recunoaște reclamantului calitatea de licențiat în specializarea urmată.
Chiar M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului recunoaște prin întâmpinare că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, ceea ce înseamnă că a recunoscut specializarea reclamantului.
Cum obligația pârâtei USH, asupra căreia instanța a statuat în considerentele expuse anterior, este corelativă obligației pârâtului MECTS de a aproba formularele tipizate, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie admisă în parte și obligată pârâta chemată în garanție la executarea obligației respectiv să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant.
În ceea ce privește obligarea MECTS în raport de dispozițiile art. 24 alin (2) din Legea nr. 554/2004 la daune începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, instanța va respinge această cerere având în vedere că daunele solicitate în temeiul art. 24 intervin în cazul neexecutării hotărârii, pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal al hotărârii judecătorești pronunțate, fiind acordate în cadrul procedurii de executare printr-o hotărâre separată potrivit art.25 alin 1 ceea ce nu este cazul în speță.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
În motivarea recursului, recurentul M. Educației Naționale, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a învederat instanței de recurs, ca prim motiv, faptul că prima instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de prevederile art. 60 C.proc.civ. În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea, în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. „S. Haret” din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret” București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
În consecință, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a „aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamant”, care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. Educației Naționale este obligat prin sentința criticată să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizată să funcționeze provizoriu. Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantului, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamant, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.
Motivarea instanței de fond argumentată de adeverințele emise de către U. „S. Haret” absolvenților săi, nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate. M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea. Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în parte și în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție. În consecință soluția instanței de fond cu privire la admiterea în parte a cererii de chemare în garanție este nelegală.
În concluzie, raportat la prevederile legale invocate, a solicitat admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii față de M.E.N. ca neîntemeiată.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că prima instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației Naționale. Având în vedere acest aspect, a precizat că atribuțiile și competențele M.E.N.- fost M.E.C.T.S. - sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, în art. 216 alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Așadar, referitor la speța dedusă judecații, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 288/2004 se specifica faptul că „organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării”. Organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții ale ARACIS care este un organism autonom, cu atribuții distincte, conform O.U.G. nr. 75/12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației. Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
După apariția Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, specializările care funcționează în cadrul Universității S. Haret au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau au fost acreditate, potrivit Hotărârilor Guvernului României.
Prin Legea privind înființarea Universității S. Haret din București nr. 443 din 5 iulie 2002, publicată în M.O. al României nr. 491 din 9 iulie 2002, U. S. Haret - constituită și funcționând legal în structura Fundației România de Mâine - este definită ca „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”. În art. 3 din Legea nr. 443/2002 se statuează că în componența Universității S. Haret, intră structurile acreditate sau autorizate provizoriu.
În virtutea interpretării speculative a prevederilor art. 60 din Legea 84/1995, respectiv interpretarea fără a se ține cont de contextul unitar al Legii 84/1995, începând cu anul 2005, U. „S. Haret” organizează formele de învățământ „ID” și „FR”. Organizarea formelor ID și FR la unele specializări, deși există și forma ZI nu excludea (și nu exclude) obligația de conformare în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare și acreditare, implicit obligația asigurării resurselor umane și materiale pentru fiecare formă și locație de învățământ în mod distinct.
Hotărârea de Guvern nr. 676/ 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea în Anexa 3 se referă la structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu. La poziția 6 Anexa 3 din H.G. 676/2007 este precizată structura legală pentru U. S. Haret la nivelul anilor 2007.
Cu rea credință și cu vădită intenție de neconformare legală, U. „S. Haret” atacă H.G. nr. 676/2007 în fața instanței, fără succes. Astfel, conform Deciziei I.C.CJ. nr. 4726/29.10.2009, structurile ID și FR sunt nelegale, nerespectând condițiile de acreditare imperativ prevăzute de legislația în domeniu.
În perioada 2004-2009 funcția de conducere a Universității „S. Haret” era exercitată de Președintele Universității care îndeplinea și atribuțiile funcției de Rector, funcție care nu exista specificată în Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind funcție de conducere a instituțiilor de învățământ superior, iar conform Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic, art. 68, numai rectorul poate fi conducătorul unei instituții de învățământ superior.
