Obligaţia de a face. Sentința nr. 455/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 455/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 2444/54/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 455/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier P. F.
x.x.x
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul C. A. împotriva pârâților M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și I. ȘCOLAR D., trimisă spre rejudecare în urma casării sentinței nr.163 din 8 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._ prin decizia nr.6294 din 24 septembrie 2013, pronunțată de ÎCCJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul C. A. lipsind pârâții I. ȘCOLAR D. și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra acțiunii.
Reclamantul C. A. solicită admiterea cererii în sensul obligării pârâtului M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE să emită ordinul pentru acordarea distincției „G. L. „ clasa a III și plata premiului corespunzător.
CURTEA
Asupra acțiunii de față;
Prin sentința nr.163 din 8 martie 2012, Curtea de Apel C. a respins acțiunea formulată de reclamantul C. A. împotriva pârâților M.E.C.T.S. și I. ȘCOLAR D. .
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin acțiunea precizată la 1 februarie 2012, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului MECTS să emită ordinul de acordare a distincției Diploma “G. L.” clasa a III a, pentru anul 2009.
Potrivit art.1 coroborat cu art.8 din Lg.554/2004, care definește obiectul acțiunii în contencios administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Astfel, instanța de contencios administrativ poate fi sesizată numai dacă vătămarea dreptului sau interesului legitim s-a produs prin emiterea de către o autoritate publică a unui act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Aceeași concluzie s-a desprins și din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.8 din Lg.554/2004 care reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ, cu dispozițiile art.18 din același act normative, care prevede soluțiile ce se pot pronunța în soluționarea acestor acțiuni.
În raport de aceste texte legale, instanța a reținut că acțiunea reclamantului nu se circumscrie obiectului acțiunilor formulate în temeiul legii contenciosului administrativ, întrucât nu se atacă un act administrativ în forma sa tipică sau asimilată, deși a acordat reclamantului un termen special ca acesta să-și motiveze în fapt și în drept acțiunea în conformitate cu Lg.554/2004.
Conform textelor de lege enunțate anterior, instanța de contencios administrativ nu poate oblige o autoritate publică să emită un act administrativ, în condițiile în care autoritatea și-a exprimat opinia cu privire la cele solicitate de reclamant printr-un act cu un conținut contrar celui solicitat (adresa nr._ din 9 februarie 2012 – fila 22).
Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, ar putea uza de dispozițiile Legii 554/2004 pentru a se adresa instanței de contencios administrativ în condițiile în care ar aprecia că actul prin care s-a respins solicitarea sa este un refuz nejustificat, întrucât numai instanța de judecată poate aprecia dacă refuzul de a soluționa favorabil cererea reclamantului a fost, în mod real un refuz nejustificat.
Obligarea pârâtei să emită ordinul de acordarea a unei distincții excede obiectului acțiunii judiciare în contencios administrativ, cât și soluțiile pe care le poate da instanța, conform art.8 și art.18 din Lg.554/2004, și în consecință a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. A. iar ÎCCJ, prin decizia nr.6294 din 24 septembrie 2013 a admis recursul declarat împotriva sentinței nr.163 din 8 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ și a primite termen la data de 5 decembrie 2013, pentru când părțile au fost legal citate.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept:
Potrivit art. 113 lit. b și art. 114 din legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic Diploma de excelență ,,G. L.” se acordă cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, cu activitate deosebită în învățământ, iar diploma este însoțită de un premiu de 20%, 15% sau 10% din suma salariilor de baza primite în ultimele 12 luni .
Metodologia de acordare se stabilește prin Regulament aprobat de M. Învățământului, respectiv Ordinul MEC nr. 5435 din 23 10 2005 modificat ulterior prin Ordinul MECTS nr. 4140 din 14.06.2008 și Ordinul nr. 4140/2010.
Conform metodologiei aprobată prin Regulamentul sus menționat - art. 13 alin. 4 și alin1 lit. b - reclamanta a fost evaluată, a primit punctajele corespunzătoare, iar dosarul a fost înaintat Inspectoratului Școlar Județean.
Consiliul de Administrație al Inspectoratului a aprobat lista finală a cadrelor didactice ce îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru acordarea premiului. Potrivit adresei nr. 503 din 05.05.2009 listele au fost înaintate către Minister, cu precizarea că se încadrează în limita de 6% din numărul total de cadre didactice cu grad I din județul D. și cu încadrarea în fondurile prevăzute de fiecare primărie .
Curtea constată că obligația de a emite Ordinul privind Distincția revine Ministerului, în temeiul dispozițiilor art.13 alin.6 din Ordinul MECTS nr. 5435/2006 reactualizat prin Ordinul MECTS 4339/2008 .
În anul 2009 MECTS își motiva refuzul de soluționare și finalizare a procedurii de emitere Ordin prin considerente de ordin procedural,precizandu-se că în conformitate cu Nota MEC nr._/2009 numai 3 județe au confirmat existenta fondurilor, astfel încât s-a decis amânarea procedurii pentru anul 2010.
În această situație, reclamantul nu a înțeles să aprecieze refuzul finalizării procedurii în anul 2009 prin emiterea Ordinului ca fiind nejustificat, raportat la termenul expres prevăzut de lege pentru îndeplinirea obligației de către Minister.
În consecință, Curtea apreciază că a existat un consens în ce privește amânarea finalizării procedurii. În caz contrar s-ar pune problema prescripției dreptului de a contesta refuzul Ministerului în raport de dispozițiile art. 11 alin.1 lit. b coroborat cu art. 2 alin.2 din legea nr. 554/2004.
Prin urmare, refuzul pârâtului de finalizare a procedurii se va analiza în raport de dispozițiile legii în vigoare în anul 2011 când procedura a fost reluată conform adresei nr. 1365 din 14.10 .2011 emisă de ISJ D. și cu referire la legislația anterioară.
Potrivit art. 24 alin. 2 din legea cadru nr.330/2009 ,, premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorul principal de credite, iar conform art. 30 alin.7 din același act normativ, prevederile art. 19 alin. 2, art.20 și art. 24 nu se aplică în anul 2010.
În anul 2011 M. își motivează refuzul de finalizare a procedurii în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. 2 din legea nr. 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011. Dispoziția are același efect al unei cauze de suspendare.
Dispoziția vizează orice premiu individul, de natură salarială prevăzut de legislația specială, întrucât nu distinge .
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezulta că în anul 2010 și 2011 nu se aplică dispozițiile legale referitoare la acordarea Premiilor individuale. Dispoziția are efectul unei cauze de suspendare temporară.
Or, Distincția G. L. este asimilată unui premiu individual, de natură salarială, ce se acorda în legătura cu activitatea didactică.
Potrivit art. 41, art. 55 alin. 2 Cod fiscal premiul are natura unui venit salarial asimilat.
Este adevărat că acordarea acestui premiu se face potrivit unei proceduri reglementate prin lege specială, însă legea cadru a salarizării, constituie dreptul comun și face referire, fără a distinge, la orice premiu individual acordat de angajatori.
În consecință, refuzul pârâtului Ministerului de a emite Ordinul individul, urmat de plata premiului în bani de către pârâții angajatori, întemeiat pe dispozițiile art. 30 alin.7 din legea 330/2009 în vigoare în anul 2010 și respectiv art. 9 alin.2 din legea nr. 285/2010, nu apare ca fiind nejustificat .
Pentru aceste considerente va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. A. cu domiciliul în Filiași, ., ., . pârâților M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE cu sediul în București, ., nr.28-30, sector 1 și I. ȘCOLAR D. cu sediul în C., ..6, D., având ca obiect obligația de a face, trimisă spre rejudecare în urma casării sentinței nr.163 din 8 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._ prin decizia nr.6294 din 24 septembrie 2013, pronunțată de ÎCCJ.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2013.
Președinte, G. C. | ||
Grefier, P. F. |
P.F. 08 Decembrie 2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2282/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