Recurentul a arătat că programele de studii sunt propuse MEN de către ARACIS. MEN la rândul său înaintează spre adoptare Guvernului respectivele propuneri. Guvernul va concretiza printr-o hotărâre de Guvern aspectele înaintate de către MEN. În urma sesizărilor ARACIS, MEN a înaintat către Guvernul României propunerea de a emite o ordonanță care să reglementeze în mod legal posibilitatea studenților ce se aflau la formele nelegale de învățământ, de a termina studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Astfel, a fost emisă O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Potrivit acestui act normativ, studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță aveau dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.
Evaluarea instituțională, după înființarea prin Legea nr. 443/2002 a Universității „S. Haret" a fost solicitată de instituție abia la 01.11.2011. Așadar, nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
A arătat că, deși prin adresa nr. 630/2010 semnată de Rector Conf. Univ. Dr. A. B., U. S. Haret afirma că „există un număr de_ absolvenți la forma de învățământ ID pentru care nu s-au solicitat diplome de licență, situația acestora urmând a fi clarificată prin OG 10/2009”, în nici un moment nu s-a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor respectivei O.G. U. nu a efectuat nici un demers pentru evaluarea în noile condiții și mărirea capacității de școlarizare, organizând astfel „cursuri” fără respectarea prevederilor legale, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți”.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. l și alin. 4 din Ordinul nr. 2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, gestionează, completează și eliberează numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
În acest caz, conform prevederilor Ordinului nr. 2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, U. nu avea și nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. Același Ordin 2284/2007, statuează că răspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat și eliberat actele de studii revine exclusiv Universității S. Haret.
Față de menționatele prevederi legale, se poate concluziona că reclamantul a urmat studiile unei forme de învățământ ai cărei studenți nu au fost avuți în vedere în cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate.
Faptul că U. S. Haret a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar
atesta efectuarea unor studii, reprezintă un demers ce implica numai responsabilitatea respectivei Universități. Eventuala amendare/cenzurare de către MEN a acestor adeverințe se manifestă în limitele legale, nerecunoscându-se efectele eliberării adeverințelor respective: quod nullum est, nullum producit effectum. Prin efectul dispozițiilor legii în temeiul cărora aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovadă de studii care după minim 6 luni, respectiv maxim 12 luni, după expirarea termenului amintit, adeverința era nulă de drept. Aceasta nulitate privind dovada studiilor efectuate, urma să fie acoperită de eliberarea diplomei. Neeliberarea diplomei de studii nu face decât să păstreze activă această stare de drept în ceea ce privește nulitatea oricărei dovezi privind efectuarea studiilor de învățământ superior de către reclamanta. Așadar, cei care ulterior împlinirii termenului de 12 luni au înțeles să dea eficiență unui document nul de drept, nu au făcut decât să-și asume niște riscuri ale căror efecte urmează să le suporte exclusiv.
Prin obligarea Ministerului la aprobarea eliberării formularelor tipizate pentru actele de studii, nu s-a luat în considerare tocmai opoziția sau reacția M.E.N. față de eventualitatea manifestării efectelor juridice ale unor adeverințe de studii nule de drept.
Recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.
În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, Legea învățământului nr. 84/1995, H.G. nr. 536/2011, Legea 1/2011, H.G. 1011/2001, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr. 75/2005.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
La data de 08.07.2013, intimata pârâtă U. S. Haret a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Intimata pârâtă a solicitat înlăturarea criticilor aduse soluției instanței de fond raportate la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., apreciind că în mod corect a fost obligat MECTS la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă. A invocat dispozițiile art. 1 al Protocolului nr. 12 la CEDO.
A precizat că dreptul nu poate fi afectat sau suprimat de divergențele apărute între U. S. Haret și M. Educației, atâta timp cât M. Educației sau ARACIS nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că pârâta a acționat în afara cadrului legal.
Având în vedere că se află în imposibilitatea eliberării diplomelor de licență, iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competența exclusivă a recurentului conform OM nr. 2284/2007 solicită să se constate legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond și să fie respins recursul ca nefondat.
A invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimata pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Legal citată intimata reclamanta nu a depus întâmpinarea dar s-a prezentat in instanță, prin apărător solicitând respingerea căii de atac. A depus concluzii scrise.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ (art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/2004, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamanta a formulat acțiunea de față prin care a invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. „S. Haret” de a-i elibera diploma de licență la absolvirea facultății.
Intimata reclamanta, înscrisă la U. „S. Haret”, a finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-le emise adeverințe ce atestă acest fapt.
Ca atare, U. „S. Haret” are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență. Aceasta întrucât actul prin care se recunoaște reclamantei calitatea de licențiată, nefiind revocat sau anulat, se bucura de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare impun ca „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”. Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditari/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Însa, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității „S. Haret”, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamanta care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
Într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: ... evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).
Însă, procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale Universității „S. Haret” cu reclamanta, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie. Altfel spus, eventualele abateri ale Universității „S. Haret” pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările /programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamantei aflată în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acesteia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate a rezultat derularea raporturilor intimata reclamanta, în calitate de studentă, cu U. „S. Haret”, inclusiv faptul că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. „S. Haret” a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomei de licență). Altfel spus, U. „S. Haret” a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparența de legalitate a formelor de învățământ (aparență rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență, etc.).
U. „S. Haret” a creat intimatei reclamante aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate sunt suficiente a conchide că reclamanta se putea încrede în aparența de legalitate a formelor de învățământ.
Pe lângă aceste argumente, Curtea reține mai ales faptul că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului. Or, de vreme ce adeverința nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând să fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. „S. Haret”, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.
În speță, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care a constatat că refuzul de a tipări diplomele de licență și suplimentul la diplomă apare ca nejustificat în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004. În fapt, dacă s-ar îmbrățișa opinia recurentului, ar rezulta un veritabil blocaj al accesului reclamantei la justiție, în contradicție cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la celelalte motive de recurs, Curtea constată că în mod întemeiat, prin sentința atacată, instanța de fond, constatând caracterul nejustificat al refuzului pârâtei, dar și temeinicia cererii de chemare în garanție a recurentului formulată de aceasta, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina M.E.N., a obligat pârâta la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestora.
Recurentul a invocat în motivele de recurs faptul că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior și asigurarea calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale M.E.N., instanța neputând dispune acordarea diplomelor de licență decât prin substituirea în atribuțiile acestuia.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora. Aceasta deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
Ca atare, cum în speță instanța de fond, admițând acțiunea, a constatat tocmai faptul că refuzul pârâtei, respectiv chematului în garanție de a aproba tipărirea și eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă reclamantei, reflectă exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților publice implicate, Curtea constată că prima instanță și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești.
Referitor la critica privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. „S. Haret” a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că nu poate prejudicia pe reclamantă calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, întrucât reclamanta, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei intimate U. „S. Haret” de eliberare către intimata reclamantă a diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului chemat în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările / programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamantei căreia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Curtea consideră că, față de obiectul cererii dedusă judecății, și ținută fiind de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond nu putea să cenzureze, atâta timp cât o cerere având acest obiect nu a fost formulată înaintea sa, modalitatea în care unitatea de învățământ privat intimată a înțeles să organizeze forma de învățământ urmată de către intimata reclamantă.
Dreptul dedus judecății, acela de a obține eliberarea unei diplome de licență pentru studiile urmate, aparține intimatei reclamante și aceasta și l-a exercitat în limitele sale externe și interne, respectiv potrivit scopului recunoscut de lege și cu bună-credință.
Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea intimatei recurente a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea în favoarea sa a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității „S. Haret” București de obligare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularului de diplomă de licență pentru reclamantă.
În raport de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a Ministerului la tipărirea formularului de diplomă de licență și a suplimentului la diplomă întrucât, în mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. „S. Haret” a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă este condiționată de aprobarea tipăririi formularului acestui act de către M.E.N. în calitate de autoritate administrativă competentă.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, Curtea reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței nr. 4923 din data de 03 Aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant C. F. și intimata pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI, având ca obiect obligația de a face, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Noiembrie 2013.
Președinte, C. A. G. | Judecător, S. P. | Judecător, C. N. G. |
Grefier, J. V. |
Red. jud. S.P.
Thn. 2 ex./J.V.
Data red./21.11.2013
Jud. Fond. / E. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
